Publicat pe 04.11.2010

O zi in Manastire: VIDEO in direct, integral, fara regie si montaj

Premiera Lacasuri Ortodoxe: transmisiune VIDEO in direct, integral, fara regie si fara montaje (inregistrari si instalare, derulare pe parcursul a 3 zile de deplasare in Manastirea Halmyris) – viata monahala, de obste si duhovniceasca

 

Construim Impreuna Manastirea Halmyris!Am ajuns la 15,1% din primii metri de fier pentru stalpi si am considerat ca e timpul sa traim cateva zile viata monahala (desigur, e mult spus) a Halmyrisului, sa vedem Impreuna cam cu ce Isi umplu timpul calugarii de acolo.

 

©Un articol realizat si redactat pentru Lacasuri Ortodoxe: Carmen-Ana

 

JURNAL VIDEO: O ZI DE MANASTIRE

 

ALBUM FoTo: .

 

Vineri, 29 octombrie 2010

 

Am plecat din Bucuresti pe la amiaza – zi blanda de toamna – cu soarele lasandu-se usor In spatele nostru, avand undeva, In subconstient, ideea ca vom avea un week-end pasnic si odihnitor, scapand practic de agitatia si tumultul unei saptamani Intr-o agentie de stiri, fie ea si religioasa. Ne-a trezit Insa vocea blanda, dar hotarata, a parintelui staret, care ne-a Intampinat cu zambet cald si grai ardelenesc: – No, Doamne ajuta, hai sa mancati o tara, ca amu toaca de Vecernie. In bucatarie, tanti Elena, o femeie trecuta de 80 de ani, taia In liniste zarzavaturi, In timp ce un calugar tanar punea pe masa, cu miscari rapide, vesela si castroanele cu mancare. Apoi, rugaciunea dinainte de masa si binecuvantarea parintelui, rostite cu multa dragoste, au taiat brusc graba de mai devreme. Ciorba de zarzavat si varza calita, apoi prajitura cu gutui a lui tanti Elena, rugaciunea de multumire…. si din nou miscari rapide pentru stransul mesei si spalatul veselei, facandu-ma sa constientizez ce conteaza de fapt – rugaciunea, legatura permanenta cu Dumnezeu – iar siragul de matanii pe care parintele Il rotea, boaba cu boaba, mi-a Intarit concluzia. Slujbele de seara la lumina lumanarilor si a candelelor In paraclisul micut al Manastirii mirosind a mir si a tamaie, rugaciunile si cantarile calugarilor, m-au mutat dintr-o lume robita timpului, Intr-una fara minute, ore sau cerinte. – Amin.

 

?i am revenit sa ajutam la treburile manastirii. Ceasul arata 22:30 dar mai erau multe de facut. Parintele staret s-a Inchinat si si-a pregatit masa pentru framantatul prescurilor. – Dar e frig, nu trebuie sa creasca la cald? – Mana mea e calda, le framant si cresc In mainile mele. Am renuntat sa mai cer explicatii, am privit doar, cum In mainile parintelui se umflau micile painici. Pe tava Incalzita a topit putina ceara de albine (mirosea primavaratic a miere), a asezat rotocoalele de coca acolo, la distante egale si, In timp ce Isi misca usor buzele Intr-o rugaciune de taina, presa, cu miscari sigure, epistolnicul din lemn peste prescuri, initiind ideea transformarii unei simple hrane trupesti Intr-una duhovniceasca.

 

Calugarul cel tanar fierbea graul pentru coliva de maine, tanti Elena pregatea Inca zarzavaturi, un calugar batran fierbea laptele muls candva, In seara si un frate de manastire strecura, printr-un tifon alb, o branza proaspata, galbuie. Asa i-am lasat tarziu, In noapte, am Inteles ca mai aveau “doar” canonul si se duceau la odihna, Insa aveam sa aflam totodata si programul de maine: trebuia sa ne trezim la ora 4 dimineata. Am plecat spre o pensiune din apropiere, Infiorandu-ne mai Intai de bezna de afara, apoi de urletele enotilor din delta, dar si minunandu-ne de bolta presarata cu nenumarate stele (de unde au aparut toate astea?). Era Inca vineri, sau deja sambata… cui Ii pasa?

