Publicat pe 14.05.2013

Patriarhia si Ministerul Agriculturii: implicarea tinerilor la sat si dezvoltarea rurala

În ziua de 13 mai 2013, la Palatul Patriarhiei, Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL şi domnul ministru DANIEL CONSTANTIN au semnat Protocolul de colaborare între Patriarhia Română şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru promovarea satului românesc.

 

Obiectivele Protocolului de colaborare dintre Patriarhia Română şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sunt următoarele:

 

– informarea locuitorilor din zonele rurale despre fondurile europene pentru dezvoltarea agriculturii şi a satului românesc prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, prin susţinerea campaniei PNDR vine în satul tău, precum şi a altor programe;

 

– promovarea valorilor tradiţionale ale comunităţilor rurale în vederea conservării şi dezvoltării patrimoniului spiritual, cultural, educaţional, social şi natural al satului românesc;

 

– organizarea de întruniri, seminarii, simpozioane etc. destinate locuitorilor din zonele rurale şi implicarea acestora în proiecte culturale şi educaţionale cu scopul păstrării conştiinţei şi identităţii româneşti;

 

– stimularea tinerilor din mediul rural privind antreprenoriatul şi conştientizarea importanţei asocierii şi comasării terenurilor;

 

– organizarea în parteneriat a unor activităţi cu scopul valorificării resurselor locale etc.

 

Protocolul de colaborare dintre Patriarhia Română şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se încheie pe o perioadă de un an cu posibilitatea prelungirii printr-un act adiţional.

 

Pământul este un dar al lui Dumnezeu, iar omul are responsabilitatea sfântă de a-l proteja şi cultiva. Din acest motiv, colaborarea dintre Biserică şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Durabile este necesară, cu atât mai mult cu cât satul românesc este în prezent îmbătrânit şi sărăcit, având nevoie de o implicare activă a tinerilor în proiectele de dezvoltare rurală.

 

Parohiile ortodoxe s-au implicat dintotdeauna în dezvoltarea satului românesc printr-o activitate spirituală, educaţională, culturală şi socială desfăşurată în comunităţile româneşti din mediul rural, aducând o contribuţie importantă la promovarea şi consolidarea valorilor comunitare autentice.

 

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE [https://www.basilica.ro]

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.