CONTRIBUTORI: Cu tristete, despre cler si credinciosi (Pr. Daniel Ivan)

Preotia, stiinta vindecarii sufletelor, urmareste sa întraripeze sufletul, sa-l smulga din lume, sa-l dea lui Dumnezeu; sa-l faca sa pazeasca chipul lui Dumnezeu, daca nu l-a pierdut; daca e în primejdie sa-l piarda, sa-i arate calea ca sa si-l pastreze; iar daca si l-a stricat, sa-l aduca din nou la starea cea dintâi. Preotia urmareste sa faca sa locuiasca, prin Duhul Sfânt, Hristos, în inimile oamenilor.

Si, în sfârsit, scopul cel mai de seama al preotiei este sa-l faca Dumnezeu si partas fericirii celei de sus, pe cel ce apartine cetei celei de jos, pe om.

(Sf. Grigorie de Nazianz)

Cele ce veti citi in randurile de mai jos, sunt pareri personale, observatii triste ale celui ce cunoaste fenomenul din interior.

Imi asum in totalitate parerile exprimate, recunoscand ca am simtit nevoia de mai multa vreme, sa imi expun punctul de vedere, asupra unui fenomen deja cu radacini adanci in sanul clerului si credinciosilor Bisericii Ortodoxe din Romania.

Vreau sa intelegeti de la bun inceput, ca nu voi pronunta sentinte, ci voi incerca sa infatisez aceasta stare de fapt, cat mai corect cu putinta. Vor fi cu siguranta unii gata sa spuna ca, nu sunt cea mai potrivita persoana pentru a scrie asa ceva despre Biserica Lui Hristos.

Intelegeti, va rog, ca nu am cum sa critic Biserica Lui Hristos. Biserica Lui Hristos este Sfanta si Eterna. Ce voi scrie aici, se doreste fi o radiografie sincera a unui “status quo” pagubos ce s-a incuibat in sanul Ortodoxiei romanesti. Latinii spuneau “Ridendo castigat mores” adica “Razand indreptam moravurile”. Eu nu voi scrie nimic comic aici, dar moravurile clerului si credinciosilor nostri de astazi lasa de dorit. Stiu ca nu sunt eu in masura sa le indrept aceste moravuri, dar macar am puterea sa le recunosc sincer.

Va invit la un exercitiu de sinceritate cu noi insine. Asadar sa purcedem la treaba!

CLERUL

Dupa 1989, in Romania a avut loc un “boom” religios. Biserici pline, manastiri reinfiintate si nou infiintate, biserici noi, facultati si seminarii teologice noi au aparut pe harta tarii, ca o binecuvantare parca pentru un popor greu incercat in filonul sau ancestral: viata religioasa. Oamenii Il redescopereau pe Dumnezeu in viata lor, casele se umpelau de mirosul tamaiei si icoanele incepeau sa isi ocupe loc de cinste in caminele romanilor. Tinerii, care pana atunci invatasera materialismul dialectic ateu, descopereau bogatia si frumusetea Ortodoxiei. Tot mai multi doreau sa primeasca hirotonia si visau la ziua cand oamenii ii vor cinsti si le vor spune “Parinte”!

Seminariile se umpleau, la fel si facultatile de teologie aparute acum in toata tara. Chiar eu sunt unul dintre cei care a cunoscut acest mare privilegiu, de a putea sa urmeze o facultate de teologie si mai mult de a primi Taina Preotiei. Dar asta este o alta poveste.

Acum, cat de vrednica este preotia personala, o pot spune cei carora, dupa priceperea mea le-am slujit si i-am invatat. Atat.

In cei 14 ani trecuti de la hirotonie, am avut bucuria sa slujesc alaturi de preoti plini de acel spirit, de ravna si de dragostea fata de Marele Dar pe care L-au primit, dar si nesansa de a fi la slujire alaturi de personaje care, daca nu ar fi tragice prin ceea ce faceau, ar fi comice. Ar fi usor ca in acesta expunere sa amestec tot clerul in aceeasi oala, dar nu ar fi corect si drept, de aceea cel mai usor si de folos ar fi sa creez anumite categorii generice.

Astfel, prima categorie o voi numi Parintele, a doua va fi Preotul a treia va fi Slujbasul si a patra va fi Naimitul. Daca voi mai gasiti alta categorie sunt deschis la sugestii.

Inainte de a incepe, vreau sa intaresc cele scrise la inceput. Aceste randuri NU SUNT O CRITICA, NU SUNT O JUDECATA ADRESATA OAMENILOR, CI SUNT DOAR OBSERVATII PERSONALE ADUNATE IN PAISPREZECE ANI DE SLUJIRE, O RADIOGRAFIE A MORAVURILOR CLERULUI ORTODOX DIN ROMANIA.

