Lacasuri Ortodoxe: din Valaam, 10 iulie

Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, aprobă caracterul relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi Stat.
“Sunt mulţumit de vizita premierului (la Valaam), precum şi de cooperarea dintre Biserică şi Stat.
Pe de o parte, principiul non-interferenţei statului în lucrările şi afacerile Bisericii lucrează, cadrele constituţionale sunt respectate, dar în acelaşi timp, majoritatea absolută a ruşilor aparţin Bisericii Ortodoxe”, a spus Patriarhul, jurnaliştilor din Valaam.
“Vom fi capabili să depăşim criza din sistem doar împreună, şi aici, nici preşedintele, nici statul şi nici Biserica nu are vreun rol special.
Biserica joacă doar rolul unui clopot care anunţă, avertizează şi îndeamnă, dar nu are puterea în sine. Ea are doar grija păstrării conştiinţei oamenilor”, crede Primatul.

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
