SA NE FIE RUSINE! – Problema noastra, este ca ne simtim uitati chiar de Biserica!

În fundul unei inchisori din Khartoum, o femeie, care tocmai a dat nastere fiicei sale, asteapta sa moara. “Crima” ei este aceea ca este creștina, și ca, atunci cand i s-a oferit oportunitatea convertirii la Islam și salvarea vietii ei, ea a ales să moară (vezi ARHIVA Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe – www.lacasuriortodoxe.ro).

In Iran, un pastor savarseste o pedeapsă de opt ani de zile, pentru ca este creștin. El este cetățean american, iar țara lui a ales, indiferent de motiv, să-l lase acolo să zacă (vezi ARHIVA Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe – www.lacasuriortodoxe.ro).

În Pakistan, poliția se face vinovata de uciderea unui creștin, după interogarea lui pentru furt – inițial s-a spus că s-ar fi spânzurat, dar în cele din urmă s-a dovedit ca a murit din cauza rănilor provocate în timpul torturii, ceva obișnuit printre creștinii de acolo (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).

În Irak, în Siria, în nenumărate țări din întreaga lume, aceasta este soarta creștinilor. Persecuțiile sunt frecvente, iar frații și surorile noastre în Hristos nu au, aparent, nici aparatori si nicio protecție (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).

Am auzit, ocazional, astfel de povestiri, aici, sau în Occident, dar ce facem noi, ca creștini? Să recunoaștem, nu facem nimic. Ne strangem mainile, facem rugaciuni si apoi ne vedem mai departe de viața noastră de zi cu zi, uitand cu adevărat de situatiile cu care se confrunta frații și surorile noastre, de fapt, în fiecare zi, in cealaltă parte a lumii.

Acest subiect a fost tema unei conferințe de presă tinute în Washington, DC, in ultimele zile, intitulata: “Apel la Acțiune în Numele Creștinilor Persecutați în Egipt, Irak și Siria”. La conferinta, au participat lideri creștini, catolici, protestanți, toti spunând, în esență, același lucru: creștinii din aceste țări (și alții asemenea lor) au nevoie de ajutorul tau. Asta nu înseamnă sa ne facem bagajele și sa plecam in Damasc sau Bagdad, sau Dumnezeu știe unde altundeva. Nu, aceasta înseamnă că ar trebui să ii contactați pe reprezentanții locali și mass-media și să le spuneti ce se intampla acolo [vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe si… vezi cat de interesata este presa din tara – o tara majoritar crestina si ortodoxa]. Aceasta poate ca înseamnă să luati tastatura si sa scrieti pe o pagina, sa exprimati, preocupările voastre, grijile și temerile legate de ceea ce se întâmplă în străinătate. Aceasta înseamnă să ridicati vocea voastra, prin orice mod puteti.

Canon Andrew White, capelan al Bisericii anglicane “Sfantul Gheorghe”, din Bagdad, a rezumat bine această situatie: “Cea mai mare problema a noastră, este că ne simțim uitati chiar de Biserică”, a spus el. “Problema noastră nu este acolo, în Irak, ci ea este aici”.

El se simte uitat de Biserică, și lucrurile pe care le povesteste nu-si gasesc sprijinul nicaieri. Acest om slujeste o biserică, într-unul din locurile cele mai ostile din lume, doar pentru a fi creștin, și… se simte singur și uitat. În loc sa facem tot ce putem, pentru a-i oferi acestui om puterea de care are nevoie in lucrarea sa, noi nici macar nu-l bagam in seama.

Cred că am înțeles cat de ușor este să fim impasibili. Luam toate libertatile de-a bune, și siguranța pe care le avem aici, de a putea să ne închinam oricand gasim de cuviinta, fără teama de a fi torturat, închis sau ucis. Este ușor sa uitati, ducandu-va copiii in fiecare duminica la Liturghie, cantand in cor, în costumele si rochitele lor mici, uitand de copiii de aceeași vârstă cu ei, care cresc fără părinți, fiindca ai lor sunt, fie in inchisoare, fie morti, sau se tem pentru siguranța lor cand merg la biserică, ori nu mai au nici macar o biserică la care sa mearga.

In fiecare duminica, dimineata, în aglomerația și graba noastră, ultimul gând din mintea noastră este legat de ceea ce se întâmplă cu frații noștri creștini din Orientul Mijlociu. O persoana inarmata a atacat biserica si a deschis focul asupra multimii, chiar in timpul Liturghiei? Politia a dus in arest toate persoanele care erau cufundate in rugăciune? A fost distrusa si biserica? Acest lucru se întâmplă în locurile de peste mări, în fiecare și în fiecare săptămână, și pur și simplu are la baza nepasarea noastra de aici, a Occidentului; este foarte evident, mai ales pentru creștinii din aceste locuri, că nu ne pasă.

Să ne fie rușine!

Persecuția creștină în aceste țări este reala, și nu este vorba despre prostii pe care le auzim de la “News”, aici. Persecuția este aceea cu care se confruntă oamenii din Orientul Mijlociu și din Coreea de Nord și din alte astfel de locuri, în fiecare zi. Persecuția se reflecta in ani de închisoare pentru credința ta în Hristos. Persecuția este situatia in care nu știi dacă astăzi va fi ziua în care vei muri, doar fiindca te rogi.

Persecuția inseamna sa dati nastere copilului dumneavoastră, încătușata, într-o celulă de închisoare, în timp ce așteptati ca statul să duca la indeplinire pedeapsa cu moartea pentru că L-ați ales pe Hristos. Aceasta este persecuția… și ar trebui să fim toți ofensati de asta. Nu o ofensa care izbucnește în rugăciune, ci o indignare care izbucnește în acțiune. O indignare, care sa va faca sa ii contactati pe reprezentanții alesi de dumneavoastra și sa le cereti să facă ceea ce este corect. O indignare, care va împinge să îndemnati mass-media sa raporteze lucrurile cu care se confruntă crestinii, zi de zi, în multe părți ale lumii. Asta este ceea ce ar trebui să facem, ca creștini si occidentali.

Nu lăsați situatia, afacerile si treburile voastre, aglomeratia, sa va duca la automulțumire. Colegii creștini sunt răniți și au nevoie de ajutorul nostru. Este de datoria noastră să il oferim.

A raportat si raporteaza permanent, Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe – o traducere KSLCatalin, dupa un apel OCN, de Tony Alexiou, pentru The Sounding