Afișare
Slujbe în direct
Calculator
  •  Atunci când ne comparăm cu alții, căutăm mereu un fel de „confort”  •  Patriarhul Ierusalimului a pomenit victimele atacului terorist din Iordania  •  Biserica Ortodoxă este cea care a construit sediul administrativ din Tallinn din care este acum evacuată  •  Deși era Protopop, a fost mobilizat în armata ucraineană și ucis în război  •  PRIN BOTEZ. Directivele Sfântului Sinod privind primirea schismaticilor ucraineni în Biserica Rusă  •  Patriarhul Șio al Georgiei are, de acum, 1500 noi fini de botez  •  18 Ierarhi l-au sărbătorit pe Sfântul Dimitrie în Salonic  •  Sfântul Ioan, Pustnicul din Pskov  •  Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”  •  3–10 noiembrie: Icoana făcătoare de minuni de la Sihăstria Tarcăului, în Slobozia  •  Sfânta Muceniță Sinclitica și cele două fiice ale sale  •  Sfântul Elesbaan, Regele Etiopiei (+555)  •  Sfântul Teofil Zăvorâtul din Lavra Peșterilor din Kiev (sec. XIII)  •  Înregistrarea video a dialogului dintre Patriarhul sârb Porfirie și Starețul Efrem din Vatoped, Athos  •  O parte din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci a Domnului va ajunge în curând la Belgrad  •  A fost instituită sărbătoarea Aflării Sfintelor Moaște ale Sfântului Dimitrie din Donsk  •  IORDANIA: Atac armat în interiorul unei biserici ortodoxe  •  Am intrat într-o închisoare digitală globală - conferință în Mitopolia de Corfu (Grecia)  •  Familia tradițională, atacată acum la modul cel mai real  •  Sfântul Sisoe Zăvorâtul din Lavra Peșterilor din Kiev (sec. XIII)  •  Ramses cel Mare — și Exodul care lipsește  •  Patriarhul bulgar Daniel se închină la Brâul Maicii Domnului, în Mânăstirea Vatoped  •  Azi, de la 18:30 - Transmisiune în direct: discuție între Patriarhul sârb Porfirie și Starețul Efrem din Vatoped, Athos  •  Cooperare între Regatul Hașemit al Iordaniei și Biserica Ortodoxă Rusă  •  Linii directoare pentru primirea în Biserica Rusă a persoanelor din structurile schismatice ucrainene  •  Serbări în cinstea Icoanei Cestoșowa a Maicii Domnului în Siedlce, Polonia  •  Liderii bisericești din Ierusalim condamnă atacul asupra localității creștine Taybeh  •  Instanța admite lichidarea Eparhiei de Rovenki a Bisericii Ortodoxe Ucrainene istorice  •  Se accelerează confiscarea Lavrei Kiev-Pecersk de la Biserica istorică și canonică  •  Tallinnul evacuează Biserica Ortodoxă din spațiile administrative  •  Încercări de a importa în Lituania conflictul religios din Ucraina  •  Sfântul Cuvios Areta Zăvorâtul și viziunea sa înspăimântătoare  •  INTERVIUL Doamnei Cristela Georgescu, la Marius Tucă Show - octombrie 2026  •  Patriarhul Daniel la Mânăstirea Iveron și Chilia 'Sfântul Nicolae'  •  Întâmpinarea solemnă a Patriarhului Bulgar Daniel în Sfânta Mânăstire Zografu  •  Icoana HAWAII Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului „Iviron”, în Elmira Heights  •  Ciprul antic în Florida  •  A fost descoperită cea mai veche epavă din lume  •  Sfântul Mucenic Cuvios Elisei din Lavreşev  •  Sfântul Ignatie, Patriarhul Constantinopolului  •  Aducerea sfintelor moaște ale Sfântului Iacob din Borovici, făcătorul de minuni  •  Presiuni și amenințări asupra Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina  •  Călugăr ortodox grec, dispărut în Turcia  •  Biserică Episcopală din sec IV-V, descoperită în Veneția  •  BISERICA din ALBANIA: Poliția să revină degrabă în cadrul legalității, renunțând la violență și abuz!  •  Dna. Cristela Elena Georgescu - o lecție despre adevărata familie creștină  •  Sfântul Cuvios Lot Egipteanul  •  Sfinții Pavel și Teodor din Rostov  •  Icoana ANDRONIC a Maicii Domnului  •  Cinstirea Icoanei Kazan a Maicii Domnului și a izbăvirii de polonezi
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Informația care stă la baza celorlalte știri...
Se încarcă...

