STIRI | Papa Francisc in Turcia. Calatoria Papei la marginea Califatului

Astazi, Papa Francisc pornește spre Turcia: in prima zi a vizitei sale, el se va întâlni cu liderii politici și islamisti. Apoi, îmbrățișarea lui cu Bartolomeu va fi “următorul pas pe calea spre unitate”, afirma Vatican Insider intr-o editie de ultima ora.

Rezumand aparitiile din presa internationala, va prezentam cateva caracteristici ale acestei vizite:

Context istorico-politic:

– este cea de-a 6-a vizită internaționala a lui Francisc;

– este cea de-a 4-a vizita a unui Papa in Turcia (Papa Paul al VI-lea (1967), Ioan Paul al II-lea (1979) și Benedict al XVI-(2006).

– vizita are loc în contextul situației de urgență create de Califatul auto-proclamat care ii persecută și ucide pe crestini (vezi ARHIVALacasuri Ortodoxe). Până în urmă cu câteva luni, aceste forțe au fost finanțate de către cei care sperau să le folosească pentru a răsturna regimul lui Assad. Conflictul se desfasoara chiar la granita cu Turcia.

Punct culminant:

– îmbrățișarea cu Patriarhul Bartolomeu, la doar câteva luni după cea de la Ierusalim, din luna mai 2014 (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Relația personală dintre Francisc și Bartolomeu este din ce in ce mai apropiata. Sâmbătă după-amiază, Papa se va alătura unei sesiuni de rugăciune ecumenică în Biserica Patriarhală a Sfântului Gheorghe, din Fanar. El se va întoarce, acolo, duminică dimineață, pentru sărbătoarea Sfantului Andrei. Papa va tine 2 discursuri. El va semna o declarație comună cu Bartolomeu.

Alte intentii:

– condamnarea exploatarii religiei si folosirii numelui lui Dumnezeu pentru justificarea masacrelor teroriste. Probabil, va formula un apel catre Turcia, de a juca un rol mai proeminent și de a-si urma vocația de “punte” între două continente, între Est și Vest.

– vor fi discutate si probleme de politică internă. Președintele Erdoğan este liderul partidului islamic conservator. Deși Turcia, încă, aspiră să devină membră UE, în ultimii ani ea a adoptat unele abordări rigide, vizavi de libertatea religioasă și de libertatea de exprimare.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.