Demisia papala de-a lungul istoriei: practic, fara precedent
Niciun Papa nu a demisionat în aproape 600 de ani. Dar, anuntul surpriza al Papei Benedict al XVI-lea nu este în întregime fără precedent. Mai mult de 260 de oameni au domnit ca Papă, de cand Sfântul Petru a fost martirizat la Roma, în al treilea deceniu după moartea lui Hristos, și cel puțin patru dintre ei au demisionat.
Radioul Vaticanului, preocupat in aceste momente de problema demisiei papale, l-a intervievat pe aceasta tema, in urma cu doar cateva minute, pe profesorul in istorie medievala Donald Prudlo, asociat al Universitatii de Stat din Jacksonville, Alabama.
Raspunzand la o intrebare legata despre “ultimul Papa care a demisionat”?, Dr. Donald Prudlo a explicat: “Ultimul Papa care a demisionat a trait cu aproape șase sute de ani in urma. Acesta a fost Papa Grigorie al XII-lea, care a facut asta într-un gest de sacrificiu, ajutand la vindecarea Marii Schisme din Vest. Deci, acesta a fost ultimul Papa care de fapt a demisionat. Cazul de fata pare a fi insa un eveniment fara precedent.
Intervievat despre “dreptul unui Papa de a demisiona”, acesta a raspuns: „la sfârșitul secolului al 13-lea, un pustnic sfânt, pe nume Petru, a fost ales ca Papa “Celestin al V-lea”, în scopul inlaturarii unui impas al adunarii (conclav), care durase aproape trei ani. El a fost ales datorita sfințeniei sale personale, un fel de candidat al unitatii. Și, odată ajuns acolo, fiind pustnic si neputand respecta procedurile Curiei Romane, el a considerat ca a fost inhamat la o sarcina oarecum nepotrivita, incat nu doar sfințenia, ci, de asemenea, si unele puncte ce tineau de perspicacitate și prudența erau necesare. Prin urmare, în șase luni si-a dat seama ca este nepotrivit acestei sarcini, i-a adunat pe cardinali într-un consistoriu, la fel cum a procedat actualul Papa în urmă cu câteva ore, și si-a anunțat intenția de a demisiona. Datorită poziției Papei ca autoritatea supremă în Biserică, Celestin a declarat că Papa poate demisiona liber (…). Papa este autoritatea supremă. Din aceasta cauza, succesorul său, Bonifaciu al VIII-lea, a adaugat legea Dreptului Canonic – Sextus Liber – devenind lege normativa catolică.
Celestin al V-lea fost recunoscut de toți, ulterior, ca un om extrem de sfânt. El a fost un fel de omul potrivit la momentul nepotrivit. Și, datorita sfințeniei sale personale, datorita virtutilor sale mari, el a fost ulterior canonizat.
Chiar si atunci, Celestin al V-lea și consilierii săi erau conștienți de faptul că acesta era un proces neobișnuit. Și, tot ce au făcut, a fost sa se intoarca in istorie, sa priveasca la Liber Pontificalis și sa revina asupra Sfantului Papă Ponțian, în anul 235 – unul dintre primii episcopi ai Romei, care a fost arestat și trimis la minele de sare. Pontian, pentru ca un succesor sa poata fi ales în Roma, a demisionat din ministeriatul sau. Bizantinii au mai încercat să il forțeze pe Papa Silverius, cu alta ocazie, să demisioneze, dar el a refuzat. Insa, pana si acest caz demonstrează, de asemenea, posibilitatea demisiei. Apoi, Papa Benedict al IX-lea, în anul 1040, a demisionat și a încercat să redobândeasca Papalitatea, dar conform rapoartelor, a murit în penitență, la Mănăstirea Grottaferrata, în afara Romei.
In inchierea interviului, intrebat despre “semnificația acestei decizii”, Prudlo a mai mentionat pentru radioul Vaticanului: „Cel mai important lucru este faptul că Biserica Catolică este o Biserică înrădăcinata in istorie, si avem lucruri spre care sa privim cand studiem un eveniment de acest tip. Desi neobișnuit, așa cum este el, ne putem uita inapoi la exemplele despre care tocmai am vorbit, convingandu-ne ca legile care guvernează astfel de lucruri au fost stabilite cu mult timp în urma in dreptul canonic catolic. Deci, desi vedem totul ca fiind foarte socant, știm că Biserica are resursele ei in istorie, incat sa fie în măsură să depaseasca aceste situații dificile”, a incheiat el.