PARINTELE

Parintele este duhovnicul prin excelenta, este acel om, acel barbat desavarsit care, intelegand importanta locului său in lume si marea raspundere pe care o are, merge in viata ca acrobatul pe sarma. Taria credintei lui razbate din tot comportamentul sau. Inima lui este asemeni celei a vamesului care spunea “Milostiv fii mie, pacatosul!”. Chipul lui este mereu vesel si proaspat. El cucereste inimile oamenilor prin comportament, cuvant, invatatura, dragoste de aproape, nepartinire, rabdare, prin toate acele virtuti care fac din el “lumina lumii si sarea pamantului”.

El se apleaca asemeni unui parinte iubitor asupra nevoilor credinciosilor, are mereu o vorba buna si un zambet. Are mereu un sfat bun sau o mangaiere. Pentru el, toti credinciosii sunt egali. El ii iubeste precum un parinte pe copiii sai: fara partinire si fara interes. El este precum pastorul care tine turma aproape, sa nu o prade lupii, o primeneste si o ingrijeste din, si cu, toate puterile lui. El rade cu credinciosii cand este de ras, cearta cand este de certat, dar mai ales iarta. Predica lui este izvor de invatatura si intelepciune. El graieste, nu vorbeste. Se face inteles pentru ca asemeni Lui Hristos, glasul lui este simplu si profund, cuvintele sunt alese cu grija si cumpatare. In momentul predicii, prin glasul lui vorbeste Insusi Hristos. Acest barbat al lui Dumnezeu va fi apelat cu titlul de “parinte”, si indiferent ca poarta, sau nu, reverenda. Pentru el, acest vesmant nu este un paravan, ci o armura de lupta.

Ar fi atat de multe de spus despre acesti Barbati ai Lui Hristos, incat am putea scrie nu doar cateva randuri ci biblioteci intregi. Ce trebuie insa subliniat, este viata lor cu totul dedicata SLUJIRII. Pentru aceasta categorie, importanta este bucuria de a fi “tuturor, toate”.

Grav este insa ca sunt foarte putini. Daca ar fi ma exprim in procente, aproximez ca din tot clerul 10% intra in aceasta categorie.

PREOTUL

Preotul este imaginea perfecta a celui care spune si chiar isi face treaba corect. Acesta are frica de Dumnezeu. Dar frica lui este mai degraba una morala, una plecata din dorinta de a nu gresi ceea ce el crede ca, facand in limitele invataturii primite si a tipicului, ii poate asigura mantuirea. El este aidoma fariseului din parabola. Este mereu serios si permanent preocupat, lasand sa se inteleaga din cele exterioare un caracter ascetic si profund religios. El ajunge la timp la slujbe, urmeaza tipicul, canta dupa glas, are grija sa nu rateze nici o iota din ritual, face miscari pline de pompa si glasul lui in timpul slujbelor si al predicilor este teatral. Va fi mereu atent la reguli, tipic, la aspectul sau exterior si la felul in care mirose. Face tot posibilul sa miroasa cat mai pregnant si intepator a mir pe maini, haine, iar unii au obiceiul sa se dea si pe barba. O parte dintre ei au barbi foarte mari, ce impresioneaza o anumita categorie de credinciosi, in special femei mai slabe de inger. Deh! O barba mare si daca se poate si stufoasa poate fi de multe ori un accesoriu util in a castiga increderea oamenilor. Dictonul lui este: “Fa-ti treba constiincios si corect!”. Venire, ministrare, abitere! Venit, slujit, plecat! Acest gen de cleric nu poate fi acuzat de nimeni ca nu si-a facut treaba.

El este mereu cu o treapta mai sus decat credinciosii, el este alesul lui Dumnezeu. De acum, toata lumea trebuie sa il priveasca cu respect si bineinteles ca, cei din familie trebuie obligatoriu sa i se adreseze cu apelativul “parinte”. Pentru el reverenda este totul. La piata, in oras, in magazine, la plimbare daca se poate chiar si in pat ar sta numai in reverenda. Inceputul comportamentului fariseic este vizibil. “Ce smerit e mandruletul!” spunea vrednicul de pomenire parinte Teofil Paraian.

Aceasta categorie nu va fi regretata de crediciosi, pentru ca ei il vor privi mereu ca pe orice angajat care bifeaza pontajul isi face treaba isi ia plata si pleaca. Ei, reprezinta cam 30%.

