Procesiune pentru ploaie, cu icoana Sf. Grigorie Decapolitul, in Râmnicu Vâlcea – 2012

Procesiune pentru ploaie, cu icoana Sf. Grigorie Decapolitul, in Ramnicu Valcea - 2012 In data de 22 iulie 2012, în Duminica a VII-a după Rusalii, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, a fost oficiată Sfânta Liturghie, de către un sobor de preoţi şi diaconi, în prezența chiriarhului locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului.

Răspunsurile liturgice, la Sfânta Liturghie, au fost oferite de Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a Catedralei Arhiepiscopale.

După Sfânta Liturghie, a avut loc o procesiune în jurul Catedralei Arhiepiscopale, cu icoana Sfântului Grigorie Decapolitul, în cadrul căreia au fost rostite ectenii și rugăciuni pentru ploaie, aducătoare de roade, ca urmare a secetei prelungite din ultimele săptămâni.

În prezența a numeroși credincioși, un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Gherasim, a înălțat rugăciuni către Bunul Dumnezeu, pentru ca Acesta să reverse ploi liniştite, folositoare vieţii oamenilor, vieţuitoarelor, şi aducătoare de rod bogat.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim i-a binecuvântat pe numeroşii credincioşi prezenţi la Sfânta Liturghie, mulțumindu-le pentru participarea la sfintele slujbe.

Contributor Lacasuri Ortodoxe: Arhid. Cristian-Ioan Cioteanu

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.