Președintele bulgar, Rosen Plevneliev, și-a exprimat regretul că țara sa nu a avut un ambasador la Vatican, de mai mult de un an și jumătate.
Plevneliev a declarat că speră ca problema va fi rezolvată cât mai curând posibil.
Marți, președintele bulgar s-a întâlnit cu Papa Francisc, la Roma. El a subliniat că relațiile dintre Bulgaria și Vatican s-au bazat pe încredere reciprocă.
Plevneliev a menționat că comunitatea catolică din Bulgaria a jucat un rol-cheie in dezvoltarea țării, încă din Evul Mediu.
Anul trecut, Kiril Maricicov, un avocat de 39 de ani, care vorbește cinci limbi, inclusiv limba italiana, a fost respins de către Vatican, chiar dacă a fost nominalizat de Cabinetul bulgar Boriosov, ca ambasador al țării la Vatican.
Ziarele bulgaresti și presa italiană au raportat că o întâlnire explicită homosexuala între un prostituat est-european si un tanar italian, din romanul scris de acesta, finalist la titlul de cea mai buna carte a anului in Bulgaria, intitulat ‘Clandestination’, i-a supărat pe oficialii Vaticanului.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
