
Conform materialelor primite de la membri corespondenţi aflaţi în Berlin, Biserica Evanghelică din Germania (EKD – Federaţia Germană a Bisericilor Protestante) a marcat Ziua Reformei, ieri, 31 octombrie 2011, printr-o abordare amplă, răspândind mesajul lui Martin Luther, despre Harul lui Dumnezeu, care apartine tuturor.
Peste tot în ţară, în şcoli, în cadrul organizaţiilor studenţeşti şi al grupurilor bisericeşti, "flashmob-erii" au lansat "binecuvântări de sus" – prin intermediul unor avioane de hârtie cu astfel de mesaje.
Cele mai multe avioane au zburat în zonele centrale la ora 15:17, în semn de recunoaştere şi de comemorare a începutului Reformei Protestante, în data de 31 octombrie 1517, informeaza Serviciul de presă LONews, al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
