In timp ce in lume se raspandea vestea atacurilor teroriste din Franța, din noaptea de vineri, remarca facuta sâmbătă de Papa Francisc, cum că violențele de azi fac de fapt parte din cel de-Al Treilea Razboi Mondial, ocupa prima pagina a ziarelor internaționale
Remarca acestuia a fost ocazionata de un interviu telefonic, oferit rețelei italienesti de televiziune a Conferinței Episcopale, TV2000, ca raspuns la o întrebare privind atacurile teroriste. Papa mentionase, de mai multe ori, ca atacurile teroriste ar putea fi considerate ca făcând parte din “cel de-Al Treilea Război Mondial, ca fragmente”.
De aceasta data, el a fost ceva mai clar: “aceasta [actiune] este o bucată din el”, adăugând că “nu există nicio justificare religioasa sau umana pentru ea”.
În luna august 2014, la întoarcerea sa din Coreea de Sud (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe), Papa ii explica unui jurnalist:
“Astăzi, suntem într-o lume a războiului, peste tot”.
“Cineva mi-a spus: ‘Parinte, știi că suntem în al Treilea Război Mondial, dar puțin câte puțin’. El înțelesese! Este o lume a războiului, în care se intampla aceste cruzimi”.
Observatorul permanent al Vaticanului la Națiunile Unite în Geneva, Arhiepiscopul Silvano Tomasi, în aceeași lună, a vorbit într-un interviu catre agenția Zenit despre Papa, folosind aceeași expresie, pentru a se referi la Orientul Mijlociu.
Cu un an în urmă, într-un discurs tinut la Roma (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe), Papa Francisc vorbea despre acest Al Treilea Război Mondial, clarificând faptul că există “sisteme economice care trebuie să produca războaie pentru a supravietui”.
El a spus că, astfel, au loc echilibrari de conturi, prin fabricarea și vânzarea de arme, în sistemele economice in care “omul jertfeste la picioarele idolului ban”.
“Și nu se gandeste nimeni la copiii infometati, din taberele de refugiați; nu se gandeste nimeni la deplasările forțate; nu se gandeste nimeni la casele distruse; nu se gandeste nimeni, acum, la atat de multe vieti distruse. Cât de multă suferință, cât de multe distrugeri, cât de multa durere exista aici. Astăzi, surori și frați, strigătul dupa pace se aude în toate părțile pământului, în toate națiunile”.
Când a mai vorbit pe aceasta tema, din nou, a fost în luna iulie, în timpul călătoriei sale în Bolivia (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe): “În acest al treilea război mondial, purtat treptat, cu care ne confruntam acum, are loc o formă de genocid, și trebuie să se termine”.
Intorcandu-se din Turcia, în decembrie (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe), a făcut aceeași aluzie: “E o părere personală, dar sunt convins că trăim un Al Treilea Război Mondial, pe bucăți, în capitole, peste tot. În spatele acestuia există dușmani, probleme politice, probleme economice – nu doar atat, ci există atât de multi, doar pentru a salva acest sistem în care dumnezeul banilor este în centru, și nu persoana umana – si afacerile”.
Și în acest an, de asemenea, Sfântul Părinte a continuat să folosească expresia.
El a vorbit despre acest “Al Treilea Razboi Mondial, fragmentar”, atunci când s-a adresat credinciosilor armeni, la 100 de ani de genocid (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Și din nou, când a marcat, într-o audiență generală, cei 70 de ani de la Ziua Victoriei in Europa.
Este o expresie care apare frecvent in călătoriile sale, cum ar fi Sarajevo, în Torino și din nou la sosirea din Cuba (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).
A rostit-o cand a vorbit cu tinerii și cu capelanii militari.
“Expresia izvorăște din inima unui Papă care simte suferința cauzată de război”, aminteste un raport aparut in ultimele ore in paginile agentiei catolice Zenit, acesta de multe ori pledand: “Niciodata razboi. Gata cu razboiul!”.
Unul dintre apelurile sale cele mai calde a fost lansat după rugăciunea Angelus, in amiaza unei zile din iulie 2014: “Frați și surori, nu mai va razboiti! Niciodata razboi! Mai presus de toate, pentru copii, pentru cei carora le-a fost refuzata speranța la o viață decentă, la un viitor: copii morți, răniți, copii mutilati, copii orfani, copii care au ca jucarii resturile de război, copii care nu știu cum să zâmbească. Va rog, opriti-va! Vă cer, din toată inima mea, e timpul să va opriti! Opriti-va, va rog!”.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
