Sfinții Ioan al V-lea și Gheorghe I, Patriarhi ai Constantinopolului

Sfântul Ioan al V-lea a fost Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, din anul 669 până în anul 675. Înainte de a fi Patriarh, acesta a fost Schevofilax al Catedralei Sfintei Sofia din Constantinopol, ocupându-se cu păstrarea odoarelor sau sfintelor vase, a mobilierului și a obiectelor prețioase ale sfântului lăcaș, precum și cu folosirea lor. Avea un rol important în cadrul Sfintei Liturghii și, alături de iconom, administra averea sfântului lăcaș. Schevofilaxul Bisericii Mari (Hagia Sofia, Catedrala Patriarhiei de Constantinopol) se distingea prin faptul că era numit „Mare” (Megas), fiind mandatat de împărații bizantini. Acest ritual a durat până prin 1059, când prerogativa a fost transferată Patriarhilor. Ca Mare Schevofilax era al doilea în ierarhia administrativă patriarhală, după Marele Iconom. El conducea un departament (secreton) cunoscut sub numele de Mega Schevofilachion, alcătuit din mai mulți secretari subordonați. Acest secreton își avea probabil originea în grupul celor 12 Schevofilacși (patru preoți, șase diaconi și doi citeți) menționați ca făcând parte din personalul Bisericii Mari în anul 612.

Sfântul Ioan al V-lea a mai ocupat, anterior funcției de Patriarh, funcția de Protecdicos al Patriarhiei, ocupându-se cu administrarea problemelor judiciare, prezidând Tribunalul Bisericesc Ecdichion, care lua hotărâri cu privire la problemele externe ale Bisericii, la acordarea dreptului de adăpost în cadrul Bisericii „Sfânta Sofia” și la eliberarea sclavilor.

De asemenea, s-a mai remarcat și prin funcția de Hartofilax Patriarhal, fiind responsabil cu documentele și înregistrările oficiale bisericești, cu arhivele și cancelaria. Ca Hartofilax al Patriarhiei Constantinopolului era unul dintre cei mai importanți oficiali din cler, în ciuda rangului său nominal scăzut, fiind considerat mâna dreaptă a Patriarhului. Era depozitarul (păstrătorul) tuturor cartelor referitoare la drepturile ecleziastice, aflate în Hartofilachion (Arhivă). În plus, din poziția de Hartofilax, Sfântul Ioan al V-lea devenea principalul intermediar între cler și Patriarh, controlând corespondența și accesul la el. El a redactat toate sentințele și deciziile Patriarhului, pe care le semna și pecetluia; el prezida Sinoadele în absența Patriarhului și lua cunoștință de toate problemele și cauzele ecleziastice și civile, fie din rândul clerului, fie al călugărilor sau poporului. Avea prioritate față de toți Episcopii.

INVITAȚIE la cunoaștere:

Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părintelui nostru VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la Biserica parohială Plevna ("Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Sfânta Cuvioasă Parascheva" - sat Plevna, com. Lupşanu, jud. Călăraşi) o "microexpoziție tematică" se află la dispoziția tuturor celor dornici de cunoaștere "a rodniciei misiunii creștine în cei 130 de ani de existență a comunității" locale.

Pot fi apreciate, între altele: obiecte, cărți și documente vechi de arhivă legate de cult, însemnări, colecții numismatice, sigilii, timbre fiscale și poștale din arhiva corespondenței bisericești, obiecte de interes istoric. Unele exponate vor fi prezentate succesiv, urmând o traiectorie tematică bine stabilită de Pr. paroh Gabriel TOMA, centrată pe "valoarea faptei și continuitatea asumată în calea creștină pe care au excelat înaintașii noștri" și "lucrarea de îndumnezeire înfăptuită în Biserică".

