Publicat pe 10.04.2010

Invierea izvoraste din jertfa, jertfa izvoraste din ascultare; ascultarea izvoraste din iubire; iubirea izvoraste din credinta

Fragment din cuvantul inaltpreasfintiei Sale Petru, Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor, la invierea Domnului nostru Iisus Hristos

 

"Dragii mei fii duhovnicesti,

 

Iata ca jalea noastra cumplita intru negraita bucurie s-a intors, caci a treia zi Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le. Valul cernit al durerii s-a ridicat de pe ochii nostri inrositi de lacrimi si duhul nostru se scalda astazi in baia de cereasca Lumina a invierii Domnului.

 

Asadar, vestea invierii a ajuns pana la noi si va fi propovaduita in vecii vecilor. Pentru ca este veste de bucurie, cheie de destin, usa de eternitate, raspuns la marile intrebari despre Lume si despre noi insine, raspuns bun la marea noastra sete de viata, de existenta vesnica. De aceea Biserica ne cheama ca in ziua aceasta „unul pe altul sa ne imbratisam”. Sa uitam tot ceea ce ne desparte si sa redevenim frati, caci suntem fiii aceluiasi Tata ceresc. Sa iertam tot ce am gresit unii altora si sa refacem comuniunea dintre noi.

 

Sa ne ferim de intriganti si sa judecam bine inainte de a ne lasa folositi in dusmaniile provocate de ei. Sa facem sa domneasca intre noi armonia, intelegerea, generozitatea. Sarbatoarea invierii sa ne incalzeasca inimile, sa ne lumineze mintile, sa ne binecuvanteze viata cu darurile ei cele bogate, reinnoindu-ne credinta in Cel care „pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire a patimit si s-a ingropat si a inviat a treia si, dupa Scripturi”.

 

Pe toti iubitorii de Hristos, vestea invierii Lui ii umple de bucurie, doar pe vrajmasii Lui ii cuprinde durerea si spaima, frica si mustrarea de constiinta.

 

Iubiti fii si iubite fiice duhovnicesti,

 

Ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si mainile noastre au pipait despre Cuvantul vietii (I Ioan, I,1 ), constituie siguranta invierii Domnului pentru primul om, Apostolul Ioan, care a intrat in mormantul gol si s-a convins si cu ochii trupesti si cu mainile sale ca intr-adevar s-a produs minunea invierii lui Hristos (Ioan XX,8), cel mai coplesitor fapt pentru noi. Desigur, mintea noastra nu pricepe, nu-si explica asemenea lucruri daca nu este ajutata de credinta. Nimeni nu poate crede in invierea lui Hristos, daca nu este convins de existenta nemuririi sufletului prin viata Lui sfanta de aici de pe pamant. Adevarul credintei nu poate fi in afara urmarii lui Hristos, ci in aceasta nevointa permanenta pentru desavarsire.

 

Pe faptul invierii sta si rezista in fata tuturor furtunilor sfanta noastra Biserica, intocmita ca acea casa din parabola lui Iisus, asupra careia s-au abatut vanturile si apele, dar nimic n-a fost in stare s-o darame. Toata evlavia crestina isi are izvor viu si indestulat in minunea de la poalele Golgotei. De aici isi au obarsia formele de inchinare, praznuirea sfintei Duminici, puterea rugaciunilor, frumusetea curatiei si a virtutilor de traire sfanta in sufletele milioanelor de crestini.

 

Iubitii mei fii sufletesti,

 

invierea izvoraste din jertfa, jertfa izvoraste din ascultare; ascultarea izvoraste din iubire; iubirea izvoraste din credinta.

 

Credincios a fost Hristos Tatalui care L-a trimis in lume s-o izbaveasca din pacat. Cu iubire dumnezeiasca si-a iubit Parintele, ascultator facandu-se pana la jertfa prin moartea cea de pe cruce, „pentru aceea, si Dumnezeu L-a preainaltat-prin inviere – si I-a daruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca in numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pamantesti si a celor de dedesubt” (Filipeni 2, 9-10).

 

Iubitii mei fii sufletesti,

 

Toate cele ce vi le-am spus pana acum in sarbatorescul nostru cuvant si altele asemenea lor – sunt lucruri duhovnicesti. De aceea le putem percepe mai mult cu inima decat cu mintea. ?i anume, nu cu inima cea intinata de pacat, ci cu inima curatata prin spovedania sincera savarsita sub epitrahirul preotului si sfintita prin impartasirea cu Preacuratul Trup si scumpul Sange al Celui ce „S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pilat din Pont, S-a ingropat si a inviat a treia zi, dupa Scripturi”. Nici lucrurile Domnului nu le putem pricepe si nici pe Domnul nu-L putem vedea decat cu inima curata. Numai ea intelege si ceea ce mintea nu poate intelege, si vede cu ochii ei duhovnicesti – si ceea ce ochii nostri cei trupesti nu pot sa vada. De aceea adevarat este cuvantul Evangheliei: „Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,8). ?i tot pe buna dreptate ne indemnam unii pe altii cu versul din canonul Sfintelor Pasti: ”Sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata Lumina a invierii”.

 

Iubitilor,

 

Bat clopotele invierii mai sarbatoreste si mai staruitor decat oricand. Dangatul lor se revarsa navalnic in largul firii trezite la noua viata prin puterea Celui ce toate le innoieste. Am avut parte de o iarna sanatoasa care, parca nu se dadea sa plece, si iata ca invierea Domnului Hristos, anul acesta o sarbatorim la cea mai apropiata data de echinoctiul de primavara, parca pentru a o determina sa se calatoreasca si sa-i ia locul „primavara dulce”. Primavara, ca si invierea Domnului ne cheama la viata noua. Primavara imbraca totul in lumina si caldura. Ea da viata si fapturilor moarte. Din bobul de grau semanat si putrezit, rasare fir nou impodobit cu spic aducator de roada. Asa e praznicul invierii Domnului. Ne lumineaza si ne incalzeste pe toti. Ne apropie pe unii de altii, aducandu-ne aminte ca suntem frati si ca se cade sa ne iubim unii pe altii, sa ne mangaiem, sa ne ajutam, sa ne intarim. Caci suntem unii altora madulare si cu toti alcatuim Biserica lui Hristos, al carei Cap El este. Fratia noastra insa sa nu se stinga odata cu trecerea zilelor de Pasti, ci ea sa tina toata viata.

 

Va multumesc si va pretuiesc pentru raspunsul vostru la indemnul Nostru parintesc, de a colecta fonduri financiare si bunuri materiale pentru ajutorarea batranilor solitari din parohie, sub numele de „Masa Bucuriei”. Cu podoaba acestei virtuti de fratietate, sa ne infatisam si in ziua cea de apoi inaintea Celui ce „Cu moartea pe moarte calcand” „a inviat a treia zi” „si iarasi va sa vina sa judece viii si mortii, a Caruia imparatie nu va avea sfarsit”.

 

incolo „cate sunt adevarate, cate sunt de cinste, cate sunt drepte, cate sunt curate, cate sunt vrednice de iubit, cate sunt cu nume bun, orice virtute si orice lauda” (Filipeni 4, 8), acestea sa le faceti in toate zilele vietii voastre si Dumnezeul pacii si milostivirii, va fi cu voi."

 

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti!

 

Hristos a inviat!

 

Al vostru al tuturor, de tot binele doritor

 

?i catre Domnul fierbinte rugator,

 

† P E T R U

 

Arhiepiscop al Chisinaului,

 

Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor

 

©KSLCatalin – publicat in MONITOR Lacasuri Ortodoxe 12/2010

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.