In Postul Mare: “Vrem sa posedam ceva. Orice!”

“Nicicand, frumoasa noastra Cetate, de Dumnezeu binecuvantata si de Hristos chivernisita, nu a cunoscut o degradare morala mai grava.

Duhul acesta, spurcat, al lipsei de etica, a dus la starea de racire spirituala. De la cel mai insemnat functionar al statului in sus, pana la Imparat si, in jos, pana la cel mai neinsemnat sclav; lacomia, vanitatea, rautatea, pizma, ura, hotia, minciuna, toate au adus cu sine uciderea aproapelui. Nu atat o ucidere a trupului, cat mai abitir, o ucidere sufleteasca. Duhul s-a racit intre noi si suntem cu totii niste masti ale uraciunii, intr-o piesa de teatru infernala.

Extras din Sfantul Ioan Gura de Aur: pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, de Pr. Daniel Ivan

Alergam dupa ranguri si onoruri. Luam ce nu-i al nostru si ravnim la toate cele ale aproapelui nostru. Suntem, asadar, crestini cu numele si, chiar paganilor le-am face sila cu purtarea noastra draceasca.

Vrem sa posedam ceva. Orice! Dar, mai ales, averi si putere.

Am uitat sa sa ne mai imbratisam, sa ne iertam si sa ne ingaduim, unii altora, uitand ca sabia Dreptei Judecati, pentru viata pacatoasa in care ne balacim, sta deasupra tuturor.

Cine este acela dintre noi, care ar putea ridica glasul, pe dreptate, si sa strige: “Doamne eu nu am gresit!”

Au nu suntem noi mai nebuni decat nebunii?! Ba suntem!

Chiar si mandria fariseului din pilda, ar pali in fata unora dintre noi.

Ganditi-va, iubitii mei, ca, in viata aceasta, cu totii suntem calatori, si ca ne muncim sa strangem, in jurul nostru, prada pentru furi si hrana viermilor. Nu va lasati mancati de agoniseala si fala. Ingrijiti-va de cele cu care ati putea trece Poarta cea Sfanta, pentru a intra in Imparatia lui Dumnezeu.

Nimeni nu a luat cu el nimic din cele stranse in viata aceasta, pentru a le ingriji in Ceruri. Toate au ramas aici. Amintiti-va ca Hristos a fost Jertfit pe Cruce, gol si cu bratele deschise.”

Extras din Sfantul Ioan Gura de Aur: pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, de Pr. Daniel Ivan

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.