Publicat pe 03.06.2016

Bundestagul recunoaste Genocidul Armean

Parlamentul German recunoaște Genocidul Armean, pe fondul unor presiuni intense din partea Turciei, informeaza publicatia Sputnik.

 

Parlamentul German a votat, in urma cu o zi, o rezoluție, prin care recunoaste masacrarea armenilor, din 1915-1916, de către Imperiul Otoman, drept “genocid”.

 

Rezoluția, propusă de parlamentarii din coaliția de guvernământ a conservatorilor și socialiștilor, împreună cu Partidul Verde, a fost votată in Bundestag, după o dezbatere de o oră, cu un singur parlamentar care s-a opus rezoluției și unul care s-a abținut.

 

Nou instalatul Prim-Ministru turc, Binali Yildirim, a catalogat votul ca fiind “absurd” și murdar, în comentariile făcute cu o zi inainte, avertizând că votul asupra rezoluției ar strica relațiile germano-turce.

 

Purtătorul de cuvânt al Președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, numise votul drept un “abuz politic”, inca de luna trecută.

 

Aproximativ 1,2 milioane de armeni au fost sacrificati sau au murit de foame, din cauza otomanilor, în timpul și după Primul Război Mondial.

 

Ankara respinge orice acuzații de masacrare și respinge termenul de “genocid”, spunând că turcii ar fi fost si ei, deopotriva, victime.

 

Genocidul armean a fost recunoscut oficial de 27 de țări.

 

Iti aducem aproape informatia la care altfel nu ai avea acces. Daca apreciezi activitatea noastra, acum ai ocazia sa primesti un Certificat de Membru Sustinator (Simpatizant) “Lăcaşuri Ortodoxe”, dand click! aici! Aflandu-ne in cel de-al 10-lea an, te imbratisam ca membru al echipei noastre, cu bucurie!

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.