Constantinopol: Asediul continua si astazi, la 560 de ani de la caderea sa
Ieri, s-au implinit 560 de ani de la căderea și capturarea orașului creștin al Constantinopolului, capitala de est a Imperiului Roman, de catre forțele conduse de sultanul turc otoman, Mohammed (Mehmet) al II-lea. Mehmet si-a luat titlul de “Cuceritorul”, datorita acestui lucru, ca semn al cuceririi de catre turci “a ceea ce a fost cel mai glorios oras al Europei Evului Mediu și ca recunoaștere a victoriei jihadului otoman asupra Creștinismului”.
La aproape o jumătate de mileniu mai târziu, Guvernul Republicii Turcia continuă să sărbătorească căderea orașului, Istanbulul de astăzi, prin manifestari religioase, sport, mass-media și alte festivități. Guvernele Kemaliste au interpretat de mult căderea Constantinopolului ca pe un eveniment de recomandare a naționalismului turc. Vizitatorii Istanbulului, in ziua de 29 mai, ar putea cu greu neglija mesajul naționalist al orașului îmbrăcat în steaguri turcești cât vezi cu ochii, iar sub actualul guvern islamist al premierului Recep Tayyip Erdogan, naționalismul secular a fost „impodobit” cu mesaje religioase despre căderea Constantinopolului, ca “semn de triumf al Islamului asupra Creștinismului”.
Anul trecut, Erdogan a lansat ideea desemnarii zilei de 29 mai ca sărbătoare națională turca. Recent, el a sugerat posibilitatea unui referendum referitor la convertirea istoricei Catedrale creștine bizantine Hagia Sophia, capturata de către Mehmet – când a intrat calare pe cal prin ușile colosale ale acesteia, in sfantul altar – de la statutul său actual de muzeu, în moschee funcționala (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).
Ankara a criticat în mod constant Uniunea Europeană, ca pe un club creștin care tine Turcia cu mainile legate, din cauza prejudecăților religioase împotriva Islamului. Cu toate acestea, căderea Constantinopolului, pe 29 mai, in anul 1453, a inceput secole de persecuții și de discriminare împotriva populației creștine din oraș. Această politică de epurare religioasa dezvăluie minciuna Imperiului Otoman ca formă de guvernare benigna, multi-culturală și subliniază, de asemenea, încălcări ale drepturilor omului și ale libertății religioase, care sunt semnul distinctiv al tratamentului Turciei fata de populațiile minoritare creștine, conform unui raport Huffington Post. Dupa ani de la căderea Constantinopolului, vedem ca asediul împotriva creștinilor din Turcia continuă si in această zi – cel mai puternic la adresa Patriarhiei Ecumenice și a micii comunitati grec ortodoxe creștine (mai puțin de 2.000, la număr), precum și față de micile comunitati crestine armeana ortodoxă și siriaca ortodoxe (numărul lor total fiind de aproximativ 80.000). Toti acesti creștini sunt urmasii supraviețuitori ai radacinilor lor in Constantinopol, de când acesta a căzut în mâinile turcilor otomani.
Ștergerea creștinilor de pe harta Constantinopolului este una dintre tragediile istoriei. Când otomanii au început asediul lor de 54 de zile in Constantinopol, orasul era încă renumit în întreaga Europă pentru dimensiunea sa, averea și rafinamentul cosmopolit.
Capturarea “Constantinopolului de catre otomani a fost lovitura finală care a marcat sfârșitul celui mai longeviv sistem politic din lume, Imperiul Roman. În fostul Rasarit Bizantin, creștinii s-au trezit ca traiesc într-o teocrație islamică: ca si comunitate religioasă, creștinii erau supravegheati de către Patriarhul Ecumenic. Dar, în realitate, creștinii din Imperiul Otoman au fost tratati ca sclavi și au fost supuși la tot felul de persecuții și exploatari: mai ales printr-un sistem de recrutare forțată si convertire a copiilor creștini, ca forma de taxare umana pentru statul otoman.
Imaginea convențională a lui Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne, s-a fondat pe basmul politic că principiile seculariste din Republica Turcia ar fi un viraj deliberat de indepartare de teocrația islamică a Imperiului Otoman. Realitatea este destul de diferita, dupa cum afirma in acelasi raport Huffington Post. De fapt, momentul fondator al Turciei a implicat genocidul a două milioane si jumatate de armeni, asirieni și creștini greci în Anatolia Otomana și Asia Mică, pe scurt cea mai mare parte a populației creștin-ortodoxe rămase, care a supravietuit vremurilor crestine bizantine.
În unele privințe, politica Ankarei împotriva cetățenilor creștini din Turcia a adăugat o infatisare moderna și sofisticata brutalitatii normelor și practicilor otomane. Pogromurile, persecuțiile și discriminarea i-au vizat pe creștinii din Turcia. Presa turcă a arătat, în urmă cu doar câteva zile, că Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a fost ținta unei conspirații de asasinat (al doilea astfel de complot împotriva vieții sale, în patru ani – vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe), iar amenințările constante și amestecul în treburile Patriarhiei Ecumenice și ale comunității ortodoxe grecești au a dus la dispariția a aproape intregii comunitati creștine antice. În cuvintele unui ierarh anonim al Bisericii din Turcia, care se teme pentru viața turmei sale, creștinii din Turcia sunt o specie pe cale de dispariție. Asediul Constantinopolului continuă și astăzi, la 560 ani de la căderea sa, pe 29 mai 1453, incheie Dr. Elizabeth H. Prodromou, afiliat al Centrului Scolar pentru Studii Europene de la Universitatea Harvard și fost vicepreședinte al Comisiei SUA privind libertatea religioasă internațională.