SLUJBASUL

Iata categoria cea mai numeroasa. Pentru acest personaj, preotia este o afacere banoasa, un loc de munca, o ocupatie caldicica. Banul, fala si profitul sunt arieratele vietii lui. El traieste pentru a realiza din slujirea preoteasca o masina cat mai luxoasa, o casa cat mai mare si conturi in baca multe si pline. El are pamanturi. Este tractorist, agricultor, crescator de vite, are butic sau chiar restaurant. Face din biserica in care clameaza ca slujeste, loc de colectare de venituri. Este superficial la slujbe si chiar datul rasol este deja o obisnuinta. Trateaza de sus pe toata lumea, iar cine nu il trateaza la nivelul la care el se asteapta, este repede certat sau indepartat. Poarta lanturi de aur la gat cat mai groase cu cruciulita bineinteles, iar ghiulul ostentativ este piesa de baza in vestimentatie. De asemenea, si el are glas tunator la slujbe si miroase a mir cat mai tare posibil. Din punct de vedere al credinciosilor, el trece drept un preot care isi face treaba multumitor.

Aceasta categorie are ca prim interes nu nevoile credinciosilor, ci nevoile lui. El este genul care cere anumite sume de bani la slujbe, pretinde taxe imaginare si inventeaza reguli noi in Biserica, reguli ce produc, bineinteles, profit. In biserica unde slujeste el, Sfintele Taine si ierurgiile au tarife fixe. Credinciosii, ar face bine sa se achite de toate datoriile financiare fata de el si de Biserica, pentru a beneficia de binecuvantarea slujbelor. Pentru acest personaj, totul are pret, inclusiv Mantuirea. El nu este iubit de enoriasi, este tolerat, dupa principiul: “Daca altul nu avem de unde sa luam, zicem mersi si de asta, ca ne facem treaba cu el!” In randul clerului, sunt multi ce se incadreaza aici, cam 40%.

NAIMITUL

Din nefericire pentru noi toti exista si aceasta categorie in randul clerului. Cam 20%.

Aceasta se intrepatrunde pe alocuri cu cei din categoria precedenta. Acesti indivizi ce nu pot fi numiti preoti, sunt simple umerase pentru reverenda. Sunt rai, lacomi, curvari, lingusitori, intr-un cuvant, lupi in blana de oaie. Ei sunt cei care inventeaza slujbe, deschid cartea, ghicesc in cele sfinte, batjocoresc vaduvele si familiile credinciosilor. Ei sunt cei care sunt principalul subiect al presei si televiziunilor. Sunt scosi in fata, cu scopul de a arata cat de putreda este Biserica.

Ei bine nu este asa.

Ei sunt doar niste nenorociti, niste NAIMITI. Prin tot ceeace fac, isi aduna asupra lor urgie fara sa isi dea seama. Sfintele slujbe sunt luate in batjocura. Ei sunt cei care fac asa numita “Liturghie seaca” adica fac Sfanta Liturghie, dar fara proscomidie si impartasanie. Sunt mari facatori de “minuni”. Calca pe oameni la propriu, inducand ideea sfinteniei lui. Se cred si chiar pretind a fi superiori fratilor in slujire. Ei nu predica, pun enoriasii sa citeasca din Cazanie. Ocupatia lor este banul si inmultirea lui in buzunarele personale. Fumeaza si beau, sunt destrabalati si grosieri in comportament. Sunt batausi si certareti. Se lacomesc la darurile primite la Sfantul Altar. Pomenesc pomelnicele selectiv, dupa valoarea banilor din interior. Vin beti la Biserica sau se imbata in cele cateva ore petrecute acolo. Pentru ei, toate femeile mai tinere din parohie sunt viitoare tinte ale poftelor lor animalice. Ei se afla in Biserica din greseala. Sunt niste fripturisti care au profitat de anumite lacune din sanul Bisericii, molii care rod la radacina credibilitatii clericilor destoinici.

Acest tip de cleric este pata pe obrazul Ortodoxiei romanesti, piatra de moara legata de picioarele ierarhilor care ar trebui sa faca o cercetare reala a celui ce doreste sa primeasca Sfanta Taina a Preotiei. Ierarhii nostrii, ca si urmasi ai Sfintilor Apostoli, poarta intreaga raspundere asupra celui pe care isi pun mainile atunci cand vine la hirotonie.

Sa luam aminte!

MIRENII SAU LAICII

Daca unora randurile de mai sus le-au parut a fi mai dure, trebuie sa stiti ca, nici in cele ce urmeaza nu voi fi mai ingaduitor.

TREBUIE sa fim sinceri cu noi insine si sa vedem gunoiul care a inceput sa murdareasca Biserica Lui Hristos. Daca apropierea de religios a crescut dupa 1989, trebuie sa stiti ca tot exponential au crescut si fariseismul, habotnicia, bigotismul si superficialitatea in randul mirenilor.

