PARIS, 17 decembrie 2008 – Imamii şi rabinii convocaţi pentru pace, s-au despărţit fără a semna vreo declaraţie comună

Cel de-al treilea Congres mondial al Imamilor şi rabinilor, pe tema păcii, s-a încheiat miercuri, anunţând crearea unui comitet de monitorizare, dar nu a publicat nicio declaraţie comună, „prea complicată pentru a putea fi scrisă într-o astfel de perioadă scurtă de timp”, după cum au anunţat organizatorii.

Congresul a fost organizat la Paris, la sediul UNESCO (după Bruxelles şi Sevilla), reunind 85 de participanţi (religioşi, experţi) din 23 de ţări, inclusiv Israel, teritoriile palestiniene, Siria, Liban, pe tema “Israel – Palestina sfintenia păcii”.

Până în finalul discuţiilor, aceştia nu au putut să se pună de acord privind o declaraţie comună, având loc dezbateri pe tema utilizării unor cuvinte ca “ocupaţie”, “terorism”, “kamikaze”, etc. Organizatorii asigură însă că un text final va fi publicat “în următoarele zile”.

Ei au decis să creeze un comitet care să reunească religioşi evrei şi musulmani cu rolul de a monitoriza perioada dintre congrese, care va trebui să se reuneasca o dată pe lună. Aceştia au mai convenit să îşi extindă Convenţia şi la segmentul creştin.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.