Drepturile Omului si Biserica: Vaticanul da o lectie CDO, de nota 10, fara menajamente

Într-o declarație foarte ferma, Dominique Mamberti, secretar al Vaticanului pentru Relațiile cu Statele, a declarat că drepturile omului sunt, “înainte de recunoașterea acestora de către state”, fondate pe “natura și demnitatea înnăscută a persoanei umane”.

Arhiepiscopul, care a vorbit ieri, 26 februarie 2013, in cadrul celei de-a 22-a sesiuni a Consiliului pentru Drepturile Omului, din Geneva, a solicitat o “atenție deosebită asupra dreptului la viață, promovarii și aprofundarii intelegerii noastre fata de acest drept” recunoscut, avertizând împotriva tentației dezbaterilor actuale ale Consiliului pentru Drepturile Omului, de a impune “noi drepturi”.

În acest context, el a denunțat, fără menajamente: “În timp ce, pentru mulți oameni, drepturile fundamentale ale omului sunt încă o aspirație practic inaccesibila, mecanismele natiunilor pentru promovarea acestor drepturi sufera de unele contradicții grave, ciocnirile se multiplica între grupuri și interesele private primeaza, in loc sa fie urmarit binele comun”.

În plus, Arhiepiscopul Mamberti a deplâns “recentele încercări de a reinterpreta semnificația anumitor termeni cheie în documentele de bază, cum ar fi Declarația Universală a Drepturilor Omului, prin introducerea expresiilor ambigue și pozițiilor ideologice care par să ignore bazele solide ale drepturilor omului și sa submineze succesul obținut deja”.

Vaticanul avertizează ca aceste “drepturi noi”, care sunt discutate de Consiliul pentru Drepturile Omului, “pun în pericol universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului și, prin urmare, credibilitatea Consiliului, ca promotor și apărător al principiilor Declarației Universale a Drepturilor Omului”.

Arhiepiscopul Mamberti invita, prin urmare, sa se revina asupra „unei intrebari fundamentale”: “drepturile omului sunt universale doar pentru ca majoritatea țărilor le recunosc, sau sunt universale datorita unor revendicari etice anterioare recunoașterii lor de către state, care provin din demnitatea fiecarei persoane?”.

Pentru Vatican, răspunsul este fara nicio îndoială acela că “drepturile omului se bazează pe natura și demnitatea înnăscută a persoanei umane”.

Acesta este si motivul pentru care el solicită tuturor statelor să “lucreze împreună, într-un spirit al dialogului și deschiderii”, afirmand că “impunerea de noi drepturi și principii trebuie să fie înlocuita de respectarea și de consolidarea drepturilor deja convenite”.

Arhiepiscopul Mamberti a mai oferit, totodata, si unele idei Consiliul pentru Drepturile Omului, pentru ca acesta sa se bucure de “o mai mare credibilitate”: “Nicio pace durabilă nu se poate realiza fără o recunoaștere adecvată a demnității fiecărei persoane umane”: aceasta este prima observatie. Pentru Vatican, pacea nu se atinge doar prin “incetarea conflictelor armate, chiar dacă acesta ar fi un pas important”, ci ea devine durabila pentru o societate doar “atunci când legea reflectă standardele drepturilor omului”.

Aderarea la drepturile omului este conditia unei “stari de armonie și de pace socială”: “apărarea vieții umane, de la concepție si până la moartea naturală, protejarea drepturilor copiilor, inclusiv dreptul de a avea o familie bazata pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, responsabilitatea prioritara fata de educația copiilor, drepturile persoanelor cu dizabilități, ale migranților și ale refugiaților, protejarea libertății religiei, libertatea de exprimare, libertatea de asociere etc, lupta împotriva discriminării bazate pe sex, religie, rasă și culoare, precum și lupta împotriva violenței împotriva femeilor”.

Arhiepiscopul s-a mai referit si la “libertatea de religie, element cheie”, ca “recunoaștere a libertatii înrădăcinate în dimensiunea transcendentă a demnității umane”.

Astfel, libertatea de religie “nu poate fi redusă la nivel politic sau civil”. Ea este o libertate care ii pune ” limită statului” și care garantează “protecția conștiinței individului împotriva puterii de stat”, a mai spus Arhiepiscopul Mamberti.

Dar, aceasta nu devine un pericol pentru stat ci, “atunci când el o garanteaza, libertatea de religie devine o sursa de legitimitate a statului și un indicator-cheie al democrației”.

Pentru “recunoașterea deplină a libertății religioase”, statul trebuie să recunoască, pe de o parte, “dimensiunea transcendentă a demnității umane” și, în al doilea rând, “dimensiunea pozitivă a religiei în spațiul public, ca forță de pace și libertate”, a mai spus Arhiepiscopul.

Iar, pe de alta parte, religiile au “obligația de a participa la dezbateri publice, fiind un exercițiu care face parte din viața democratică”.