Conferinte ale pr. Teofil Paraian (in aceasta saptamana)

Părintele Teofil Părăian va conferenţia săptămâna aceasta în Arhiepiscopia Alba Iuliei.

Părintele Teofil Părăian, duhovnicul mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, este prezent în perioada 1- 5 decembrie 2008 în Arhiepiscopia Alba-Iuliei:părintele Teofil a răspuns invitaţiei IPS Andrei de a participa la ciclul Serilor duhovniceşti organizate de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia în perioada Postului închinat Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Luni, 1 decembrie 2008, Părintele Teofil Părăian s-a întâlnit, la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia, cu membrii filialelor ASCOR din toată ţara, veniţi la manifestările legate de aniversarea a 90 de ani de la Marea Unire.

Marţi, 2 decembrie 2008, Părintele Teofil va conferenţia la Liceul Teoretic din Ocna Mureş şi va face o vizită la Schitul Înălţarea Sfintei Cruci din Aiud, unde se află monumentul închinat mărturisitorilor pentru ortodoxie din temniţele comuniste.

Miercuri, 3 decembrie 2008, va participa de la ora 9.00 la manifestările organizate de Asociaţie Filantropia Ortodoxă şi Consiliu Judeţean Alba de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap. De la ora 13.00 va avea o întâlnire cu elevii Liceului Economic din Alba Iulia, iar de la ora 18.00 va participa la Taina Sfântului Maslu oficiată la Biserica Memorială Mihai Viteazul din Alba Iulia.

Joi, 4 decembrie 2008, Părintele Teofil va ţine un cuvânt de învăţătură despre importanţa slujbelor în viaţa creştinului şi a tânărului în special la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Alba Iulia unde va asista la un miniconcert de colinde. De la ora 18.00 Părintele Teofil va fi prezent la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia pentru a participa la o nouă întâlnire din ciclul Serilor Duhovniceşti. Tema părintelui Teofil din acest post va fi: „Calea fericirii”.

Vineri, 5 decembrie 2008, Părintele Teofil va fi prezent la Cugir unde va vorbi tot pe tema „Calea fericirii”.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.