 

Sambata, 30 octombrie 2010, ziua I

 

Ora 4 dimineata (am dormit, sau doar mi s-a parut?), frig afara, am ajuns la Paraclis pentru Sfanta Liturghie. O familie cu o coliva In mana multumea parintelui pentru telefonul cu care i-a trezit mai devreme (si mai devreme?), ca altfel nu ar fi ajuns la timp. Toaca, clopotele, strigau In noapte, s-a dat binecuvantarea, noi am Inceput transmisia si am participat la rugaciunile spuse cu calm si multa, multa, dragoste, lipsite de mecanismul pe care l-ar fi putut impune rostirea lor zi de zi. – Amin.

 

?i am pornit spre grajduri, pentru mulsul vacilor si hranitul animalelor. Incepea lucrul, iar soarele Inca nu se trezise, abia daca Intrezareai o luminita vaga, sa-ti poti regla punctele cardinale. Am aflat ca aseara vazusem toata obstea: 3 calugari si 1 frate de manastire; ca doar la duminici si sarbatori Liturghia Incepea mai tarziu (sa poata veni crestinii), ca tanti Elena este din Tulcea si venea din cand In cand sa ajute la bucatarie, ca In Manastire nu se mananca deloc carne si ca vitelul de vreo 85 de kilograme fatat In primavara l-au dat pentru lemnele de foc aflate acum gramada in curte.

 

Intai s-a muls o vaca alba cu pete negre, jucause, pentru cativa litri de lapte, sa le poata da drumul celor doua viteluse nerabdatoare sa suga de la mama lor. – Nu le Intarcam Inca, chiar daca sunt deja mari, vine postul Craciunului, mai pot manca si ele, restul o sa Il facem branza. Tare important este cum le pornesti de acum, ca sa fie sanatoase in viitor! Apoi a venit randul celei de-a doua vacute, una cafenie, cu coarne curbate, au fost hranite pasarile, iapa si manzul ei (care vroia sa profite de preocuparea noastra de a mangaia animalele si sa ne manance una din camerele de filmat, asteptand ora de joaca alaturi de viteluse) si am pornit spre bucatarie (aproape se luminase) pentru micul dejun.

 

Tanti Elena taia zarzavat (!) pentru ciorba, pregatise pe masa lapte, peste si pentru noi cafea aburinda (cat tanjisem dupa o cafea). Rugaciunea pentru masa, binecuvantarea bucatelor, si… (oare acasa de ce nu iese mancarea atat de buna?) am cerut sa si ajutam la treaba, nu numai sa filmam. Rugaciunea de multumire, apoi am aflat care erau urgentele: trebuia sa fie taiate lemnele pentru centrala care Incalzea manastirea, curatate de uscaturi ghivecele cu flori si duse In interior pentru perioada iernii, si maruntite legumele adunate In pripa din gradina de teama Inghetului, chiar cu o zi In urma, sa fie conservate In pungi, In congelator. Parea simplu pana am vazut gramada de lemne si cosurile cu legume (deprimant de… multe, la prima vedere, Insa m-a Incurajat stoicismul calugarilor, de fapt nu e corect stoicism, mai bine as spune ca Imi dadeau un sentiment de firesc, de normalitate si de putere).

 

Am vazut si In ce vase avea de gand sa gateasca tanti Elena si am Inteles de ce taia atat de mult zarzavat, de ce fierbeau Intr-un tuci urias, afara, la foc de lemne, sarmale cu carne de peste, de ce pe masa erau pregatite pentru tocat cam douazeci de verze ca sa devina “varza calita” si de ce era nevoie de 2 vaci cu lapte si multe pasari ouatoare pentru trei calugari si un frate: – No, oricine trece pragul manastirii este invitat sa ia o masa calda, cu ce avem, iar maine (duminica n.a.) vin crestinii la slujba si trebuie sa ramana cu noi la masa.

