„Intampinarea Domnului”, la slujba de hram a Catedralei mitropolitane din Iasi

Peste 1000 de credincioşi au participat in ziua de 2 februarie 2009. de „Întâmpinarea Domnului”, la slujba de hram a Catedralei mitropolitane din Iaşi. Sfânta Liturghie arhierească, la care au participat sute de credincioşi, dar şi autorităţi locale, a fost oficiată IPS Teofan alături de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, PS Calinic Botoşăneanul, Arhiereu-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor şi de PS Luchian, înconjuraţi de un sobor de 25 de preoţi şi diaconi.

IPS Teofan a vorbit credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie despre importanţa sărbătorii de ieri, precum şi a învăţăturilor care se desprind din aceasta. Astfel, Mitropolitul Moldovei a explicat că acest obicei, al aducerii pruncului la biserică la 40 de zile de la naştere s-a păstrat până în zilele nostre, când copiii sunt aduşi de către părinţi şi naşi, şi li se citeşte atât pruncului cât şi mamei rugăciuni. „De la naşterea noastră până la plecarea din această lume, datorită hainei de creştin, pe care am îmbrăcat-o odată cu primirea sfântului botez, suntem introduşi în diferite momente în Biserică pentru a conştientiza apartenenţa noastră la această Biserică.

Aşa se face că, în conformitate cu rânduielile liturgice, la 40 de zile după naştere, pruncul sau prunca sunt aduşi la Biserică. Iar preotul rosteşte şi asupra mamei şi asupra pruncului rugăciunile de curăţie şi de binecuvântare, cerând ca pruncul să fie adăpostit în biserica lui Dumnezeu”, a explicat IPS Teofan.

Continuare, amanunte si ALBUM FOTO, ORTODOXPENET aici.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.