STIRI Cehia – Slovacia| Biserica Ortodoxa din Cehia se roaga pentru ortodocsii din Ucraina

Serviciul de presă al Bisericii Ortodoxe a Cehiei și al Eparhiei de Slovacia, din Praga, a raportat că, in urma binecuvântarii acordate de Arhiepiscopul Joachim de Praga, in perioada 3-10 august 2014 vor fi facute rugăciuni zilnice pentru pace în Ucraina, în timpul Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii, in bisericile din Praga.

“Credincioșii ortodocși din Cehia au urmarit cu durere în inimile lor evoluțiile dramatice actuale din Ucraina. În toate bisericile noastre s-au rugat pentru poporul ucrainean, deja de mai multe săptămâni. În ultimele decenii, mulți cetățeni ucraineni si-au găsit o nouă casă pentru o viata mai buna și mulți dintre ei au devenit membri activi ai Bisericii noastre Ortodoxe”, se arată într-un comunicat al serviciului de presa al Bisericii Ortodoxe din Cehia.

“Suntem de partea fraților și surorilor noastre în credință și ne exprimăm îngrijorarea profundă pentru pierderea de vieți omenești și alte consecințe tragice provocate de conflictul prezent. Ucraina este o țară cu o cultură creștină ortodoxă milenara. Din acest motiv, vom continua să credem că, în ciuda luptelor si disensiunilor de astăzi, ceea ce va prevala, va fi conștientizarea poruncii lui Hristos, de dragoste pentru vecini, indiferent de naționalitatea lor și indiferent de convingerile politice. Valorile creștine inerente în cultura ortodoxa a poporului ucrainean vor prevala asupra diferențelor, oricat de fundamental și de grave pot părea ele”, noteaza declarația.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.