Pe calea Halmyrisului… intre prieteni (relatare de la Hramul Sfintilor Mucenici Epictet si Astion)

Lacasuri Ortodoxe: din Halmyris

Un drumeag printre stâncile Dobrogei, acesta este calea Halmyrisului… Pare că a rămas aşa, neatins, de pe vremurile Sfinţilor Mucenici. Îţi vine sa cobori din maşină, să nu tulburi liniştea naturii… îţi pare că acest drept nu îl au decât tăunii ce-ţi dau târcoale curioşi, sau păsările colorate, ale căror ţipete anunţă peste dealuri „intruşii”.

Trecem pe lângă situl unde au fost descoperiţi Sfinţii Halmyrisului; martiriul lor este marcat prin crucea Lui Hristos – împodobită cu flori de câmp de mâini nevăzute – care te face să-ţi pleci capul şi să-ţi înalţi gândurile.

Abia de acum ne dăm seama că nu ne-am întors peste veacuri… La câteva sute de metri, o mână de oameni pregătesc sărbătoarea Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion. În mijlocul lor, un călugăr înalt, cu barbă căruntă. Este Iov, stareţul care duce pe umeri misiunea construirii unei case pentru cei mai vechi Sfinţi descoperiţi pe meleaguri româneşti, martirizaţi la 290 după Hristos. Te primeşte cu un zâmbet sincer, apoi graiul îl trădează: e ardelean. A trecut de la brazii legendari ai Transilvaniei, la pietrele Dobrogei, ca să construiască Mânăstirea Halmyris.

Undeva, la câteva sute de metri, se vede o poarta maramureşană care ne arată pe unde va fi, cândva, intrarea în Mănăstire. A reuşit cu un an în urma să finalizeze demisolul, ca să-i poată primi pe Sfinţi la ei acasă. Când intri în Biserică (demisolul, deocamdată), vezi în partea dreaptă raclele cu moaştele celor doi Sfinţi, străjuite de două icoane de 3 metri înălţime, iar între ele, tot de dimensiuni impresionante, icoana Apostolului neamului, Andrei; în stânga se află, la vreo 20 de metri, Sfântul Altar… totul te face să te simţi mai mic. Până ajungi să te închini, ai tot timpul să-ţi aduni gândurile.

(…) O gospodărie mânăstirească în toată regula: o clădire cu etaj adăposteşte paraclisul (unde se află şi o părticică din Moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul), pangarul, câteva chilii, bucătăria şi o generoasă sală de mese (unde oricine calcă pragul Mânăstirii primeşte o masă caldă); alături, o altă clădire cu etaj cuprinde o pivniţă cu cămară şi câteva chilii;

mai departe există un atelier de tâmplărie şi o microfermă cuprinzând: câţiva pomi fructiferi tineri, o grădiniţă de legume, o mică podgorie cu câteva rânduri de viţă-de-vie, un grajd cu câteva vaci şi păsări; în plină construcţie este o clădire de două etaje ce va cuprinde o bibliotecă, stăreţia şi un muzeu. Abia după ce am văzut toate astea, am aflat că Protosinghelul Iov are în ascultare numai 3 (!) călugări. Tot ei, au pregătit scena rustică şi baldachinul pentru sărbătoarea hramului.

Astfel, nu putem să nu remarcăm cum, Sfinţii Epictet şi Astion, ieşind la lumină – după mai mult de 1700 de ani – ca un vârtej, prin mâinile prof. arheolog Mihail Zahariade (prezent şi el, cu extrem de multă modestie şi discreţie, an de an, la hram), încearcă să ne antreneze în acest iureş tineresc, miraţi (ei, Sfinţii), parcă, de „oboseala” unei lumi „moderne”.

O Vecernie cu Litie lângă Moaştele Sfinţilor, rugăciuni alături de PS Visarion şi alţi 13 părinţi, priveghere de toată noaptea şi un permanent aflux de pelerini, pregăteau în taină hramul de a doua zi.

Lumina soarelui ne-a arătat, în sfârşit, proporţiile sărbătorii: 7 autocare cu pelerini, autoturisme… o scenă şi un baldachin pline de flori, copii, tineri, bătrâni braţ-la-braţ, călugări şi călugăriţe, TVR-ul pregătit de reportaj,

(FOTO: interviu acordat de prof. arheolog Mihail Zahariade, postului Radio Dobrogea – pr. Eugen Tanasescu)

iar radio Dobrogea şi Lăcaşuri Ortodoxe pregătiţi de transmisiune în direct – audio şi video (de altfel o mare reusita, cu adevarat in premiera).

40 de preoţi (au apreciat unii participanţi), diaconi, ipodiaconi şi 5 Arhierei au purtat pe braţe Sfintele Moaşte, ale Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, din Biserică spre baldachin, să fie acolo la jertfa Liturgică a Lui Hristos, să-i mângâie pe pelerini…

Toată oboseala şi nervozitatea evidente după drumul cumva anevoios până la mănăstire au dispărut instantaneu de pe chipurile tuturor; Sfinţii ne-au dat din bucuria, din tăria şi din dragostea lor. Le purtăm şi astăzi, nejustificat pentru alţii, dar de înţeles pentru noi şi ceva ne trage să ne întoarcem acolo, la Halmyris… in familie.

(FOTO: in centru, in vesmant complet alb, pr. protos Iov, “staretul de la Halmyris”)

un articol de Carmen-Ana

iar, foto: Ciobanu Nicusor, Lacasuri Ortodoxe 2009

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe