Colinde TV
Publicat pe 30.05.2009

VIDEO: Intâlnire între primul-ministru danez şi Dalai Lama (vizita apolitica… totusi, descoperim si alte date)

INFORMAM DIN COPENHAGA, 29 mai 2009

 

 

Primul-ministru danez, Lars Rasmussen Loekke, a avut o întâlnire, ieri, vineri 29 mai 2009, cu Dalai Lama, liderul spiritual al tibetanilor, în apropiere de Copenhaga (reşedinţă oficială), descrisă ca vizită privată şi non-politică, între doi bărbaţi.

 

“Vizita mea, aici, nu este politică. Acesta este, în principal, spirituală şi educativă”, a declarat Dalai Lama, laconic, jurnaliştilor, la încheierea întâlnirii de 45 de minute cu liderul liberal danez, la Marienborg (nord de Copenhaga), căruia – aflăm din unele surse Lacasuri Ortodoxe: ramaneti corect informati! – i-a oferit un veşmânt tibetan alb.

 

Dalai Lama a ajuns vineri dupa-amiaza la Copenhaga, din India, ţara sa de exil, ca parte a unui turneu european.

 

Întâlnirea sa, cu şeful guvernului danez, din ultimele zile, a determinat o controversă în Danemarca, în rândul opoziţiei de stânga, care l-a criticat pe Rasmussen pe tema cedarii la presiunile Chinei, insistând pe faptul că întâlnirea a fost privată.

 

Rasmussen l-a primit la reşedinta sa pe Dalai Lama, la Marienborg, la fel ca şi predecesorul său, Anders Fogh Rasmussen, în 2003, în ciuda protestelor Chinei.

 

Dar, interviul nu a avut ca scop “întreţinerea unor discuţii politice şi întâlnirea nu este una politică”, a spus el joi la ştiri, pe postul 1 naţional, de radio, DR.

 

“M-am întâlnit cu Dalai Lama, acesta având pentru mine calitatea de lider spiritual (tibetan) şi câştigător al Premiului Nobel pentru pace”, a spus el.

 

M. Rasmussen a subliniat apoi, jurnaliştilor, la sfârşitul acestui interviu, că au existat critici noi, vineri, din partea Beijingului, întrucât politica daneză faţă de China “nu s-a schimbat”, afirmand “că graniţele teritoriale astăzi, la adresa Tibetului, nu pot fi discutabile”.

 

NUMAI CA (ceea ce posturilor de stiri se pare ca le-a scapat):

 

– aflăm că Dalai Lama s-a mai întâlnit, la sfârşitul zilei, cu şeful diplomaţiei daneze, Per Stig Moeller (conservator), într-un restaurant de lângă domiciliul acestuia, în Alleroed (nordul Copenhaga).

 

Lacasuri Ortodoxe: ramaneti corect informati!

 

(inregistrari de la conferinte – pe care le-am primit de la amatori, in urma cu cateva ore, dand click aici)

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.