SIRIA – Stiri: Luptele din Siria – uitate acum – au lasat in urma 170.000 de morti

Umbrit de lupta din Fâșia Gaza, războiul din Siria a costat viata a peste 200 de persoane doar în… ultimele 24 de ore, conform unui raport emis ieri de Centrul de Documentare al Violarilor (VDC). Aproximativ 50 dintre persoane au fost civili, informeaza agentia Ansa.

In ultimele trei saptamani, de la începutul conflictului Israel-Gaza, viețile pierdute în Siria au insemnat mai mult decat dublul vietilor pierdute pe teritoriul palestinian.

De la sfârșitul lunii iunie, 1348 de oameni au fost uciși în luptă, în Siria, în timp ce decesele din Gaza, din aceeași perioadă sunt 600. Șase copii, care fac parte din aceeași familie, au fost uciși doar astăzi, în Alepp, conform unui raport al Observatorului Național pentru Drepturile Omului.

In cei peste 3,5 ani de lupte în Siria, un total de 170.000 de persoane au fost ucise – mai multe vieți decât cele pierdute în timpul întregului razboi libanez civil de 15 ani (1975-1990).

VDC se bazează pe o rețea de cercetători de pe teren, care au notat victimele și circumstanțele morții lor, din 2011, inclusiv membri ai forțelor armate loiale Președintelui Bashar al-Assad.

Luptele cele mai intense se duc, inca, la periferia Damascului și in regiunile Alep, Idlib, Daraa, Deir ez-Zor și Hama, mai informeaza Ansa.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.