Scrisoare a Patriarhului Bartolomeu către Papa Francisc al Romei. Delegație a Patriarhiei de Constantinopol, la Roma

Scris de Redacția Știri | Lăcașuri Ortodoxe
Publicat pe 09.07.2018 la 07:59

O delegație a Patriarhiei Ecumenice – care a constat din Arhiepiscopul Iov de Telmessos, co-președinte al Comisiei Internaționale comune de Dialog Teologic între Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă, Episcopul Theodoretos de Nazianz și diaconul Alexandru Koutsis – s-a deplasat la Roma, pe 27 iunie 2018, Biserica Romei serbându-și sfântul patron. În aceeași zi, a avut loc o întâlnire cu membrii Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor.

 

Pe 28 iunie, reprezentanții Patriarhiei Ortodoxe Ecumenice au fost primiți de Papa Francisc, într-o audiență privată, în prezența Cardinalului Kurt Koch, președinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, Brian Farrell, secretar al aceluiasi Consiliu, și Andrea Palmieri, subsecretar al Consiliului Pontifical. În timpul ședinței, Arhiepiscopul Iov de Telmessos a citit scrisoarea semnată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, adresată Papei Francisc al Romei. Redăm mai jos traducerea integrală a acestei scrisori:

 

“Sanctitatea Voastră,

 

Marea sărbătoare a sfinților, slăviților și iluștri lideri Apostoli Petru și Pavel, este cu adevărat o sursă de bucurie și de sărbătoare pentru Biserica Romei – unde Sfinții Apostoli au primit cununa muceniciei – și pentru Biserică, în toată ecumenicitatea ei, care, prin ei, a primit mesajul Veștii Celei Bune a lui Hristos. Din acest motiv, noi împărtășim aceleași sentimente de sărbătoare și ne unim în mod spiritual celebrării, prin perpetuarea tradiției binecuvântate a schimbului de delegații cu ocazia celebrării respectivelor Tronuri. Sanctitatea Voastră, felicitările noastre sincere și frățești la această sărbătoare sunt transmise personal de către delegația noastră patriarhală, condusă de Arhiepiscopul Iov, Arhiepiscop de Telmessos, co-președinte al Comisiei Internaționale comune pentru Dialog Teologic între cele două Biserici surori ale noastre, Episcopul Théodoretos de Nazians și diaconul Alexandru Koutsis, secretar al delegației în acest an.

 

Noi cântăm, într-un imn la această sărbătoare slăvită, Sfinților Apostoli Petru și Pavel: „cetățeni ai Ierusalimului ceresc, pietrele credinței, păstorii Bisericii lui Hristos, perechea Trinității, pescarii întregii lumi, lăsând în urmă lucrurile pământești, au mers pe calea adevărului spre Dumnezeu și se roagă cu îndrăzneală, să mântuiască sufletele noastre” (Vecernia praznicului). Mărturisirea adevărului mesajului Evangheliei, de către aceștia, și angajamentul lor de-a lungul vieții până la martiriul lor, ne amintesc în mod constant adevăratul exemplu creștin în lumea contemporană și, în acest sens, sunt un model și un exemplu. Astfel, Apostolul Pavel, în Epistola sa către Evrei, ne îndeamnă să ne amintim de cei „care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.“ (Evrei 13-7).

 

Anunțul Evangheliei lui Hristos în lumea secularizată de astăzi, după modelul misiunii slăviților Apostoli Petru și Pavel, este o obligație pentru cele două Biserici ale noastre. În acest sens, Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, care s-a întrunit pe Insula Creta, în iunie 2016, a subliniat în mesajul său că „reevanghelizarea poporului lui Dumnezeu în societatea modernă, seculară, și evanghelizarea celor care nu L-au cunoscut încă pe Hristos rămân o obligație constantă pentru Biserică”. Unitatea creștinilor este o condiție prealabilă necesară pentru îndeplinirea acestei misiuni a Bisericii. Mărturia noastră comună în fața numeroaselor provocări ale lumii contemporane este un exemplu elocvent pentru Biserica lui Hristos, care ne apropie unul de celălalt. Într-adevăr, în acțiunile noastre comune, trăim tăria unității și a solidarității, devenind din ce în ce mai conștienți de tulburarea diviziunii.

 

În acest sens, dialogul teologic, care a continuat timp de aproape patruzeci de ani între Bisericile noastre surori, este o prioritate și ne poate aduce multă speranță. Suntem deosebit de încântați, întrucât Comisia Internațională Comună pentru Dialog Teologic intră într-o nouă fază, iar Comitetul de Coordonare, care s-a întrunit în septembrie anul trecut pe insula Leros, a ales ca temă pentru etapa următoare a dialogului: “Către unitate în credință: întrebări teologice și canonice”. Într-adevăr, o reflecție comună asupra problemelor teologice și canonice rămase nerezolvate este esențială pentru a restabili comuniunea dintre Bisericile noastre surori. După cum știm, cred că aceste Comitete lucrează deja la acest lucru și asupra temei foarte importante a „Primatului și Sinodalității în al doilea mileniu și astăzi“. Ne rugăm ca reuniunea Comitetului de coordonare, care va avea loc în luna noiembrie la Mănăstirea Bose, să reușească să finalizeze aceste două documente. Și, noi sperăm că diviziunile din trecut pot fi depășite, pentru a oferi o mărturie comună în lumea de astăzi „Pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.“ (Romani 15-6).

 

Desigur, mărturia noastră comună în lume nu poate fi limitată la dialogul teologic, ci trebuie să includă și acțiuni comune în fața provocărilor din epoca noastră. Acesta este motivul pentru care am fost în mod deosebit încântați să vă întâlnim personal în luna mai, în timpul vizitei noastre la sediul dumneavoastră, și să ne adresăm Fundației Centesimus Annus, cu ocazia celei de a 25-a aniversări [vezi ARHIVA Lăcasuri Ortodoxe]. În discursul nostru, intitulat „Un proiect creștin comun pentru binele comun“, ne-am reiterat convingerea că viitorul omenirii este legat de rezistența la „criza de solidaritate“, prin stabilirea unei culturi a solidarității în domeniile economiei și ecologiei, științei și tehnologiei, precum și în societate și politică. În concluzie, suntem chemați să continuăm călătoria noastră comună, dialogul nostru teologic, lupta noastră comună și mărturia noastră comună a iubirii crestine.

 

Astfel, plini de speranță, așteptăm cu nerăbdare întâlnirea Voastră și a oficialilor Bisericilor creștine din Orientul Mijlociu, din Bari, de luna viitoare, pentru rugăciune si reflectare asupra păcii și reconcilierii. Suntem siguri că rolul nostru și al acestor Biserici este crucial pentru pacea pe pământ. Adevărata pace a lumii nu este pur și simplu absența războiului, ci, mai presus de toate, manifestarea libertății, dreptății și solidarității. Lumea se așteaptă ca Bisericile noastre să conducă oamenii spre profunzimile acestui adevăr, la schimbarea mentalității și a modului de viață și la o mai bună înțelegere reciprocă. În acest sens, Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe a subliniat că „dialogul interconfesional onest contribuie la dezvoltarea încrederii reciproce, în apărarea păcii și reconcilierii.(….) Adevărata pace nu poate fi realizată prin forța armelor, ci doar prin iubirea care „nu caută ale sale“ (1 Corinteni 13-5). Trebuie folosit untedelemnul credinței, pentru a calma și vindeca rănile altora, și nu pentru a înteți focul urii” (enciclică, alin. 17).

 

Sanctitatea Voastră, dragă frate Francisc, celebrând astăzi sărbătoarea Tronului Bisericii din Roma, reiterăm dorința noastră cea mai adâncă de a merge mai departe, împreună, pe calea comuniunii Bisericilor noastre, așa după cum o proclamă imnografia noastră: „o sărbătoare plină de bucurie a strălucit astăzi peste marginile pământului, amintirea celor mai înțelepți Apostoli și lideri, Petru și Paul, făcând ca Roma să dănțuiască și să se bucure. Serbăm astăzi, fraților, în cântecele și psalmi, această zi de închinăciune” (Vecernia sărbătorii).

 

Noi ne rugăm ca Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos să vă dea sănătate, putere, pace și longevitate să continuați slujirea sufletelor care sunt încredințate îngrijirii și înțelepciunii Papei. Transmitem Sanctității Voastre, venerabililor ierarhi și credincioși ai Bisericii Voastre, cele mai calde felicitări, îmbrățișându-vă frățește, cu mare respect și multă dragoste în Domnul – rugându-ne să întărească credința noastră și să ne conducă spre unitate.

 

Patriarhia Ecumenică, 29 iunie 2018

 

Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă și Patriarh Ecumenic”

 

Scrisoare și foto oferite de: Delegatia Permanentă a Patriarhiei Ecumenice pe lângă Consiliul Mondial al Bisericilor

 

 

 

CARTEA SFINȚILOR