Afișare
Slujbe în direct
Calculator
  •  Din cauza condițiilor nefavorabile, Procesiunea din Slobozia nu se va mai desfășura  •  LIBAN - 80 de ANI. Frăția în credință dintre Antiohia și Moscova nu poate fi frântă de încercările istoriei  •  PREMIERĂ: Tehnica miniaturii lăcuite, sau... MSTIORA, lăcașul iconarilor  •  Consulatul Georgiei la New York: 1700 de ani de la adoptarea creștinismului ca religie de stat  •  Sinodul Român avertizează cu privire la grupări așa-zis „ortodoxe” eretice și schismatice  •  DEAR KATHY, de John Rich, în lupta pentru apărarea Mânăstirii „Sfânta Treime” din Jordanville  •  Premieră mondială a compoziției „Liturghia Sârbă” a lui Kurt Sander, în Chicago  •  Mitropolitul de Corfu a sfințit un lăcaș monahal și o biserică în apropierea sfintelor moaște ale Sfântului Spiridon  •  Sfântul Cuvios Atanasie din Mânăstirea Medikion  •  Avocatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene solicită sprijin înaintea audierii privind Lavra Kiev-Pecersk  •  42 de biserici ortodoxe distruse în Etiopia, în ultimele luni  •  Arhiepiscopul Ciprului: sancțiuni similare celor impuse Rusiei, ar trebui aplicate și Turciei  •  Primirea celor două Icoane din secolul al XIV-lea - dispărute – în Sfânta Mitropolie de Morfou (VIDEO)  •  Radioul bisericesc polonez „Ortodoxia”, la 25 de ani de la înființare  •  Patriarhul Teodor al Alexandriei s-a întâlnit cu Președintele Angolei  •  BULGARIA: Apel pentru păstrarea unității bisericești, din partea Mitropolitului Arsenie de Sliven  •  Arhiepiscopul Ciprului s-a întâlnit cu Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas  •  Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei s-a întâlnit cu o delegație a Bisericii Ortodoxe Ruse.  •  Președintele Ucrainei, Zelenski, l-a vizitat pe Patriarhul Constantinopolului  •  Biserica Polonă: Încercările privind Ucraina vor fi depășite prin credință și rugăciune  •  „Somnul Născătoarei de Dumnezeu” va fi prezentat la Muzeul din Pskov  •  Zelenski: Carlson nu ne poate acuza de persecuție; el nu a fost în Ucraina  •  Sfântul Teofil al Peșterilor din Kiev, Arhiepiscop de Novgorod  •  Mânăstirea Iviron din Viksa - închisă, dinamitată, maica stareță împușcată. 30 de ani de la renaștere...  •  Patriarhul bulgar: Athos-ul nu recunoaște noua Biserică Ucraineană, totuși slujește cu Patriarhul Bartolomeu  •  Un film despre Sfântul Gavriil Urghebațe, a cărui realizare a durat 12 ani, a fost lansat în Georgia  •  Patriarhii ortodocși au condamnat atacul terorist asupra bisericii din Iordania  •  LITUANIA: Proiecte de lege ostile Bisericii, care contravin Constituției  •  Extremist? Oamenii nu mai pot suporta o persoană religioasă, nici măcar atunci când aceasta tace...  •  Restaurarea unei Evanghelii din 1685. Schimb de experiență în Muzeul Pskov  •  Sfântul Mucenic Anastasie țesătorul din Salona Dalmației  •  Sfântul Cuvios Martirie Diaconul, Zăvorâtul din Lavra Peșterilor din Kiev  •  Sfânta Olga din Alaska (cea mai nouă Sfântă a Americii), sărbătorită în Slovacia  •  Biserica din Polonia a serbat Icoana LUBLIN, foarte îndrăgită de Sfinții Chiril și Metodiu  •  Acești tineri francezi care aleg Biserica Ortodoxă (VIDEO)  •  Patriarhul Bartolomeu la Roma  •  Un preot ortodox român, ales președinte al Consorțiului European pentru Studiul Relațiilor dintre Biserică și Stat  •  O catedrală mânăstirească din secolul al XII-lea a fost restituită Bisericii  •  O altă parohie evacuată, după ce refuză să treacă la Biserica nou-creată în Ucraina  •  Toate drumurile duc la Bizanț?  •  Sub masca politicului: Familia tradițională, încătușată - într-o țară majoritar ortodoxă: România!  •  Atunci când ne comparăm cu alții, căutăm mereu un fel de „confort”  •  Patriarhul Ierusalimului a pomenit victimele atacului terorist din Iordania  •  Biserica Ortodoxă este cea care a construit sediul administrativ din Tallinn din care este acum evacuată  •  Deși era Protopop, a fost mobilizat în armata ucraineană și ucis în război  •  PRIN BOTEZ. Directivele Sfântului Sinod privind primirea schismaticilor ucraineni în Biserica Rusă  •  Patriarhul Șio al Georgiei are, de acum, 1500 noi fini de botez  •  18 Ierarhi l-au sărbătorit pe Sfântul Dimitrie în Salonic  •  Sfântul Ioan, Pustnicul din Pskov  •  Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Informația care stă la baza celorlalte știri...
Se încarcă...

