Scenaristul, editorul, producatorul si regizorul italian Giorgio Diritti a lansat noul său film “Un giorno Devi andare” (Într-o zi va trebui să pleci) – un film despre… distante: între Nordul și Sudul lumii; între sărăcie și bogăție; între două moduri de a concepe apartenența la o comunitate; între o mamă și fiică; între om și Dumnezeu.
După “Omul care vine” (L’uomo che verra), care a fost, de asemenea, un succes în Franța, cu un entuziasm al publicului în creștere și apreciat de critici, acest nou film trateaza istoria Augustei, o femeie tânără, in varsta de 30 de ani, care a fost abandonata de către soțul ei, după ce aceasta a pierdut un copil și posibilitatea de a mai avea altul, și care decide să meargă la sora Franca, o prietena de a mamei sale, dintr-o misiune catolică din Brazilia, cautand un nou sens pentru viata sa, în căutarea lui Dumnezeu și a ei insasi.
Colaborand cu misiunea, oferindu-si ajutorul in mod dezinteresat, pentru aproapele, Augusta este convinsa că existenta sa a capatat un sens. Dar, fără ajutorul lui Dumnezeu, acțiunea acesteia pare sterila.
Filmul o va prezenta, de acum, mergand mai departe, în suburbii, indepartandu-se mai mult de civilizație, în cele mai sărace cartiere, daruind dragostea sa oamenilor impovarati.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