 

Deci eu traiesc o viata cumva liliputana, cu cratitele mele mici, cu ziua scurtata de Imbierea unui somn bun Intr-o noapte lunga, cu munca Imputinata de cheful de odihna, ca sa nu mai zic de rugaciunile mele prescurtate si cu gandul In alta parte (Doamne, iarta-ma!). Ne-am pus pe treaba, cu soarele Incalzindu-ne la ceafa, fara sa fim incomodati de vant (ceva neobisnuit In aceste locuri), sperand ca putem ajuta macar un pic, apoi, dorindu-ne sa ajutam cat mai mult, caci l-am surprins pe parintele Iov multumind In soapta Domnului ca a primit ajutor si ca Ii da o zi calda pentru munca In curte, sa nu ne fie noua greu. Masa de pranz, cu calda rugaciune si binecuvantare: ciorba de peste, peste prajit, budinca cu branza de vaci si un pahar din vinul manastirii (alb, dulceag si placut mirositor). Rugaciunea de multumire.

 

Fortele s-au Improspatat pentru munca si ne-au dat ragazul sa observam In jur si pisicutele, cainii de paza, manzul alergand slobod, cele doua vaci la pascut… Lemne, muscate, zarzavat – ne-am Intors la treaba. Cina, dupa acelasi tipar frumos, cu salata de boeuf (fara carne) si budinca. Toaca pentru slujbele de seara, clopot, miros de tamaie si rugaciune. – Amin! (23:30) La pensiune, cativa turisti zgomotosi imitau distractia de import a Hallowen-ului, Insa eu percepeam jocul lor ca pe ceva nenatural, un fel de scena pe care repetau o piesa neInvatata Inca prea bine.

 

Duminica, 31 octombrie 2010

 

Ora 6 dimineata si mi se parea tarziu (?). Am ajuns la manastire, unde Incepusera pregatirile demult: animalele erau deja hranite, vacile mulse, calugarul cel tanar aranja candelele, la icoane erau asezate vaze din care se revarsau flori de toamna, se Indrepta ultimul colt de covor. Au Inceput sa soseasca masini (de Tulcea Constanta, Bucuresti), oamenii se Inchinau la raclele cu Moastele Sfintilor Epictet si Astion, aprindeau lumanari, scriau pomelnice.

 

Acatistul Mantuitorului, Utrenie, Sfanta Liturghie, predica parintelui staret explicand pericopa evanghelica, rugaciuni de dezlegare, stropire cu Aghiasma si mir pe fruntile credinciosilor. Amin! Apoi masa, cu totii, In sala cea mare, cu rugaciune si binecuvantare: ciorba de zarzavat, sarmale din peste, cozonac si paharelul cu vin parfumat. Rugaciunea de multumire si pregatirea pentru drum.

 

Ne-a condus parintele, ne-a dat binecuvantare si ne-a multumit de ajutor (tot el!). L-am lasat In prag, cu “obstea” alaturi, privind cum ne Indepartam. In spatele lor se vedea un maldar de vase ce trebuia spalate. Am trecut pe langa vacute – pasteau – iar manzul ne-a petrecut In galop, o vreme.

 

Acum, In fata tastaturii, revenind la lumea In care traiesc, Incerc sa redau macar putin din ce nu poate surprinde o camera de luat vederi, sa se poata Intelege mai bine cum este viata actuala In Manastirea Halmyris, la construirea careia Incercam sa participam.

 

Semneaza pentru Lacasuri Ortodoxe si… din Lacasuri Ortodoxe: Carmen-Ana

 

VINO Alaturi de Noi, fiindca vrem sa construim si sa ne bucuram impreuna!

 

Da click aici si citeste tot!

 

articol publicat in paginile scrise MONITOR Lacasuri Ortodoxe® nr. 42/2010

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.