Avem de a face, aici, cu o paleta mai larga de tipologii, pentru ca si numarul laicilor este net mai mare decat cel al clericilor. Traim vremuri tulburi, in care omul nu mai discerne cat este credinta si cat este bigotism, cat este necesitate si cat este exces.

In urma cu ceva ani, am cunoscut o persoana care in aparenta nu se incadra in randul celor care se cred stalpi ai bisericilor. As putea spune ca, din contra. Ei bine, acest barbat botezat ortodox, a spus o vorba mare. “Parinte eu nu pot spune despre mine ca sunt credincios. Incerc sa fiu macar religios, adica sa ma obisnuiesc sa cercetez Biserica mai des!”. Mare adevar! Omul avea puterea sa fie sincer, dar mai cu seama se straduia sa ajunga la Hristos cu inima deschisa, constient fiind de stare de pacatosenie in care se afla.

Cat este credinta cat este obisnuinta, cat este falsitate, nestiinta sau chiar prostie, e greu de spus. Voi incerca sa incadrez si mirenii in categorii generice, pentru o mai lesne intelegere a fenomenului care bantuie lumea de astazi: SUPERFICIALITAEA DUHOVNICEASCA!

Pot spune, deci, ca avem: Crestinii Drept-Maritori, Credinciosii, Ravnitorii, Superstitiosii, Habotnicii si Bigotii, Sportivii, Pelerinii Sportivi, Ortodocsii de Hram, Ortodocsii de Duminica, Indiferentii.

CRESTINII DREPT-MARITORI

Doream sa incep aceste randuri prin a infatisa acele caracteristici sau aspecte ce ar defini mai concis ce inseamna cu adevarat sa fi CRESTIN.

Intamplarea a facut ca, in urma cu cateva seri, impreuna cu sotia, sa urmaresc emisunea “Schimb de mame” de la Prima TV si sincer: bine am facut! Poate ca unii dintre voi au mai urmarit acest show tv si stiu despre ce este vorba, dar pentru cei care nu l-au urmarit, trebuie sa stiti ca, pur si simplu actiunea emisiunii se desfasoara intre doua familii din locuri diferite din tara ale caror mame petrec 7 zile una in familia celeilalte. Asa cum va spuneam, aseara a fost o emisiune de acest gen si am urmarit-o.

O mama de 25 de ani din Bucuresti, cu un copil, si provenind dintr-o familie aproape atee, se muta 7 zile intr-o familie dintr-un sat vasluian, o famile cu 5 copii, unde tatal era dascal la biserica satului iar mama casnica. Intr-una din seri, tatal de la tara fiind intrebat unde lucreaza ii spune mamei de schimb o intamplare tragica prin care a trecut si din cauza careia, nu mai poate presta munca fizica. Acesta, povesteste ca, in urma cu doisprezece ani, un consatean l-a atacat cu o bata si l-a lovit in cap producandu-i leziuni serioase. Mai mult, marturisea ca, de atunci, a trebuit sa urmeze un tratament medical la care nu va putea renunta toata viata, tratament care il costa 150 de lei lunar, in contextul in care el la Biserica nu castiga mai mult de 250 de lei. Curioasa, mama de schimb il intreaba ce s-a intamplat cu agresorul, cati ani de inchisoare a primit.

Acum va rog sa fiti atenti, urmeaza o lectie de viata EXCEPTIONALA. Omul nostru, raspunde simplu ca, dupa ce si-a revenit din operatie, primul gand a fost sa cheme procurorii si politia si sa declare ca nu depune plangere penala impotriva agresorului. Mama de schimb, lasata cu gura cascata, il intreaba mirata:

-Si l-ati iertat?

-Da! Veni raspunsul simplu al omului. Mai mult, spune acesta, il mai chem pe la mine sa ma ajute la treaba la camp si ii mai dau si cate ceva de mancare, din ce imi da si mie lumea pe la pomeni!

-Pai de ce l-ai iertat-zice mama de schimb – ca putea sa te omoare? Ar fi trebuit sa intre la inchisoare!

ACUM CASCATI BINE OCHII!!!

-M-am gandit – zice omul stergandu-si lacrimile de pe obraz: Ce sa caute sarmanul de el in inchisoare? Iar eu, sa ii las copiii si nevasta fara sprijin? Doar ca sa imi fac eu dreptate? Si, l-am iertat!

Ei ati inteles?

