Potrivit presei turcesti, cu participarea financiară a Turciei, în Grecia vor fi deschise, in curand, mai multe moschei.
In plus, Ministrul Educației din Grecia, Nikos Filis, a anunțat începutul unui program de legalizare a zeci de moschei clandestine, temple budiste și case de rugaciune ale altor grupari religioase.
Portalul grecesc “Tribuna Ortodoxiei” relatează, de asemenea, că Turcia i-a inmanat Greciei o listă cu 19 moschei, care ar trebui sa fie deschise în viitorul apropiat. Acestea sunt temple islamice din orașele Atena, Salonic, Kavala, Larissa, Didymoteicho, Navplio, Trikala, Ioannina, Monemvasia, Kastoria, Rhodos și Kos.
Conform publicatiei AgionOros, in timpul vizitei sale la Strasbourg, Premierul grec Alexis Tsipras a anunțat finalizarea construcției unei moschei in Atena. De asemenea, va urma sa fie deschis primul cimitir musulman si vor fi legalizate alte 3 moschei ilegale din capitala Greciei și din orașul Teba.
Ministrul Educației, Nikos Filis, a spus, in cadrul unei întâlniri cu reprezentanții comunității musulmane: “Musulmani din multe țări trăiesc în Grecia, împreună cu familiile lor. Acestia isi aduc contributia la economia Greciei și au toate drepturile și obligațiile prevăzute de Constituția Elenă și de acordurile internaționale.
Grecia, o țară democratică, recunoaște dreptul fiecăruia de a profesa religia pe care o dorește”.
Conform publicatiilor gecesti Vima Orthodoxias si Pro News, Filis a mai spus că, “in luna islamica a Ramadanului, vor exista locuri publice, in Atena, pentru musulmani, astfel încât acestia să se poată ruga”.
Iti aducem aproape informatia la care altfel nu ai avea acces. Daca apreciezi activitatea noastra, acum ai ocazia sa primesti un Certificat de Membru Sustinator (Simpatizant) “Lăcaşuri Ortodoxe”, dand click! aici! Aflandu-ne in cel de-al 10-lea an, te imbratisam ca membru al echipei noastre, cu bucurie!





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
