Colinde TV
Publicat pe 29.07.2009

Israelul, astăzi, în postul celei mai triste zile a calendarului evreiesc: ziua a 9-a din luna lui Av (Tisha B’Av – תשעה באב – ט׳ באב – Ninth of Av)

Lacasuri Ortodoxe: din IERUSALIM, 29 iulie 2009Israelul, astăzi, în postul celei mai triste zile a calendarului evreiesc

 

 

Evreii din Israel ţin astăzi, miercuri 29 iulie, 25 de ore de post, fiind ziua a 9-a a lunii lui Av, cea mai tristă zi a calendarului lunar al iudaismului.

 

Ziua de astăzi marchează comemorarea distrugerii primului templu evreiesc din Ierusalim, de către Nabucodonosor, în 586 înainte de Hristos şi a celui de-al doilea Templu, de către Titus, la 70 după Hristos.

 

Mai multe dezastre au marcat istoria poporului evreu, printre care 9 Av, adăugându-se şi decretul de expulzare a evreilor din Spania – 1492, sau atentatele din Buenos Aires – 1994, îndreptate împotriva Asociaţiei Mutuale Israel-Argentina (AMIA), care au avut ca rezultat 85 de morţi şi 300 de răniţi.

 

Postul de astazi este respectat de către comunităţile evreieşti din întreaga lume.

 

Mişcarea anti-colonizare, „Pacea acum”, a profitat de ocazie şi a lipit în Ierusalim mai multe postere care anunţau că “ocupaţia din Cisiordania şi colonizarea vor duce la căderea celui de-al treilea Templu”, făcând referire la Statul Israel.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.