Cred ca omul acesta, este mai aproape de Dumnezeu decat multi inchinatori ai oraselor, cu sau fara reverenda. Am primit o lectie aseara. Asa a fost voia lui Dumnezeu. Iata crestinul adevarat! El, acest om simplu, a inteles din fericire pentru el, mesajul lui Hristos. Si mai vreau sa intaresc un aspect. Vrednic este parintele ce slujeste acelui sat! Pentru ca ravna, dragostea si intelepciunea lui se lumineaza in viata credinciosilor sai.

Nu uitati niciodata: Inceputul urcusului duhovnicesc incepe cu IERTAREA!

Cati sunt asemenea acestui barbat? Dumnezeu stie sigur. Eu, sincer cred ca foarte-foarte putini, sub 5%.

CREDINCIOSII

Ii intalnim destul de rar si pe mirenii din aceasta categorie. De ce? Pentru ca si acestia, asemenea categoriei anterioare, isi petrec viata intr-o discretie speciala si bine controlata. Aparent, sunt usor de confundat cu cei din prima categorie. La prima vedere ii consideri a fi exemple demne de urmat. Si totusi…

Credinciosul, in aparenta are, si lucreaza, multe virtuti. La vedere, este bland, deschis, rabdator la slujbe si cu cei care, ca si el, cerceteaza Biserica. Isi cunoaste locul sau in sanul comunitatii in care vietuieste si este printre primii la chemarea preotului, atunci cand este nevoie. Dar… un singur lucru ii lipseste: smerenia.

Se intampla un fenomen interesant cu ei, atunci cand ii urmaresti cu atentie, si sigur cei care ati avut rabdarea necesara, i-ati putut observa si singuri.

Credinciosii, ce par a fi painea lui Dumnezeu, au momente de manie sau de irascibilitate, fata de acei credinciosi mai putin acomodati cu cele ale Bisericii, sau mai putin integrati in sanul comunitatii. Ei, vor ca toti sa fie inscrisi in tiparul celor care cerceteaza Biserica. Atrag atentia celor care nu stiu, cum sa se poarte in Biserica, si chiar ii cearta pe cei mai putin cunoscatori, substituindu-se in multe cazuri chiar si preotului. Se considera ca fiind privilegiati in cele ale mantuirii, iar relatia apropiata pe care o au cu clericii, in mod special, ii umple din nefericire de un “duh” al mandriei greu de perceput.

Acest tip de credincios poate cadea foarte usor, asa cum spun si Parintii Bisericii, “de-a dreapta.” Adica gresesc, fiind convinsi ca au dreptate. Pentru ei, iubirea si iertarea sunt conditionate de respectarea dreptatii – chiar si in lipsa iubirii. Fara sa realizeze in vreun fel pericolul in care se afla, acestia se constituie intr-un fel de “casta” paralela preotilor, avand tendinta de a li se substitui in cele mai multe cazuri. Cam cati din aceasta categorie sunt, procentual? Cred eu, cam 5%.

RAVNITORII

Acestia formeaza un fel de armata in Biserica. Ii cunosti, in primul rand, dupa imbracaminte. Haine sobre, dar in culori terne, sterse. Vor sa arate tuturor, prin vestimentatie mai ales, comportament si piosenie de fatada ca, de acum, au o viata noua, schimbata.

Sunt nelipsiti de la toate slujbele sau marile manifestari religioase. Ei sunt cei care canta la strana sau in naosul bisericilor, fie ca au sau nu voce. Glasurile lor tuna mai tare dacat cel al unui intreg sobor. In permanenta, la slujba, au o carte de rugaciuni cat mai rujdita sau ponosita in mana, din care citesc sau, pur si simplu, o folosesc in mod inconstient, ca pe un talisman. Participarea lor la Sfintele Slujbe se face in mod special in genunchi, fiind convinsi ca aceasta pozitie a corpului diferentiaza credinta lor de a celor care stau in picoare. In genunchi, crestine, ca doar esti rob!

Vai de noi si de noi daca ajungem sa credem ca simplul stat in genunchi ar ridica sufletul nostru cu un centimetru mai sus decat o face smerita rugaciune!

Sunt sarguinciosi si atenti, sa nu greseasca in nici un fel fata de vreo regula a bisericii. Crucile sunt facute corect, metaniile la fel. Fac plecaciune preotului, conform propriului lor standard de cuviosenie, si nu uita sa ceara binecuvantare pentru orice lucru sau activitate cat de neinsemnata. Inconstient, sunt convinsi ca apropierea lor de Rai este de ordinul milimetrilor, si chiar daca atunci cand ii intrebi ceva legat de mantuirea lor, raspunsul este invariabil nesigur, experienta lucrului cu acestia m-a facut sa vad si dincolo de aparente.

In fata, sunt smeriti si cucernici si, asa cum spuneam, Ravnitori, dar le lipseste “duhul umilit, inima franta si smerita.” Acestia sunt precum Marta. Se straduiesc sa faca totul dar le scapa esentialul.

