Irakienii la vot: apelul Patriarhului catolic caldeean

Irakienii au mers ieri, 20 aprilie 2013, la urne, în primele lor alegeri locale, de cand Statele Unite si-au retras prezența militară.

În ciuda săptămânilor de violență și de vărsare de sânge premergatoare alegerilor, votul în provinciile Irakului a avut loc într-o stare de relativă stabilitate și pe fondul unei securitati stricte.

Patriarhul catolic caldeean de Babilon, Arhiepiscopul Louis Sako Raphael de Bagdad, a apreciat interesul cetățenilor irakieni fata de exercitarea dreptului lor.

“Cred că situația este mult mai bună astăzi, datorita securitatii, iar poliția și armata controlează orașul Bagdad, în care trăim”, a spus el. “Mulți oameni vor să voteze pentru candidații lor și, printre ei, creștinii, ar trebui să voteze oameni care pot face ceva pentru ei și care să le apere drepturile și interesele”.

Patriarhul a spus că a emis un apel, in care i-a indemnat pe irakienii crestini sa mearga la vot.

Există 13,8 milioane de cetățeni cu drept de vot, în cele 12 provincii în care au fost organizate alegeri, din totalul de 18.

Arhiepiscopul Sako a adăugat că situația generală a creștinilor din Irak s-a îmbunătățit, aparent.

Patriarhul a mai amitnit ca prezența creștină in Irak rămâne importantă pentru viitorul țării.

“Rolul creștinilor nu depinde de numărul lor, ci de pregatirea lor și cred că toată lumea este în căutarea unei elite, acestia putand face multe lucruri daca nu s-ar teme”, a subliniat el.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.