Tinerii ortodocși din Rocky Mountain, la peste 2900 de metri înălțime

Tinerii din Protopopiatul Rocky Mountain (Dioceza de Vest a Bisericii Ortodoxe a Americii) au petrecut trei zile în munți, la o altitudine de 2900 m. Este vorba despre un eveniment anual, care le permite adolescenților din toată regiunea Rocky Mountain să se reunească pentru închinare, părtășie unul cu altul, o serie de discuții și o mulțime de activități pe zăpadă. Cea mai cunoscută activitate pe zăpadă pare să rămână hockey-ul pe un iaz înghețat. Mulți dintre clerici au participat si ei la acțiune…
Discuțiile din acest an s-au axat pe a fi creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. S-a discutat despre ceea ce înseamnă acest lucru în viața noastră de zi cu zi, despre cum suntem, însă, influențați mereu să devenim alte imagini decât cea a lui Dumnezeu și cum putem folosi voința noastră de a participa cu Dumnezeu la această lucrare bună.
Conform unui comunicat al organizatorilor, adolescenții se arată întotdeauna angajați în discuție și dornici să înțeleagă cum poate fi trăită mai bine credința lor. În toată această perioadă, au fost oficiate Utrenii și Vecernii, toată lumea adunându-se pentru Sfânta Liturghie, în ultima dimineață. Tinerii au condus și au constituit ei înșisi corul pentru toate slujbele dumnezeiești.
“Este întotdeauna o bucurie, să auzi vocile lor unindu-se în lauda adusă lui Dumnezeu!”.
“Avem deja rezervări pentru anul viitor, când ne vom întâlni din nou la munte, în perioada 28-30 decembrie 2020. Slavă lui Dumnezeu pentru toate lucrurile!”, au încheiat declarația lor acordată după închierea taberei, reprezentanții Eparhiei de Vest.
Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.