Gestul Arhiepiscopului Ciprului, un gest demn de urmat? (EXCLUSIV)

Publicatia “Documentaris” (27 martie 2013): Cum apreciati gestul Arhiepiscopului Ciprului, prin care acesta a oferit Statului cipriot intreaga avere care apartinea Bisericii Ortodoxe, pentru a salva tara din criza? (How do you appreciate Archbishop of Cyprus’s action, which he put up all the church’s assets to help the State, to save the country from the crisis?)

KSLCatalin (Lacasuri Ortodoxe): Chiar daca gestul Arhiepiscopului poate fi unul demn de apreciat, ceea ce stiu eu este ca, in mod sigur, cipriotii nu sunt mandri deloc de faptul ca au saracit Biserica doar pentru a acoperi datoriile si greselile din ultimii ani. Trebuie sa tinem cont ca acestia au avut un trai destul de confortabil in ultima perioada, asa incat inertia acestui mod de a trai se poate sa ii faca sa uite ca viata imbelsugata, din punct de vedere financiar, nu este totul in lume. Daca ai trait, pana la un moment dat, intr-un anumit confort, asta nu inseamna ca, atunci cand, prin anumite imprejurari nefericite il pierzi, trebuie sa il cauti cu orice pret, intrand chiar si in Biserica, luandu-te la tranta cu Dumnezeu si confiscand averile acesteia. Comunismul a incercat asta si ati vazut ce a reusit sa faca si ce s-a ales de el.

Publicatia “Documentaris” (27 martie 2013): Considerati ca alte Biserici, din tari aflate in situatii asemanatoare de criza, ar putea sau ar trebui sa urmeze exemplul acestui gest? (Do you think other churches in similar countries in crisis situations, could or should follow this decision?)

KSLCatalin (Lacasuri Ortodoxe): Nu trebuie sa gandim totul la nivel abstract, ci intr-un mod concret, chiar daca nu prea ne convine. Ce insemna, mai exact, asta? E destul de simplu. Sa ne gandim cine face parte din Biserica. Biserica suntem noi, in majoritate covarsitoare, credinciosii, plus cativa preoti (in raport cu numarul credinciosilor), plus cativa Episcopi (si mai putini ca numar), plus Patriarhul. Sa nu uitam, insa, ca din aceasta Biserica fac parte si toti cei mutati la viata cea vesnica. La fel, aceasta Biserica apartine urmasilor nostri…

Prin urmare, cel mai mare “castig” (desi ar fi o evidenta si cutremuratoare pierdere), intr-un asemenea caz, in urma unui asemenea gest, cui ar reveni? Va spun eu: majoritatii, adica noua, crediniciosilor din ziua de astazi. Dar, asta nu este tot: in mod clar, atunci, si cea mai mare raspundere pentru un astfel de gest va trebui sa ne-o asumam tot noi, cei majoritari, cei care suntem si reprezentam Biserica lui Hristos, credinciosii care si-ar insusi acest “castig” confiscat din Biserica. Ei, aceasta raspundere nu o avem doar in fata strabunilor si urmasilor nostri, ci in primul rand in fata lui Dumnezeu.

Asa incat, gestul ar fi echivalent cu intrarea noastra in Biserica strabunilor si copiilor nostri, si in insusirea catorva obiecte, a banilor din cutia milei, a icoanelor, a stranelor si a caramizilor din ziduri, a loturilor de pamant pe care bisericile lor – prin eforturile si credinta lor adevarata si nezdruncinata in Dumnezeu – au fost construite, pentru sanatatea duhovniceasca, trupeasca (si mentala) a generatiilor viitoare, pentru salvarea (mantuirea) copiilor, nepotilor si stranepotilor lor.

Bineinteles, generatiile actuale sunt “libere” sa intre cu forta, precum comunistii de altadata, si sa confiste aceste averi, fara sa-si faca vreo problema de constiinta, mai ales ca ele s-au indepartat de Dumnezeu, comparativ cu bunicii si strabunii lor. Daca Biserica este nevoita sa ajunga la astfel de gesturi, Doamne fereste, in mod sigur nu se vor bucura de asta decat cei a caror credinta adevarata in Dumnezeu nu mai exista deloc. Nu uitati ca, a darama ceea ce inaintasii tai au ridicat nu doar pentru tine, ci si pentru urmasii tai, a distruge si a fura, a pune stop unui lant intreg, a consuma in loc de a contribui cu partea ta de viata, demonstreaza clar o patima a egosimului puternic. In rest, toti ceilalti vor suferi profund si vor fi rusinati de faptul ca au confiscat si au instrainat ceea ce altadata reprezenta pentru strabunii lor: viata.

Publicatia “Documentaris” (27 martie 2013): In concluzie, sa inteleg ca nu vedeti o miscare foarte sanatoasa in decizia Arhiepiscopului din Cipru. (In conclusion, I understand, that you do not see a very good movement in Archbishop of Cyprus’s decision.)

KSLCatalin (Lacasuri Ortodoxe): gestul Arhiepiscopului Ciprului poate fi demn de apreciat, nu sunt in masura sa judec asta, insa este in mod cert un gest al disperarii si al dragostei, totodata, fata de cei pe care Arhiepiscopul Ciprului ii pastoreste. Cei pastoriti, insa, cipriotii credinciosi ortodocsi – majoritari in Cipru – pentru care s-a ajuns aici, trebuie sa sufere foarte mult si profund pentru aceasta decizie. Ei stiu ca vor avea raspundere mare in fata lui Dumnezeu, de acum, atunci cand Judecata va arata faptele lor intr-o alta lumina decat cea laica, ateista si strict financiara… Consider ca ar fi trebuit ca ei sa se opuna in mod public gestului Arhiepiscopului lor.

Ganditi-va si dumneavoastra, oare ce fel de om este acela care, dupa ce a luat (insusit, confiscat) ceva din bunurile Bisericii si, astfel, chiar din viitorul si dreptul copiilor si nepotilor lor la viata, mai poate dormi, de atunci, linistit? Daca vreti, mai clar decat atat, uitati-va, prin comparatie, la exemplul distrugerii stratului de ozon din jurul planetei noastre si veti intelege ca generatiile de astazi, rupte de credinta, dornice de un trai propriu confortabil, de moment, “traind clipa”, uitand de menirea lor pe pamant, sufera de un egoism atat de profund incat isi distrug cu bucurie chiar viitorul propriilor lor copii. Biserica inseamna si protejarea acestor copii, dar cui ii mai pasa de asta?

Interviu acordat in exclusivitate de presedintele Lacasuri Ortodoxe, publicatiei internationale “Documentaris”, in data de 27 martie 2013