(VIDEO) O mica slujba in biserica din Diyarbakir, un semn mare de reconciliere. Slujba in Surp Giragos in luna octombrie 2011

Scris de Redacția Știri | Lăcașuri Ortodoxe
Publicat pe 23.06.2011 la 12:52

O mica slujba in biserica din Diyarbakir, dar un semn mare de reconciliere

 

Armenii din diaspora si clerul au slujit sambata, 18 iunie 2011, intr-un lacas crestin din Diarbakir, o speranta a multora in “viitorul multicultural” al acestui oras din sud-estul Turciei (Anatolia).

 

“Sunetele clopotelor s-au auzit din nou pe acest pamant”, a spus primarul Diarbakir, Osman Baidemir, dupa slujba scurta de rugaciune din Biserica Giragos. “Au fost necazuri multe in experientele din trecut. Condamnam cruzimea acelor zile si ne dorim un nou inceput”, informeaza Agentia de Stiri Lacasuri Ortodoxe®.

 

– un articol KSLCatalin

 

“Diarbakir a fost un oras multicultural in trecut, dar am pierdut foarte mult datorita politicii unidirectionale a republicii turce. Pentru a putea sa reinvie pacea sociala, trebuie sa invatam lectiile oferite de trecut si de istorie. Kurzii isi doresc sa traiasca impreuna si sa se imbratiseze cu aceste populatii pe care actorii hegemoniei i-au facut sa se certe unii cu altii”, a spus viceprimarul Diyarbakir, Abdulah Demirbas pentru Hurriyet Daily News, adaugand ca personal este foarte incantat sa-i primeasca pe oaspeti.

 

Restaurarea Bisericii Giragos “a fost larg sustinuta de armenii din Istanbul, desi Ministerul Turc al Culturii, Municipiul Sur Diarbakir si armenii din diaspora au participat, de asemenea, la renovarea bisericii.

 

Mai mult decat atat, primarul Baidemir si-a intampinat oaspetii cu garoafe la biroul sau, imediat dupa slujba, declarand ca este constient ca “este destul de tarziu sa mai faci ceva pentru armenii de aici”.

 

Intre timp, Arhiepiscopul si adjunctul Patriarhului, Aram Atesian declara: “Este un inceput. Armenii pot veni la Diarbakir si sa viziteze tara in care s-au nascut. Trag speranta ca aceasta tendinta va continua”.

 

Apreciata ca fiind cea mai mare biserica din Orientul Mijlociu, de catre unii experti, Biserica istorica Surp Giragos va gazdui o slujba grandioasa, insa, abia in luna octombrie 2011. impreuna cu reprezentantii Bisericilor Armene Apostolice din intreaga lume, sunt asteptati cu aceasta ocazie si reprezentanti ai bisericilor surori si nume de frunte din diaspora.

 

Sosit din Toronto, un fost rezident al Istanbulului, Rafi Bedrosian, marturisea sambata trecuta ca au existat, din pacate, unele dificultati in perioada de colectare de fonduri de la armenii din diaspora pentru restaurarea acestei Biserici. “Nu au vrut sa doneze bani pentru restaurarea bisericii, deoarece au crezut ca se va face totul doar in interesul turc si kurd. Pentru diaspora, este inca vie trauma din 1915”, a mai spus el.

 

Costul total al restaurarii se ridica la aproximativ 2.5 milioane dolari, iar de indata ce biserica va fi deschisa pentru slujire, mai multe cladiri anexe vor gazdui proiecte artistice si culturale, mai indormeaza Agentia de Stiri Lacasuri Ortodoxe.

 

type=“application/x-shockwave-flash”wmode=“transparent”id=“player2″name=“player2″src=“http://arhiva.lacasuriortodoxe.ro/media/video/player/mediaplayer-5.5/player.swf”width=“500″height=“380″allowscriptaccess=“always”allowfullscreen=“true”

 

flashvars=“file=http://arhiva.lacasuriortodoxe.ro/media/video/categorii/modul-site/video/Renovare Biserica SURP GIRAGOS Diyarbakir Turcia.flv&skin=http://arhiva.lacasuriortodoxe.ro/media/video/player/mediaplayer-5.5/glow.zip&logo=http://www.lacasuriortodoxe.ro/live/player/banner.png&autostart=false”

/>

 

– un articol KSLCatalin

 

 

CARTEA SFINȚILOR