Sunt langa Hristos dar nu sunt impreuna cu El. Ravna, fara pricepere si smerenie, nu face nici cat o ceapa degerata. Procentual, aceasta categorie cuprinde cam 10% din total.

SUPERSTITIOSII

Aparent, acestia compun o majoritate eterogena in randul credinciosilor, dar disipata in cam toate categoriile, cu exceptia primei. Totusi, putem sa ii comasam intr-o categorie de sine statatoare, pentru ca ei fac nota separata, prin comportamentul specific, de ceilalti.

Acesti credinciosi percep, mai cu seama, slujbele Bisericii ca pe niste acte magice. In mintea si subconstientul lor preotul este un fel de vraci, un descantator care foloseste formule speciale ce nu fac altceva decat sa invoce niste forte neintelese pentru el, forte ce au menirea de a-i rezolva problemele. Pentru ei, Dumnezeu, Hristos, Duhul Sfant, sunt zeitati separate. Asemenea si Maica Domnului sau oricare dintre Sfintii Bisericii.

Ei cer preotului sa faca diverse slujbe sau rugaciuni. Cred in deschisul Evangheliei, ca intr-o certitudine existenta in invatatura Bisericii. Sunt convinsi ca preotii care nu practica acest ritual, bineinteles incarcat de puteri magice, sunt mai putin inzestrati cu har. Pretind scoaterea de particele la proscomidie, in semn de razbunare, sau pentru a descoperi vinovati. Tin contul de pozitia ocupata de cuminecatura in lingurita, si multe altele asemenea acestora. O adevarata nebunie.

Tragic este ca preoti, nevrednici de slujirea lor, le sustin aceasta stare de superstitiozitate, de intuneric spiritual, din motive pur materiale. Un om, cu mintea acaparata de asemenea viziuni, este usor de manipulat.

Sosesc Sfinte Moaste la Biserica? Ei sunt acolo cu maieuri, batiste, camasi si alte obiecte vestimentare pe care le freaca de racla, crezand cu tarie ca asta rezolva ceva. Sunt femei incadrate in aceasta categorie, care pentru a-si vedea fetele maritate, apeleaza la un ritual pur si simplu caraghios. Cred ca daca vor deschide usa la 9 Biserici, noua zile la rand, Dumnezeu le va rezolva problema. Fara sa inteleaga nimic din viata Bisericii, il considera pe Dumnezeu un fel de vechil, care asteapta sa deschizi noua usi, sa aprinzi “x” lumanari, sa dai “y” pomelnice, si gata treaba. Vai de noi si de noi!

De rugaciune, post, smerenie, iertare nici nu se pune problema – in mod regulat. Ai ceva de rezolvat la care singura solutie a ramas Dumnezu? Este simplu. Fa si tu un pomelnic cu atatea lumanari, alearga la cutare biserica si roaga pe cutare preot, care are “tone de har”, sa il citeasca asa cum stie el, si problemele se vor rezolva.

Acestia se bat pe agheazma la orice ocazie, se inghesuie duhovniceste, bineinteles, la toate sfintirile, poarta iconite in portofele sau au zeci de cruci cu ventuze in autoturismul personal. Iar daca ai curajul sa le atragi atentia la ratacire, devii dusmanul lor. Cum afla, ca a fi crestin inseamna altceva decat cred ei, esti mancat.

Cum adica, nu ajunge doar sa ma rog cu gura sau sa imi fac cruci peste cruci? Nu este suficient ca am fost, sa ma inghesui, la Hramul Cuvioasei Parascheva, sau sa merg de-a busilea in jurul unei Biserici , cantand rugaciuni? Trebuie si smerenie, sau iertarea aproapelui din inima? Trebuie sa am o viata noua?

Ei, aici se schimba macazul. De la acest punct de plecare, lucrurile devin complicate pentru creierul lor, obisnuit sa nu mai gandeasca, sa nu mai proceseze. De ce sa gandesc, cand pot lua totul de-a gata? A tocat popa slujba? Gata! De acum, sunt plin de har si, mai ales, dar.

Doamne Iisuse Hristoase, iarta-ne ca in nestiinta noastra, in nimicnicia mintii noastre stricate, luam in batjocura milostivirea si dragostea Ta, fata de noi nevrednicii!

Cum va spuneam, sunt cei mai multi cuprinsi in aceasta categorie. Ii intalnim si intre credinciosi si intre ravnitori si intre categoriile urmatoare, dar incercand sa esalonez, cred ca acestia compun cam 20% din total, dar, asa cum spuneam, intalnindu-i in toate categoriile, dispersati, procentul lor – excluzandu-l pe cel al Indiferentilor – este cu mult mai mare.

