Precizări cu privire la afirmatiile RNP ROMSILVA – Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor

Procesul câștigat de Romsilva a fost un proces făcut după calapodul justiției din timpul regimului comunist ce poate fi caracterizat prin sintagma ”ce are a face solicitarea restituirii unei proprietăți confiscate abuziv cu legea care prevede retrocedarea proprietăților confiscate (abuziv de statul român)”.

Menționăm că bunurile Fondului Bisericesc provin din bunurile (proprietățile) mănăstirilor ortodoxe române din Bucovina, proprietăți care au trecut pe seama Fundației Fondul Bisericesc înființată prin dispoziția împăratului Iosif al II lea. Urmare a desființării mănăstirilor din Bucovina era nevoie ca bunurile acestora să aibă un proprietar, persoană juridică, s-a decis astfel înființarea fundației sus amintite cu statut de proprietar al bunurilor mănăstirilor.

Împăratul Franz Iosef prin decizia nr. 993/994 din 3 martie 1784 precizează că moșiile mănăstirilor nu au fost confiscate de statul austriac.

Curtea de Casație de la Varșovia prin decizia din 7 mai 1931 a constatat că patrimoniul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a fost o avere separată de patrimoniul Statului Austriac, iar această stare de fapt şi de drept a Fondului Bisericesc nu s-a schimbat cu nimic în urma prăbuşirii monarhiei habsburgice.

Nu există în arhivele statului austriac un document din care să reiasă că statul a fost proprietarul bunurilor fondului bisericesc (al mănăstirilor).

După anul 1918, prin Legea din anul 1925 de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, se constată existenţa Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, personalitatea juridică a acestui Fond existând încă din perioada imperiului austriac. Prin aceiași lege se prevede că fondul religios greco-oriental din Bucovina este şi rămâne o fundaţie specială de sine stătătoare, iar administrarea acestuia se face de Consiliul Eparhial sub preşedinţia Arhiepiscopului.

După anul 1925, în Monitoarele Oficiale ale României sunt publicate deciziile de aprobare ale amenajamentelor fondului bisericesc, decizii în care este precizat numele proprietarului Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei. Conform Enciclopediei României, ediția 1939, statul român deținea în Bucovina 13 mii ha de fond forestier, în lipsa oricărei Legi de naționalizare, urmare a unui titlu creat în anul 2014 statul deține astăzi în Bucovina doar din proprietățile fondului bisericesc 166 mii ha teren forestier.

După desființarea fondului bisericesc, în anul 1949, printr-un decret nepublicat, statul român se înscrie în cărțile funciare pe o parte din proprietățile fondului bisericesc, menținând în aceeași foaie tabulară proprietarul anterior, fondului bisericesc înscris în baza Legii cadastrului din anul 1873.

De asemenea, trebuie precizat că, urmare a desființării fondului, bunurile acestuia au fost trecute în proprietatea statului, pe baza unui inventar intitulat ”Tablou al suprafețelor totale de proprietăți ale fostului Fond Bisericesc Ortodox Român, după verificarea făcută de Comisia de lichidare”.

Legea 1/2000, completată cu Legea 247/2005, prevede că unitățile de cult dobândesc, prin reconstituire, suprafeţe până la limita de 30 ha din fondul bisericesc al cultului căruia îi aparţin, recunoscut de lege, dacă acesta a avut în proprietate terenuri forestiere în judeţul în care a fost constituită parohia, schitul sau mânăstirea.

Conform dispoziţiilor art. 3 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la restituire persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv după data de 6 martie 1945, care au fost desfiinţate în perioada comunistă, dacă şi-au reluat activitatea după 22 decembrie 1989 şi dacă, printr-o hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată.

Faptul că s-au pus în aplicare dispozițiile celor două Legi, condiționat de existența actului de proprietate, se recunoaște că Fondul Bisericesc a fost proprietarul bunurilor sale.

Identitatea dintre Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, ca titular al acţiunii în revendicare şi persoana juridică care a fost desfiinţată abuziv prin Decretul nr. 273/1949, a fost constatată şi recunoscută, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, respectiv decizia civilă nr. 4401/31.03.2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, decizia civilă nr. 7962/13.10.2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizia civilă nr. 2368 din 15 martie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizia nr. 3332 din 27 noiembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere cele prezentate, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților va continua dialogul cu Statul Român, în vederea identificării de soluții, dar și acțiunile legale de revizuirea hotărârii Curții de Apel Cluj, până va obține repararea și îndreptarea adevărului istoric, precum și recuperarea bunurilor ce au aparținut Bisericii, așa cum au fost consemnate în procesele verbale de lichidare întocmite în anul 1949.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Suceava