Cum sa ma rog? Doamne, invata-ma sa ma rog!

Rugăciunea este parte a vietii unei persoane. Este, așa cum spune Catehismul, “o inaltare a mintii și inimii catre Dumnezeu”. Este o discutie cu Dumnezeu și o ascultare față de El. Este comuniunea cu Dumnezeu, în modul cel mai direct, prin experiență.

Un articol, pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, de KSLCatalin: traducere, prelucrare si adaptare dupa un cuvant al Pr. Prot. Thomas Hopko

Creștinii trebuie să se roage. Nu putem inlocui rugaciunea, cu nimic. Nu putem sustine ca inlocuim rugaciunea, cu “vreun alt lucru bun pe care il facem”, în sensul înlocuirii actului efectiv al rugăciunii – despre care Hristos a vorbit când a spus: Când te rogi, intră în cămara ta și încuie ușa, și roagă-te în ascuns…

Deși, tot ce face bun omul proslăvește, activitatea specifică a rugăciunii trebuie să fie pastrata și perfecționata.

“Daca nu ai succes în rugăciunea ta, sa nu aștepti succesul din altceva. Rugăciunea este rădăcina tuturor” (Episcopul Teofan).

Când noi creștinii ne rugăm, trebuie să fim conștienți de faptul că prin rugăciunea noastră ajungem “în Dumnezeu”; că în rugăciune suntem deja într-un fel de “interior al lui Dumnezeu”. Noi nu suntem singuri, creaturi izolate. Suntem în Dumnezeu. Duhul Sfânt este în noi, făcându-ne Fii ai lui Dumnezeu în Hristos, permițându-ne sa-L chemam, prin “Sfinte Dumnezeule”, pe “Tatăl Nostru”.

“Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. … Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu… şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite….” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, 8).

Rugăciunea nu este doar o recitare de cuvinte. Rugăciunea poate începe prin citirea sau rostirea cuvintelor rugăciunii, dar simpla lectură sau rostirea cuvintelor, fără simtire sau fara atentie, nu este rugăciune. Nu este nici macar o rugăciune slabă. Nu este deloc rugăciune.

Rugăciunea se invata doar rugandu-te. Nimeni nu-l poate invata pe altul sa se roage. Dar, o bună modalitate de a începe să te rogi, este sa te folosesti de cartea de rugăciuni. Aceasta, pentru că, devreme ce “nu știm cum să ne rugăm”, Duhul Sfânt ne descoperă, prin rugăciunile Fiului și sfinților Sai, forma și conținutul rugăciunii. Prin rugăciunile din carte – în special prin Rugăciunea Domneasca – nu doar ca ne rugăm cu adevărat, prin implicarea noastra in cuvintele rugaciunii, ci totodata învățăm cum trebuie să ne rugăm.

Catehismul clasifică rugăciunile în trei tipuri: de cerere [pentru noi, cerem, iar pentru altii, mijlocim], de mulțumire și de lauda. Un al patrulea tip de rugaciune s-ar mai putea adauga: rugăciunea intrebatoare sau de plangere catre Dumnezeu. A învăța să-L chemi pe Dumnezeu în orice situație, și permanent sa operezi cu cele patru tipuri de rugaciune, este o realizare foarte importantă: realizarea unei vieți de rugăciune.

Ce am putea cere prin rugaciune? Orice lucru bun; și nimic, care este bun, nu este prea mic. Pentru ce ar trebui să mulțumim? Pentru tot. Pentru ce ar trebui să Il lăudăm pe Dumnezeu? Pentru tot. Despre ce am putea sa-L intrebam pe Dumnezeu? Despre toate lucrurile neintelese. Pentru ce ne-am putea plange, sau am putea plange? Pentru tot ceea ce este frustrant, confuz și tragic în viața noastră. Dar, în toate lucrurile, sa existe: mulțumire și laudă, pentru că aceasta este esența credinței. Și, în toate lucrurile: “faca-se voia Ta”.

Rugăciunea trebuie să fie privata, personala și tainica. Ea nu se poate limita doar la liturghisire – la lucrarea in comuniune, sau la slujbele Bisericii. Strict vorbind, Liturghia Bisericii nu este doar o formă de rugăciune personală, sub formă colectiva si deschisa, împreună cu alții. Liturghia este mai mult decât o rugăciune. Ea strange laolalta, ne aduce împreună, in cantare, sărbătorire, vestire, predare, ascultare, mijlocire, amintire, jertfire, primire, in comuniune cu Dumnezeu, și unul cu celalalt, si ne trimite în lume, cu experiența a ceva ce trebuie marturisit… dar eficacitatea sa depinde de rugăciunea noastră personală, pe care o facem singuri, în ascuns. Liturghia nu poate fi singura noastră rugăciune. Dacă asa credem si procedam, atunci ar trebui să ne punem serios intrebarea, despre ce inseamna si ce putere are ea pentru noi.

