Seminarul Grec-Ortodox din Halki si-a deschis simbolic portile, pentru un concert istoric pe insula Heybeliada, din Istanbul, duminica trecută, conform rapoartelor jurnalului Hurriyet.
Concertul, intitulat “O călătorie culturală din Grecia în Turcia”, în care muzicienii din Turcia și Grecia au militat pentru pace și prietenie, a marcat o premieră pentru Seminarul Halki, scoala fiind inchisa din 1971 (vezi ARHIVA).
Profesorul Elpidophoros Lambriniadis, Mitropolit de Bursa si prelat aflat la conducerea Seminarului Halki, conform Hurriyet, speră ca această sărbătoare sa se fi dovedit a fi o pre-sărbătoare a deschiderea școlii. “Sunt sigur că redeschiderea acestei școli va arăta încă o dată că Turcia nu are de ce sa se teama de educație si cultură, care nu pot fi o amenințare, și că rugăciunea nu este un act ostil împotriva nimănui”, a spus Lambriniadis.
Seminarul Halki, care a fost deschis în 1844, a servit ca școală de teologie grec-ortodoxă, până când o hotărâre a Curții Constituționale, din 1971, a forțat toate instituțiile private, de învățământ superior, sa devina parte a universităților de stat. Conducerea Halki a refuzat să facă parte din Universitatea din Istanbul, o oferta făcută de statul turc, în conformitate cu hotărârea. Prin urmare, Seminarul Halki a fost închis. Secțiunea liceala este încă deschisa, dar nu mai are elevi.