Publicat pe 14.02.2009

Sedinta de lucru anuala a Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei Iasilor

 

 

 

Astăzi, în sala „Dr. Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial Iaşi, se vor desfăşura lucrările Şedinţei anuale de lucru a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor. Lucrările vor fi precedate de slujba Sfintei Liturghii, oficiată în Biserica „Sf. Gheorghe” – vechea catedrală mitropolitană, începând cu ora 7:30. În jurul orei 9:30 se va săvârşi slujba de Te Deum, în cursul căreia se vor aduce mulţumiri lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Eparhiei Iaşilor în anul 2008. La ora 10:00 vor începe lucrările Adunării Eparhiale în care se vor prezenta, examina şi aproba rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului Eparhial Iaşi, execuţia bugetară pe anul 2008 şi bugetul Arhiepiscopiei Iaşilor pentru anul 2009. La această şedinţă participă cei 30 de membri ai Adunării Eparhiale (20 de mireni şi 10 clerici), membrii Permanenţei Consiliului Eparhial şi sunt invitaţi 26 de membri ai Consiliului Misionar Consultativ, precum şi reprezentanţi ai mănăstirilor, ai protopopiatelor, ai şcolilor teologice din Eparhie şi ai asociaţiilor şi fundaţiilor care funcţionează cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Iaşilor. Informatie sponsorizata de:

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.