Un grup de arheologi turci crede ca a descoperit in Oylum, în provincia Kilis, din apropierea Siriei, un oraș în care a trăit profetul Avraam – potrivit presei locale.
Directorul de săpături, Atilla Engin, de la Universitatea din Cumhutiyet, a declarat ca “urme” ale prezenței lui Avraam s-au descoperit în aceasta asezare, despre care crede că ar putea coincide cu orașul antic Ullis.
“Potrivit unui pergament din epoca fierului, orasul descoperit a fost cel în care a trait profetul Avraam”, a fost citat Engin, de agenția de știri Anadolu.
Arheologul a mai spus ca 134 de monede, considerate a fi parte din comoara lui Alexandru cel Mare, au fost si ele descoperite pe acelasi sit. Potrivit lui Engin, asezarea este una dintre cele mai importante descoperite vreodată în Turcia.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
