Publicat pe 13.02.2013

Misionarism si filantropie la Babeni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului şi din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, marţi, 12 februarie 2013, în Eparhia Râmnicului au avut loc o serie de activităţi misionar-filantropice desfăşurate la Centrul de Criză şi “Respite-Care” Băbeni, precum şi la Casa Pinocchio din oraşul Băbeni.

 

Activitatea a fost coordonată de către Pr. Prof. Dr. Nicolae Proteasa, Directorul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, care a fost însoţit de Pr. Laurenţiu Barbu, Parohul Bisericii „Sfântul Andrei” din Râmnicu Vâlcea, Pr. Constantin Olariu, Inspector pentru catehizarea tineretului în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, precum şi de un grup de enoriaşi ai Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Râmnicu Vâlcea, oferind asistaţilor din aceste instituţii alimente, fructe şi dulciuri.

 

„Cu sprijinul Arhiepiscopiei Râmnicului, a enoriaşilor Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” şi a preoţilor care ni se alătură în acest proiect misionar, continuăm vizitele la centrele sociale din judeţul Vâlcea. Încercăm prin acest mod să sprijinim activitatea acestor centre prin dialogul pe care l-am iniţiat cu persoanele asistate, acestea trăind în mod deosebit fiecare întâlnire cu preoţii şi enoriaşii care îi vizitează”, a precizat Părintele Nicolae Proteasa, Directorul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea şi preot slujitor la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiu.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.