HABOTNICII SI BIGOTII

Iata o categorie, sa ii spun asa, exclusivista. Aceasta tipologie de credincios, are ca si caracteristica negrul. Haine negre, barbi imense si ciufulite, iar pe alocuri, la cate unii, si un iz de conflict cu igiena personala. Incaltaminte ponosita sau veche si o atitudine ce emana un gen de pre-aplecare, atat fizica cat mai ales psihica.

Sunt usor de recunoscut cand intri in dialog cu ei. Bagajul lor lingvistic cuprinde maxim 200 de cuvinte, iar expresii de genul “Doamne ajuta!” tin locul firescului “Buna ziua sau La revdere!”. Ei sunt aceia care cred cu tarie ca pot trai calugareste, in lume. Casa lor este un altar compus din tot felul de icoane adunate si asezate de-a valma. In casa lor ard cel putin 3 candele, si mirosul de tamaie umple lumea lor. Nu mai citesc altceva decat carti religioase, iar televizorul sau alte mijloace de informare nu sunt altceva decat uneltele satanei.

De altfel, exista un, hai sa ii spunem, “duh” in randul comunitatii ortodoxe de pe la noi, mai cu seama in randul intelectualilor convertiti brusc la credinta, de a respinge orice mijloace de informare neortodoxe. Unii ar putea spune ca lumea de azi este in asa masura de cazuta, incat televiziunea, radiourile in marea lor majoritate sau chiar presa scrisa si literatura sunt unelte ale satanei.

Aici va dau dreptate. Dar, partial.

Cred ca ar trebui sa fim, in primul rand, selectivi si constienti de un adevar, de un mare ADEVAR. Nu te poti lupta cu raul daca nu stii cum actioneaza el. Crestinul este precum gladiatorul in arena, fata in fata cu leii. Ce fac? Ma las mancat sau lupt?

Ei bine, habotnicii sau bigotii fac aceasta greseala. Aplica metoda strutului. Cred ca daca vor fi inconjurati de icoane, tamaie, slujbe, carti religioase, daca stau in genunchi la biserica, vor purta haine de un anumit fel, sau daca isi asuma fatis starea de pacatosenie, din pura obisnuinta, sunt salvati. Gresit!

Caderea este mai aproape decat isi pot imagina. In ratacire fiind, fara a fi constienti de aceasta, sunt siguri de prezenta Lui Hristos in viata lor, dar din pacate sunt departe de Adevar.

Acestia sunt cam 5% din total.

SPORTIVII SI PELERINII SPORTIVI

Din randurile Credinciosilor, Superstitiosilor, Habotnicilor si Bigotilor se desprinde aceasta subcategorie, distincta totusi.

Nu ar fi multe de spus despre ei.

Sunt caracterizati de rutina credintei. Convingerile lor religioase nu depasesc pragul minim de cunoastere. Ei sunt crestini din Pasti in Craciun. Mersul la Biserica, pentru ei, este un simplu sport duhovnicesc. Principiul lor este: “Merg si eu la Biserica, la slujba, ca asa este la moda acum, ca da bine la populatie sau ca rau nu are ce sa imi faca.

Ei, sunt cei care daca ii intrebi de ce merg la Biserica, iti raspund senin ca o fac pentru a se linisti. De parca Biserica este sanatoriu de boli nervoase si nu loc de rugaciune, slujire si comuniune frateasca in Hristos. Sa ne fereasca Dumnezeu! Acestia sunt cam 5%.

CRESTINII DE DUMINICA SI CRESTINII DE HRAM

Acestia se inrudesc oarecum cu cei din categoria anterioara, singura diferenta este facuta de momentul si locul inchinarii lor. Sfintire de biserica in oras? Hop si ei acolo.

Duminica asta este vreo sarbatoare mare? Aterizeaza si ei pe la mijlocul Sfintei Liturghii. Credinta lor este determinate de numarul bisericilor vizitate, si de cel al sarmalelor mancate la hramuri.

Cum… au fost ei la hramul “x” si nu au apucat anafora, si mai ales sarmale? Pai e jale mare, frate!

Asta este scopul prezentei lor acolo. Ce a predicat preotul, sau ce se spune in cadrul slujbei, devine facultativ, ca sa nu spun neinsemnat. Sarmaua, une este sarmaua?! Vai de mama lor! Ei sut cam 10%.

INDIFERENTII

Iata ca am ajus la categoria cea mai sensibila. De ce? Pentru ca, procentual, sunt cei mai multi. Vor spune unii ca bat campii. Poate. Va cer doar un exercitiu de vointa.

