Subiectivism in Istorie – cu Pr. Daniel Ivan

Foarte multi dintre noi suntem tentati, sub imboldul informatiilor primite in scoala, sa tratam istoria ca pe o insiruire de fapte si batalii, sau de date calendaristice.

Am avut privilegiul sa studiez istoria in simbioza ei perfecta cu teologia, sub supravegherea celor mai buni dascali ai batranului Tomis si nu numai. Cursurile si seminariile perfecte, desfasurate cu reportofonul pornit, in compania profesorilor: Adrian Radulescu, Puiu Hasotti, Mihai Irimia, Ciorbea Valentin, Lascu Stoica si a altora, au insemnat pentru mine un pas inainte in studiul uneia dintre pasiunile mele: ISTORIA. Tuturor acestora, le transmit profundul meu respect.

Profesorul Adrian Radulescu spunea, in cadrul unuia dintre frumosele sale Cursuri de Istorie Antica, o fraza care mi-a ramas adanc intiparita in minte:

“Stimati studenti, inainte de a studia acesta disciplina si, mai mult, inainte de a reusi sa o insusiti si sa o intelegeti in mod corect, sa nu uitati un lucru de mare importanta: Nu exista istorie obiectiva!”.

Asadar, plecand de la o constatare venita de la un om cu o prodigioasa activitate istorica, doresc sa imi exprim parerea despre cateva dintre “miturile” si, mai ales, prejudecatiile si falsele sabloane create de istoria gresit inteleasa si prost scrisa sau predata.

Sa nu uitati ca reaua intentie este “muza” otravita a celor care rastalmacesc faptele istoriei.

Am avut curiozitatea sa cercetez cateva manuale de istorie, tiparite si editate in ultima suta de ani, la noi in tara. Ce am constatat? Trei aspect distincte.

Primul aspect este legat de omogenitatea mesajului national si patriotic, trasat de marii carturari ai perioadei pasoptiste, de formare a si consolidare a sentimentului national si de promovare a demersurilor politice internationale, care au si dus la aparitia Statului National Roman modern.

Toti marii voievozi ai acestor pamanturi sunt prezentati in lumina unor adevarati eroi si aparatori ai credintei si neamului. Chiar si sub pana bravilor nostri carturari din secolul XIX, istoria nationala a suferit o prima si atenta periere si, mai ales, cenzura.

Ideea era ca poporul trebuia sa inteleaga esenta unitatii, nu doar de limba si obiceiurile dintre ei, ci mai ales omogenitatea si originile comune pe care le aveau. Poporul trebuia sa cunoasca faptele de vitejie ale lui Stefan cel Mare si mai putin despre actiunile lui indreptate – sa zicem – impotriva Tarii Romanesti. Razboiul dus cu Domnul Valahiei, pentru gratiile unei femei, intinau imaginea eroului aparator de neam si de tara. Sarcina, pentru istoricii pasoptisti, erau una singura: Romania avea nevoie de eroi! Emanciparea trebuia facuta prin orice metoda.

Urmatorul aspect, este legat de perioada comunista, cand istoria nationala nu doar ca a fost trunchiata, a fost si rastalmacita. Voievozii nu mai erau aparatorii Crestinatatii… Ei erau, in cartile de istorie, un soi de proto-socialisti, care nu faceau altceva decat sa puna caramizi la viitorul de aur al comunismului.

Cinematografia comunista a facut un mare deserviciu adevarului istoric, transformandu-i pe domnitori in adevarate arhetipuri ale socialismului Marxist.

Dincolo de sabloane si de rastalmaciri, nu trebuie omisa o mare si tragica realitate. Toata generatia educata intre anii 1950 si 1989, in scolile romanesti, a fost si este o generatie care a invatat o istorie GRESITA. Dacii erau buricul Pamantului, Valahii faceau sa tremure salvarii pe otomani, iar la hotarele Moldovei hoardele salbatice de tatari asteptau permisiunea sa invadeze Principatul.

Toate aceste sterotipuri eronate semana cu o lozinca din timpul vizitei unei delgatii chineze in Romania comunista, prin anii `70, cand se striga, pe Aeroportul Otopeni: “Traiasca prietenia, intre marele popor roman si harnicul popor chinez!”.

In sfarsit, al treilea aspect este legat de subiectivitatea sau de obiectivitatea evenimentelor istorice. Sa iau un exemplu simplu si concludent.

