Lemnul original al triremelor grecesti, aproape de descoperire

Oamenii de stiinta din Grecia și SUA cred că sunt aproape de descoperirea lemnului din care au fost făcute vechile trireme. Acestia au cercetat zona Pieria (una din unitățile teritoriale ale Greciei, situata în partea de sud a Macedoniei, în zona Macedoniei Centrale) pentru bradul macedonean și pinul de Olympus și Pieria, la nivel local cunoscut sub numele de “liacha”.

Potrivit succesorului lui Aristotel, Theophrastus, acest copac a fost folosit in procesul laborios de construire a navelor. Amprentele de pe pământ, al acestui tip special de lemn, care nu are noduri, dar care prezinta o mare rezistenta la apa sarata, au fost descoperite în timpul săpăturilor arheologice începute în anul 2003, în Methoni, Pieria.

Acest fapt, după anunțarea rezultatelor in cadrul unei conferințe științifice care a avut loc la Salonic în 2011, a mobilizat oamenii de stiinta din diferite sectoare, din Grecia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Irlanda, care încă lucreaza împreună la descoperirea bucăților pure de lemn din secolul al VIII-lea, in Methoni – un sit care își va continua activitatea si în 2014.

“In acest moment, are loc o mare cooperare, începuta la sfârșitul anului 2011, între Antichitățile preistorice și clasice din Pieria, Katerini, Universitatea Aristotel din Salonic și Departamentul de Arheologie al Universitatii din California, Los Angeles (UCLA)”, a explicat președintele Departamentului de Filologie al Universitatii Aristotel, Ioannis Tzifopoulos.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.