Publicat pe 10.11.2011

Uciderea preotului din Filipine reinvie campania anti-violenta

 

 

 

Conform datelor primite de la abonaţi Lacasuri Ortodoxe aflati in zona Manila, Filipine, uciderea unui preot, apreciat şi iubit, în sudul Filipinelor a inspirat renaşterea unei campanii de stopare a asasinatelor politice, susţinută de grupurile internaţionale de credincioşi şi de cele responsabile cu apărarea drepturilor omului.

 

O declaraţie în acest sens a fost emisă şi de reprezentanţii din Conducerea Bisericii.

 

"Cei aflaţi în spatele uciderii părintelui Fausto Tentorio se poate să-şi fi dorit să reuşească o intimidare şi să aibă un efect descurajator asupra celor care apara cauza păcii şi a justiţiei, dar impactul a fost, de fapt, unul opus", a declarat Sora Elsa Compuesto, secretar executiv al Asociaţiei Surorilor din Mindanao, în data de 4 noiembrie 2011, mai informeaza Serviciul de presă LONews, al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.