Sâmbătă, de la ora 9:00 – TRANSMISIUNE VIDEO ÎN DIRECT: 25 de ani de la consacrarea PS Episcop VINCENȚIU. Va sluji un sobor de 5 ierarhi ai BOR

Sâmbătă, 2 februarie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în paginile web Lăcașuri Ortodoxe (www.lacasuriortodoxe.ro) și în cele ale Rețelei Episcopiei Sloboziei și Călărașilor (www.sf-esc.ro și site-urile tuturor protopopiatelor si parohiilor din rețea) va putea fi urmărită transmisiunea în direct a slujbei Sfintei Liturghii Arhierești din Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia.

Transmisiunea în direct, cu ajutorul lui Dumnezeu, va fi efectuată de Departamentul mass-media eparhial, reprezentat prin Pr. Arhidiacon Nicușor Silviu-Dascălu, în colaborare cu Asociația Lăcașuri Ortodoxe. Evenimentul aniversar, ce marchează 25 de ani de la consacrarea Preasfinției Sale ca Episcop, va începe la ora 09.00, urmând ca de la ora 12:00 să aibă loc Slujba de Te Deum, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru cei 25 de ani de arhierie.

Un comunicat oficial pe această temă a fost lansat la (adresa).

Sfânta Liturghie transmisă video în direct va fi săvârșită de un sobor de cinci ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după cum urmează:

– Înaltpreasfințitul Părinte CASIAN, Arhiepiscopul Dunării de Jos;

– Preasfințitul Părinte, LUCIAN, Episcopul Caransebeșului;

– Preasfințitul Părinte, VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, gazda evenimentului;

– Preasfințitul Părinte, VISARION, Episcopul Tulcii,

– Preasfințitul Părinte, GURIE, Episcopul Devei și Hunedoarei.

Lăcașuri Ortodoxe

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.