Publicat pe 21.08.2013

Papa Francisc a transmis un mesaj Ungariei

Ieri, Papa Francisc a trimis un mesaj Președintelui Ungariei, János Áder, marcand prin acest gest sărbătoarea fondatorului națiunii și a primului rege, Sfântul Ștefan al Ungariei, care este sărbătorit în fiecare an, pe 20 august.

 

“Cu ocazia Zilei Naționale a sărbătorii Ungariei”, a scris Papa, “am placerea sa ma adresez cordial Excelenței Voastre și concetățenilor dumneavoastra. Îi cer lui Dumnezeu, ca poporul maghiar sa regaseasca in el insusi moștenirea sa umană și spirituală, resursele morale necesare, în scopul construirii unui viitor al pacii și fraternitatii. Excelenței Voastre, tuturor liderilor națiunii dumneavoastra și întregului popor maghiar ii doresc binecuvantari dumnezeiesti din belsug”.

 

Festivitatile anuale, unele dintre cele mai importante, includ oficierea Messei catolice in Bazilica Sfântul Ștefan din capitala Budapesta și o procesiune cu mana dreapta a sfantului.

 

Sfântul Ștefan a fondat Ungaria, în urmă cu aproape 1.000 de ani, și a lucrat pentru a converti națiunea la Creștinism. El a fost canonizat în anul 1083, de catre Papa Grigorie al VII-lea.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.