Publicat pe 04.07.2016

Mitropolitul Atanasie de Limassol: constiinta nu m-a lasat sa semnez

Mitropolitul Atanasie de Limassol, din Biserica Ortodoxa a Ciprului, a confirmat în mod oficial faptul că, în cadrul reuniunii Marelui Sinod din Creta, nu a semnat documentul final “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” – documentul care a provocat cele mai acute controverse, atât înainte, cât și în cadrul Sinodului.

 

“Având în vedere că au apărut unele neînțelegeri vizavi de decizia mea, imi doresc să-i notific pe toti cei interesați, că conștiința nu mi-a permis să semnez.

 

Nu am semnat, pentru că nu sunt de acord cu textul documentului în forma sa finala”.

 

Mitropolitul Atanasie a publicat, de asemenea, textul adresei sale către Marele Sinod privind documentul, disponibil pe portalul grecesc Romfea.

 

Iti aducem aproape informatia la care altfel nu ai avea acces. Daca apreciezi activitatea noastra, acum ai ocazia sa primesti un Certificat de Membru Sustinator (Simpatizant) “Lăcaşuri Ortodoxe”, dand click! aici! Aflandu-ne in cel de-al 10-lea an, te imbratisam ca membru al echipei noastre, cu bucurie!

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.