Se împlinesc, astăzi, 63 de ani de la trecerea la cele veşnice a distinsului profesor de teologie Haralambie Rovenţa.
Acesta s-a născut la data de 31 august 1898, în localitatea Hodoreasca, judeţul Gorj, în familie de preot.
A efectuat studii la Seminarul Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi, în paralel, la Facultatea de Litere, secţia clasică; apoi, a urmat studii de specializare la Facultatile de Teologie din Strasbourg, Oxford şi Atena, pentru ca în anul 1929 să obţină titlul de doctor în Teologie, la Bucureşti, cu lucrarea: „Originea şi valoarea istorică a Evangheliei după Ioan”.
A fost conferenţiar suplinitor de studii biblice la Facultatea de Teologie din Bucureşti, profesor agregat, apoi titular la catedra de Exegeza Noului Testament. De asemenea, a fost profesor de Religie la Seminarul pedagogic universitar, diacon la Biserica „Sf. Ilie Hanul Colţii”, preot şi director al InternatuIui teologic „Radu Voda” din Capitală, iar un timp preşedinte al Asociatiei generale a clerului din România.
S-a impus în teologia ortodoxă românească prin studiile sale de Noul Testament, de mare claritate, precizie, profunzime ştiinţifică şi bogaţie de informaţii. Profesorul de teologie Haralambie Rovenţa a trecut la cele veşnice în data de 17 iunie 1946, la Bucureşti.

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