Mergeti duminica si vizitati targurile de vechituri sau bazarurile, si estimati cam cati oameni se preumbla pe acolo. Apoi, luati la pas si pietele sau, mai nou, supermarket-urile, si faceti aceeasi constatare. Si, toate acestea sa le faceti intre 9 si 12 dimineata.

Apoi, urmatoarea duminica, mergeti si luati la picior Bisericile mai mari ale localitatii voastre, in acelasi interval orar, si va garantez ca veti avea o “SURPRIZA”… trista.

Provoc, pe oricine vrea sa ma contrazica, sa faca acest efort. Si, daca nu am dreptate, are dezlegare de la mine sa ma faca mincinos.

Cum ii deosebim totusi de ceilalti? Simplu.

Daca vin la biserica, intra in lacas, se inchina rapid, desenand peste crestet si piept un desen imaginar ce aduce a orice, numai a Sfanta Cruce nu, saruta sau nu icoanele, apoi aprind cateva lumanari si lasa, cand este cazul de afacere sau casatorie, un pomelnic, si gata. Pleaca oamenii la treaba, ca deh, “Lasa parinte ca te rogi matale destul si pentru mine. Eu acum am treaba.”.

Pentru ei, preotul este subiect de bancuri porcoase, si cei care cerceteaza Cele Sfinte sunt, ori tampiti, ori idioti. Biserica este, pentru ei, mai degraba o pestera de talhari decat Casa Domnului. Sunt, din nefericire, foarte multi barbati care au intrat in Biserica: la Botez, la Cununie si la Moarte. Pai, ce sa caute ei acolo? Vorba lui Ilie Moromete: “Si da-ne noua cat mai multe Leturghii! Si ada cat mai multe proaste la Biserica! Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!”.

Sunt, deci, in asa masura de abrutizati incat, vorba unui batran hatru ce statea in cartierul meu, le poti spune bude ambulante. E cam dur, nu? Eu nu l-am putut contrazice nici acum, dupa 30 de ani.

Atat-de-clamatul nostru popor, bun si credincios, nu cunoaste in marea lui majoritate o rugaciune,; sunt sute de mii de romani “ortodocsi” care nu stiu Tatal Nostru, iar despre Crez, ce sa mai spun. Nu stiu ce este Biblia sau, mai grav, nu stiu semnificatia Pastelui si a Craciunului. Pentru ei, Marile Praznice ale Crestinatatii sunt ocazii de destrabalare, betiveli, chiolhane si altele ca acestea.

Ei sunt majoritari. Sunt 40%.

IN LOC DE CONCLUZII…

Cred, ca avenit momentul sa nu mai ascundem mizeria sub pres. Personal, mi-ar placea, si chiar cred in sufletul meu, ca Romania poate deveni “Gradina Maicii Domnului”.

In acelasi timp, ar trebui ca noi toti care avem putin habar de marele dar primit de la Dumnezu prin hirotonie, sa recatehizam oamenii, sa iesim in intampinarea lor sa ii castigam pentru Hristos.

Nu este timpul pierdut!

Daca vom intelege ca, prioritara slujirii preotesti, sta zidirea credinciosilor, mai mult decat a peretilor, atunci cu siguranta ca ridicarea de biserici nu va mai fi privita cu suspiciune, de o parte insemnata a oamenilor. Sa nu ne mai mintim, ca toti se bucura cand se construiesc biserici in cartierele lor. Foarte multi cartesc sau sunt impotriva.

Unii dintre clerici adopta in aceste circumstante un model pagubos de inversunare, dupa modelul: “daca voi nu ma vreti, eu va vreau”.

Poate ca eseul meu va deranja spiritele mai sensibile. Sa stiti ca mi-l asum in totalitate.

Retineti ca, in randurile de mai sus, am incercat sa infatisez, nu sa judec. Iar daca cineva are de facut vreo observatie sau vreun comentariu, sunt deschis oricarei pareri sau critici.

Se spune ca, atunci cand te doare o masea stricata, cauti mai intai sa o tratezi si, daca vezi ca nu mai poate fi recuperata, o scoti.

Cam asa stau lucrurile. Acum este vremea tratarii, iar noi preotii suntem medicii. Vremea extractiei, in schimb, nu este departe.

Nu uitati, oameni, frati, preoti, ca vom da socoteala pentru fiecare suflet ce ne-a fost incredintat. Sa ne facem vrednici de rasplata cand va veni Stapanul.

Sa inmultim si sa primenim talantul, pentru ca, altfel, va fi vai de noi! Asa sa ne ajute Dumnezeu!

– contributor Lacasuri Ortodoxe: Pr Daniel Ivan