Pacatul si pacatele
Cu totii stim ca atunci cand dorim sa facem binele, raul este si el acolo. Stim ca toata viata ducem o lupta grozava, al carei camp de desfasurare este chiar inima noastra; o lupta intre cugetul si purtarea noastra, intre discernamantul faptelor noastre si poftele trupesti. Suntem, pe drept vorbind, purtatorii unui dezechilibru moral numit de Biserica: PACAT.
Toate pacatele pe care le savarsim nu fac altceva decat sa descopere radacina raului care este in noi. Faptul ca noi mostenim aceasta radacina, a raului, este deja un lucru cunoscut, pe care chiar David Proorocul il spune:
“Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.” (Psalmi 50/6)
In aceste cuvinte, David nu a dorit sa spuna ca se nascuse in afara casatoriei, sau ca era fiul unei femei adultere, ci el voia sa spuna ca se nascuse cu o fire pacatoasa. Cand se vorbeste, de obicei, despre pacatul stramosesc, despre stricaciunea fireasca a omului, nu trebuie sa intelegem ca nu exista nimic bun in om, ci ca omul, in chip firesc, este aplecat spre pacat. Pacatul nu este o urmare a imprejurarilor sau ispitelor, in mod special, ci este urmarea unei tendinte pacatoase.
Hristos descrie cel mai bine inima omului, ca fiind izvorul a tot felul de pacate, atunci cand spune:
“Dar zicea că ceea ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om. (Marcu 7/20-23).”
In lumina acestor invataturi trebuie sa facem clar deosebirea intre “PACAT” si pacate.
“PACATUL” este inclinatia fireasca pe care o mostenim de la Adam, dar pacatele sunt “roadele otravite” ale acestuia. Pentru omul firesc, PACATUL adamic este, ceea ce este pentru fruct tendinta de a putrezi. Adam a fost creat fara starea de pacatosenie si fara aceasta inclinatie. El nu stia ce este minciuna, viclesugul sau mai ales pacatul. Intre lipsa pacatului si sfintenie, nu era decat un pas pentru Adam, asa dupa cum tot un pas era intre starea lui edenica si pacat. Adam a ales sa faca acest din urma pas si a devenit pacatos. Daca ar fi facut celalalt pas, ar fi ajuns sfant. Atunci, Tatal i-ar fi permis sa manance si din Pomul Vietii si acesta ar fi vietuit in acea stare de sfintenie, vesnic, alaturi de Creator.
Cu totii stim, totodata, ca Adam si Eva nu au avut copii inainte de cadere, dar daca, sa presupunem, ar fi avut, acestia ar fi ramas sfinti chiar si in contextual unei eventuale caderi a parintilor lor. Singura conditie ar fi fost ca acestia sa nu-i urmeze pe parinti, in gestul facut, la indemnul Satanei. De ce spun asta? Pentru a demostra logic un adevar etern. Copiii carora Adam si Eva le-au dat nastere dupa caderea in PACAT, s-au nascut mostenind starea in care se gaseau parintii lor. Asadar, neamul omenesc este pacatos prin mostenire si, simplul fapt ca toti oamenii mor, este cea mai clara dovada ca suntem cu totii pacatosi.
Pedeapsa PACATULUI lui Adam a fost, dupa cum am mai spus: moartea, si duhovniceasca si trupeasca; iar din acest moment, singurul mod de a scapa neamul omenesc de aceasta grozava povara, era ca cineva sa primeasca plata PACATULUI, in locul acestuia.
Pentru aceasta, a trebuit sa vina in lume Hristos. Pentru aceasta, El a trebuit sa se nasca din Fecioara, fara samanta barbateasca, pentru ca Sfantul din pantecele Ei sa nu mosteneasca PACATUL stramosesc. Fiind fara de PACAT, Hristos a fost Jertfa desavarsita pentru intreg neamul omenesc.
Este un principiu de drept care spune ca pedeapsa oricarei calcari de lege trebuie sa cada asupra celui ce a calcat legea, sau asupra unui loctiitor, altminteri legea nu ar avea nicio finalitate si putere. Adam a calcat legea. Pedeapsa calcarii a fost moartea duhovniceasca si trupeasca. Dumnezeu nu putea sa incalce, de dragul creatiei Lui, legile Sale, atat pentru ca ar fi fost un act nedrept – si stim ca Dumnezeu este Dreptatea desavarsita – si, mai mult, ar fi fost o pata peste Cuvantul lui Dumnezeu Insusi. De aceea, readucerea omului cazut, la starea edenica, trebuia sa fie facuta de Cineva. Cum Adam cel cazut si urmasii lui, nascuti in mod natural nu puteau face asta, atunci a trimis Tatal pe Unicul sau Fiu, ca nascut din Fecioara fara de PACAT, sa mantuiasca neamul omenesc.
Am dorit sa lamuresc aceste aspecte ale PACATULUI stramosesc, pentra ca multi dintre credinciosi nu au primit, in cele mai multe cazuri, raspunsuri foarte clare. Sper ca, citind cele de mai sus, sa intelegeti ce este PACATUL si ce sunt… pacatele.