În perioada de slujire a Sfântului Ioan al V-lea ca Patriarh, urmând Patriarhului Toma al II-lea al Constantinopolului, a avut loc primul asediu dureros al Constantinopolului (674-678), întreprins de Califatul Omeiad (de la Damasc), Imperiul Bizantin fiind condus în acel moment de Constantin al IV-lea. Cronicarul bizantin citat de istorici, Sfântul Teofan Mărturisitorul, relatează că atacul arab a fost unul metodic: după ce în 672 și 673 se asigurase o bază a flotelor musulmane în Asia Mică, s-a organizat o blocadă mai mult sau mai puțin ermetică în jurul Constantinopolului. Folosind Peninsula Cizic din apropierea capitalei bizantine ca bază de iarnă, au fost atacate fortificațiile orașului, primăvara. În cele din urmă, bizantinii, conduși de Constantin al IV-lea, au reușit să distrugă Marina Arabă, prin utilizarea unei arme noi secrete: focul grecesc, rezultat dintr-un amestec secret inflamabil. În plus armata arabilor din Asia Mică a fost și ea înfrântă, ceea ce i-a obligat pe aceștia să ridice asediul. Victoria bizantină a fost de o importanță crucială pentru supraviețuirea Imperiului Bizantin, amenințarea Arabă retrăgându-se pentru câțiva ani.

În timpul acelor vremuri, tulburate deopotrivă de disputele hristologice, Patriarhul Ioan al V-lea s-a arătat un ortodox credincios și statornic în învățătura sa. Durata activității sale ca Patriarh este într-o anumită măsură incertă, deoarece sursele, mai multe și diferite între ele, au înregistrat aceasta în mai multe variante. Nichifor Calist a notat-o ca fiind de patru ani și câteva luni, în timp ce cataloagele lui Leoglavios și Nichifor o înregistrează ca fiind de cinci ani și nouă luni. Teofan a înregistrat-o ca fiind de șase ani. Patriarhul Sfânt Ioan al V-lea al Constantinopolului a fost urmat de Patriarhul Constantin I.

Sfântul Patriarh Gheorghe I a fost Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, din 679 până în 686. Înainte de a fi Patriarh, acesta a ocupat funcțiile de Mare Schevofilax al Catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol și Cancelar al Patriarhiei. În timpul activității sale ca Patriarh, a avut loc Al Șaselea Sinod Ecumenic, în 680, la Constantinopol, moment în care erezia monotelitismului a fost condamnată (care afirma că deși Iisus avea două firi – cea divină și cea omenească – totuși ar fi avut o singură voință). Lucrările au fost conduse de Patriarhul Sfânt Gheorghe I al Constantinopolului, la sesiuni participând 174 de episcopi, Sinodul fiind inițiat de către împăratul Constantin al IV-lea, care a cerut Episcopului Donus al Romei să trimită o delegație la o adunare a teologilor din Vest și din Răsărit, pentru adoptarea unei decizii finale privind monoteliții. Tot atuinci s-a stabilit și Pentarhatul (format din Episcopiile Romei, Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului).

Patriarhului Gheorghe I al Constantinopolului i-a urmat, după un episcopat de un an și un interimat al Patriarhului Teodor I al Constantinopolului, Patriarhul Pavel al III-lea al Constantinopolului.

Sfinții Sfințiți Patriarhi Ioan al V-lea și Gheorghe I ai Constantinopolului sunt cinstiți în mod special în data de 18 august.

ALTE INDICII::

Focul grecesc, un factor cheie al supremației maritime grecești, a cărui rețetă chimică a rămas un secret până în zilele noastre, odată aprins, nu mai putea fi stins decât cu oțet puternic, urină învechită, sau nisip (care priva de oxigen), el continuând să ardă si sub apă (astfel, atacatorii odată atinși de el neavând opțiunea aruncării în apă pentru a scăpa de arsuri; de fapt, se pare că însăși focul era declanșat de apă). După cum arată avertismentul lui Constantin Porfirogenitul, ingredientele și procesul de aprindere și de lansare a focului grecesc (din partea de sus a catargului, unde se afla și o emblemă amenințătoare) au fost păstrate în secret.

Acest secret a fost atât de bine păstrat, încât compoziția exactă (formula chimică) se crede că s-a pierdut. Cu toate acestea, deși preocupările principale vizau formula chimică, focul grecesc era în fapt un sistem armat complet, cuprinzând mai multe elemente. Toate conlucrau pentru ca focul grecesc să fie eficient (formula exactă a compoziției, transportul specializat pentru luptă, mecanismul de preparare a substanței prin încălzire și presurizare, sifonul pentru proiectarea în depărtare acesteia și pregătirea specială a celui ce se ocupa de lansare).

Spre exemplu, atunci când bulgarii au cucerit Mesembria și Debeltos în 814, au luat în posesie 36 de sifoane cu foc grecesc, dar nu au putut să le folosească.

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, o lucrare realizată în februarie 2024.