Publicat pe 08.05.2019

Mitropolia Română din Europa Occidentală și de Sud organizează pentru prima dată o tabără de vară pentru copii în Franța

 

 

 

Mitropolia Ortodoxă Română din Europa de Vest și de Sud organizează pentru prima dată o tabără de vară pentru copii în Franța! Această tabără este destinată copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani și va avea loc în perioada 12-19 august 2019, într-un loc excepțional ca frumusețe, situat în Munții Vercors (Servagère).

 

Tema acestei primei tabere este “Viața în cer – Natură și Liturghie”. Copiii vor avea ocazia să învețe să descopere Liturghia Divină într-o imersiune totală în natură, cu activități care scot în față taina dintre om și Creatorul său.

 

Episcopul Iosif încurajează familiile să-și trimită copiii acolo, astfel încât să nu piardă acești ani prețioși din viața lor, fără să “guste” experiența taberelor de vară, deoarece anii care trec nu se mai întorc. Experiența taberelor este unică în viețile tinerilor noștri și, acționând mult mai adânc decât oricare alt tip de cateheză, determină foarte des locul pe care copilul îl va găsi în viitor în Biserică. Pentru înscrieri și alte amănunte, accesați (adresa).

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.