Colinde TV
Publicat pe 25.04.2009

Proiecte de lege pentru sprijinirea activităţii Bisericii

 

Camera Deputaţilor a adoptat in data de 15 aprilie 2009, două proiecte de lege menite să sprijine activitatea Bisericii. Conform noii legislaţii, statul va acorda sprijin financiar pentru construirea, amenajare şi repararea sediilor administrative ale eparhiilor, a sediilor unităţilor de învăţământ teologic dar şi a clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială ale lăcaşurilor de cult.

 

În acest sens a fost aprobată legea pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001. Tot atunci a fost aprobată şi ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii nr.142/1999.

 

În conformitate cu aceasta, salariile personalului clerical vor fi majorate. Modificările legislative urmează a fi promulgate de Preşedinţia României şi publicate în Monitorul Oficial, Camera Deputaţiilor fiind for decizional.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.