Toti am invatat la istorie ca rascoala de la 1907 a fost una indreptata impotriva mosierilor si ca monarhia a savarsit o crima ucigand peste 11.000 de tarani. Dupa 1989, au aparut tratate de istorie care ne aratau realitatea evenimentelor de atunci. Am cursurile originale de Istorie a Ramanilor, predate de Constantin C. Girascu, in care studentii anilor `30 invatau realitatea evenimentelor din 1907, despre influenta agentilor taristi si austro-ungari, cat si despre nedreptatile savarsite de arendasii evrei. Tunurile trimise de regele Carol au inabusit, in fapt, o incercare de rapt de teritoriu national.

Dar, ce am invatat noi, pana in 1989, la scoala? Ca taranul, el saracul, era un soi de activist de partid, flamazit de mosierul rau, sprijinit de regale tiran si care, satul de foamete, a pus mana pe furca si a trecut la omorat reactionari.

Un alt si ultim exemplu. Ce am invatat, pana in 1989, la scoala, despre 23 august 1944? Cred ca stiti. Nu mai este nevoie sa repet eu. Cat de dornici erau ei, romanii, sa sprijine trupele sovietice. Ei bine, iata cat de usor se pot juca unii cu mintea noastra.

Profesorul Lascu Stoica, la examenele scrise, ne mentiona mereu ca nu vrea sa ii scriem o insiruire de fapte si de date. Dorea sa vada ca intelegeam, din multimea de informatiilor primate, sensul si urmarile unui eveniment istoric.

Toata lumea a citit si stie ca aparitia Bisericii Anglicane a tinut de vointa si ambitia unui singur om. Dar, putini sunt cei care stiu ca refuzul Papei de a recunoaste un divort, l-a facut pe Henric al VIII-lea sa se dezica de Biserica Romei. Si, asta poate nu stiati… dupa ce aceelasi rege sarise in apararea credintei catolice, in scris, atunci cand Protestantismul prindea radacini in Europa.

Revin asupra a ceea ce scriam mai sus, si anume ca ideea nationala a fost una promovata si construita de Miscarea Pasoptista. Termenul de roman si Romania erau cu totul straine unor eroi ai istoriei, precum Mahai Viteazul sau Stefan cel Mare. Istoria este frumoasa, atata timp cat infatiseaza Adevarul. Nu poti face istorie, avand ca sursa doar o singura informatie. Chiar si in studierea inceputurilor istoriei Bisericii Crestine se folosesc o multitudine de surse, unele chiar pagane.

Istoria neamului meu este una pe care mi-o insusesc si mi-o asum, dar numai in lumina realitatii si a adevarului. Il iubesc pe Mircea cel Batran, dar nu pot sa spun, in gura mare, ca la Rovine acesta i-a zdrobit pe turci. Ca a castigat o batalie, este ceva, dar nu acelasi lucru cu a castiga un razboi. Cititi istoria si o sa descoperiti ca Mircea a mai si fugit in munti, de frica otomanilor. Acest fapt istoric, mentionat de cronici, nu impieteaza imaginea Voievodului valah care, orice ar fi, ramane un aparator al tarii sale si un mare erou al Crestinismului.

Domnitorii acelor vremuri isi aparau, inainte de toate, privilegiile si teritoriul pe care il stapaneau. Repet ce am mai spus: Stefan cel Mare se batea pentru Moldova si bunurile ei, nu pentru Romania. A intelege istoria, cu adevarat, inseamna, din partea noastra, o iesire de sub influenta sabloanelor comunistoide si disocierea mentala intre un scenariu de film si realitate.

Orice tara are nevoie de eroi. Eu ii prefer, pe eroii tarii mele, asa cum au fost ei, cu bune si rele. Prefer un erou maculat de greseli si caderi, ce lupta pentru principiile lui, in locul unui histrion de mucava, bine pavoazat si impopotonat, care ar da bine doar la parada figurilor tragice ale unei istorii neverosimile.

Parintele Arhimandrit Arsenie Papacioc, vredinica sa-i fie pomenirea, spunea: “Dumnezeu da forma clipelor istoriei”.

Suntem aici, pe acest pamant, sa intelegem si sa invatam ceva din istorie, nu sa o judecam si cu atat mai putin, mai rau, sa facem din ea o arma ideologica.