Mesajul Înaltpreasfinţitului Petru, Mitropolitul Basarabiei, cu ocazia împlinirii a 91 de ani de la unirea Basarabiei cu România

Preacucernici Părinţi, Onorată asistenţă,

Ziua de astăzi, 27 martie 2009, pentru noi, românii din Basarabia, reprezintă o zi cu o încărcătură emoţională aparte, este ziua când, în mod deosebit, pomenim pe înaintaşii noştri care, luminaţi de credinţa în unitatea Neamului Românesc, aici, la Chişinău, au dat startul unificării pământurilor strămoşeşti într-un stat naţional-politic – visul românilor de veacuri. Membrii Sfatului Ţării au folosit cu înţelepciune situaţia creată după Primul Război Mondial, votând la 27 martie 1918 Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă România. Gestul lor a fost urmat de bucovineni, care la 28 noiembrie 1918 au votat şi ei Unirea Bucovinei cu România. Procesul de unificare a teritoriilor locuite de români a fost încheiat prin Unirea Transilvaniei şi proclamarea Marii Uniri de la Alba Iulia la 1 decembrie 1918. Astfel, românii sloboziţi de sub jugul stăpânirile străine şi-au văzut împlinite năzuinţele de secole – refacerea Unităţii Naţionale. Poporul român, popor credincios, paşnic şi iubitor de dreptate a fost răsplătit de Părintele Ceresc, Atotputernicul Dumnezeu pentru jertfa şi răbdarea sa.

27 martie 1918, pentru noi, românii basarabeni, înseamnă refacerea legăturilor cu fraţii noştri de aceeaşi credinţă, limbă şi datini, chiar dacă sufleteşte nu am fost niciodată despărţiţi. Beneficiul Unirii pentru Basarabia este de nemăsurat. Ecoul transformărilor administrative, sociale şi culturale, care au urmat Actului din 27 martie, s-a simţit în mod special în anii 1988-1989, perioada de deşteptare naţională care s-a soldat cu independenţa Republicii Moldova.

La aniversarea a 91de ani de la Unirea Basarabiei cu România, aducem omagiul şi recunoştinţa noastră memoriei membrilor Sfatului Ţării şi tuturor celor care prin jertfă şi sacrificiu au contribuit la refacerea unităţii de neam. Nu putem să nu amintim de părintele Alexandru Baltaga, care a votat revenirea Basarabiei în matca românească ca membru al Sfatului Ţării, pentru care a suferit moarte mucenicească, fiind omorât într-un beci enkavedist la 7 august 1941 în Kazan.

Şi, de asemenea, amintim şi pe vrednicul de pomenire înaintaş al nostru Mitropolitul Gurie Grosu, pe episcopul Dionisie Erhan, pe preoţii Constantin Popovici, Vasile Gobjilă, Andrei Murafa, Alexie Mateevici, dar şi pe alţi slujitori ai sfintelor altare care, prin modul lor exemplar cu care au slujit pe Dumnezeu şi Neamul, au contribuit la unirea tuturor românilor într-o singură ţară.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să aşeze sufletele lor cu drepţii în lăcaşele Sale pline de lumină, să ne ajute să menţinem trează conştiinţa de neam, dragostea de fraţi şi să ne ferească de neînţelegeri şi dezbinări, iar viaţa lor şi devotamentul cu care au servit Biserica şi aproapele să ne fie model de urmat.

Veşnică lor pomenire din neam în neam.

† PETRU, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor