Adresare: IPS Mitropolit grec Efrem, la Patriarhie
Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi creştini în Hristos, iubitori de sfinţi şi de mărturie creştină,
Când privesc această impunătoare şi măreaţă adunare de credincioşi în jurul acestui sfânt locaş istoric, întrezăresc în privirile dumneavoastră acea dorinţă sinceră şi adevărată de a-l cinsti cum se cuvine pe cel sărbătorit astăzi, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, rodul şi ocrotitorul faimoasei cetăţi a Thesalonicului, unde se păstrează cinstitele sale moaşte.
Intuiesc, totodată, şi aud parcă în adâncul fiinţei dumneavoastră bătăile inimii manifestându-se printr-o evlavie şi cinstire fără precedent, faţă de marele mucenic şi izvorâtor de mir, dar şi faţă de cinstitele moaşte ale Sfântului dumneavoastră, Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, precum şi faţă de Sfântul Ierarh Nectarie, a cărui mână dreaptă am adus-o aici din sfânta sa mănăstire din Eghina, pentru binecuvântarea şi Sfinţirea dumnevoastră.
Cum toate acestea îmi trec prin faţa ochilor, două gânduri îmi vin stăruitor în minte: primul este acela că martirii lui Hristos, toţi sfinţii reprezintă cu adevărat slava, lauda şi măreţia Bisericii noastre, iar al doilea gând este că oricât ar fi de prigonită credinţa creştină, oricât ar transforma lumea din jurul nostru concepţiile noi, obiceiurile noi, tehnologiile noi, poporul credincios şi binecuvântat care locuieşte în ţările noastre ortodoxe nu va înceta niciodată să-L iubească pe Dumnezeu, să cinstească Biserica Sa şi să dea lumii contemporane o puternică mărturie despre această credinţă şi simţămintele sale.
În vremurile de persecuţie, martiriul oamenilor din acea epocă era acoperământul (corolarul) mântuirii creştine. Jertfirea vieţii omului, când aceasta se oferă pe altarul iubirii lui Dumnezeu, dobândeşte dimensiuni uriaşe. Acel martiriu era, desigur, o mărturisire a lui Iisus Hristos în mijlocul unei lumi idololatre, dar, în acelaşi timp, reprezenta şi un protest puternic şi intens împotriva societăţii respective pe care, totuşi, Izbăvitorul omului venise în lume ca s-o schimbe.
Astfel, sabiei şi suliţelor, violenţei şi persecuţiei creştinii din acea epocă le-au opus o apărare eroică, o rezistenţă împotriva răului, motiv pentru care s-au şi dovedit a fi strălucitori luminători ai Bisericii.
Din păcate, astăzi, lucrurile s-au schimbat. Locul sabiei, al armelor de foc sau al chinurilor îl deţin şi îl evidenţiază noile concepţii de viaţă şi progresul ştiinţei.
Într-adevăr, puterea omului, îndeosebi cea intelectuală, este uriaşă. Niciodată nu s-a putut exprima în toată extinderea ei, ca în vremea noastră. Odată cu progresul ştiinţei, putem să interpretăm şi să înţelegem aproape totul. Cu evoluţia tehnologiei putem să dobândim lucruri altădată de neconceput. Acestea generează un sentiment de autosuficienţă arogantă, un antropocentrism egoist şi un materialism miop şi lipsit de filosofie.
Depăşim viteza sunetului, dezintegrăm puterea atomilor, am zdrobit, prin sistemul digital, hotarele cugetării şi îmbătaţi de succesul tehnologizării lumii, am pierdut interesul nostru faţă de Cel ce a creat lumea şi modul cum a fost aceasta creată. Slava deşartă a izbânzilor umane a diminuat slava lui Dumnezeu Creatorul. În final, s-a alterat şi criteriul moral. Aşa numitele valori universale, precum solidaritatea, respectul reciproc, demnitatea, dreptatea, democraţia ş.a au înlocuit virtuţile sfintele ale credinţei nădejdii şi dragostei.
Într-o astfel de lume, suntem chemaţi, atât ca Biserică, dar şi personal, în calitate de credincioşi creştini ortodocşi, să dăm o bună mărturie despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Nu este nevoie să avem sindromul fricii, nici să ne situăm pe poziţii de apărare. Iată un frumos dialog între un tânăr om de ştiinţă şi un părinte aghiorit contemporan:
Până unde ar trebui să meargă cineva cu ştiinţa şi cunoaşterea, părinte?
Până la ultima sa limită; până la descoperirea întregului adevăr.
Şi dacă aceasta îl va pironi de zid pe Dumnezeu? Dacă se va descoperi că Dumnezeu este inexistent?
Dacă Dumnezeu există, atunci nu se teme de cercetare; dacă El nu există, atunci este bine s-o aflăm.
Un răspuns ferm, ortodox, încurajator şi luminat de Dumnezeu.
Al doilea element la care trebuie să luăm aminte îl reprezintă autenticitatea vieţii noastre creştine ortodoxe. Apa curată a adevărului este păstrată în recipiente ruginite, însă abaterile creştinilor care s-au înregistrat de-a lungul veacurilor nu trebuie să fie atribuite credinţei înseşi, ca şi cum apa a fost cauza lor. Oare vom condamna un stejar din cauza faptului că lemnul luat din el a fost folosit pentru confecţionarea de bâte? Nu! O apreciere corectă a adevărului credinţei impune să privim la apa curată şi pură, nu la recipientele ruginite.
Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul nostru,
Suntem chemaţi în această lume să dăm mărturia cea bună despre Iisus Hristos; o mărturie nu doar a cuvintelor ci mai ales a întregii noastre vieţi. O mărturie a identităţii dintre cuvinte şi fapte.
Observaţi, iubiţii mei, cât de mare, cât de uriaşă este răspunderea pe care o avem în faţa istoriei, faţă de Biserică, faţă de fraţii noştri, chiar faţă de noi înşine, pentru a da această mărturie lumii contemporane, din ce în ce mai secularizate şi haotice. Într-o lume în care oamenii suferă din cauza lipsei de libertate, a sărăciei şi a şomajului, va trebui ca viaţa noastră personală şi viaţa Bisericilor noastre să fie în conformitate cu cuvântul Evanghelic. Comunicarea dintre Bisericile Ortodoxe, ca rod al comuniunii Sfintei Treimi, deschiderea braţelor părinteşti ale acestora şi cooperarea noastră ecumenică, în calitate de ortodocşi, constituie dovada concretă că Biserica este una, sfântă, sobornicească şi apostolică. Exact acest adevăr îl evidenţiază şi prezenţa Sfântului Ierarh Nectarie aici; sfintele sale moaşte sunt mărturia unităţii noastre în Hristos, deoarece sfinţii ne unesc, anulând graniţele şi dimensiunea istorică a timpului.
În încheiere, doresc să exprim călduroase mulţumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mare teolog şi vrednic Întâistătător al Bisericii Ortodoxe a lui Hristos din România, pentru invitaţia onorantă, ospitalitatea şi dragostea sa generoasă arătată faţă de noi şi vă doresc tuturor ca, împreună, să dăm cu toţii mărturia cea bună despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în faptă şi cuvânt. Amin!
– Centrul de presa al Patriarhiei Romane