Cum putem începe să ne rugăm? Doar începand. Dar cum să începem, cu ce fel de metode? Toate caile sunt diferite, dar sfinții ne dau două reguli absolute: pentru inceput, să fie scurta și să fie regulata. Acestia sunt pilonii rugăciunii. Concisa, pentru a ne asigura umilința, pentru a descuraja disperarea și pentru a ne permite să facem ceea ce se poate face, rezonabil. Iar regularitatea acesteia, pentru a fauri un ritm de rugăciune în ritmul vieții, ca element neschimbat al existenței noastre.

Este de un milion de ori mai eficient și mai plăcut lui Dumnezeu să ai o regulă scurtă de rugăciune (un canon), respectata cu strictete, la intervale regulate, decât să “faci o mulțime de rugaciuni”, ca in vechime, pur si simplu doar atunci cand ti se întâmplă să le faci.

Să presupunem că nu se poate – sau ca nu vrei – o rugaciune facuta în mod regulat, nici măcar dupa regula celor mai scurte canoane… E totul pierdut? Deloc. În acest caz, sfintii ne spun să luam o mica rugaciune, sau pur si simplu câteva cuvinte (cum ar fi Rugăciunea lui Iisus, sau “Doamne, ai milă”, sau un verset dintr-un Psalm) și să-l spunem cât de des putem, ori de câte ori sau oriunde se întâmplă să fim. Oricine poate face acest lucru, fiindca nu presupune nimic, ci doar sa il faci, și ne poate conduce la unirea cu Dumnezeu. “Amintirea de Dumnezeu”, este scopul rugăciunii – “plimbarea în prezența Lui”, “situarea in fața lui”, sa fii conștient de Duhul Lui din noi, Care ne face Fii ai Săi.

Amintirea de Dumnezeu este calea de a pastra poruncile Sale, iar implinirea acestor porunci este mântuirea și viața noastră.

Si ce facem cu trairile, mangaierea, confortul, viziunile, sentimentele, emoțiile, harurile de esență specială? Uitati-le pe toate! Ele nu sunt scopul rugăciunii, nu sunt scopul credinței creștine. Dacă Dumnezeu vrea să ni le dea, le vom primi. Dar nu trebuie să le cautam. Noi trebuie să le respingem și să ne îndoim, dacă ne gândim că le-am avea. Aceasta este doctrina sfinților ortodocși. Pentru că rugăciunea credinciosului are un singur scop, unic: sa ne permita sa facem voia lui Dumnezeu.

Rugăciunea nu este în niciun fel separata de faptele bune și de acțiunea socială. Atunci când rugăciunea este perfecta și vedem fața lui Dumnezeu, în comuniune cu El, în adâncul Treimii, El ne arata două lucruri: El ne arată Crucea lui Hristos și pe fratele nostru. Adevărata rugăciune ne învață, așa cum a spus Cuviosul Siluan de la Muntele Athos, că “fratele nostru este viața noastră”. Nu poate ajunge la Dumnezeu, nu poate exista nicio rugaciune autentica, daca ea nu rezultă în mod direct din rugaciunea cuiva intru suferinta lui Hristos pentru iubirea fata de creație.

Iar dacă nu suntem dispuși să implinim poruncile lui Hristos și sa luam decizii radicale și sa adoptam calea acțiunii către Dumnezeu, atunci nici măcar nu ar fi bine sa mai începem să ne rugam. În rugăciune, Dumnezeu ne va împinge să facem lucruri; lucruri pe care omul obisnuit s-ar putea sa nu-si doreasca sa le facă. Sa indraznesti sa te rogi (fiindca un preot din Biserica ti-a cerut-o), și nu pentru ceea ce rugăciunea vrea de la noi, insemna în esentă o nebunie.

Daca nu suntem gata să “ne ridicam” prin rugaciune deasupra acestei vieti, daca nu avem de gand sa ne schimbam modul de a fi, dacă nu suntem dispuși să implinim poruncile lui Hristos, ar fi mai bine sa “tacem” în rugăciunea noastră:

26. Căci dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoştiinţă despre adevăr, nu ne mai rămâne, pentru păcate, nici o jertfă,27. Ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici. 28. Călcând cineva Legea lui Moise, e ucis fără de milă, pe cuvântul a doi sau trei martori; 29. Gândiţi-vă: cu cât mai aspră fi-va pedeapsa cuvenită celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, şi a nesocotit sângele testamentului cu care s-a sfinţit, şi a batjocorit duhul harului. 30. Căci cunoaştem pe Cel ce a zis: “A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti”. Şi iarăşi: “Domnul va judeca pe poporul Său”. 31. Înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu” (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel).

“Tinere, nu uita sa-ti spui rugăciunile. Dacă rugăciunea ta este sinceră, atunci, de fiecare data cand vei face o rugaciune, vei descoperi in ea o noua traire care conține o idee în ea, o idee pe care nu o aveai înainte, care iti va da curaj. Atunci vei înțelege că rugăciunea este o educare… ” (Dostoievski).

Rugăciunea este un profesor. Rugându-ne, suntem învățați de Dumnezeu, prin Însuși Dumnezeu. Și unul dintre lucrurile pe care le învățăm, este acela de a ne invata cum sa ne rugam. “Doamne, învață-mă să mă rog: roage-Te Tu Însuți în mine…” (Mitropolitul Filaret al Moscovei).

Un articol, pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, de KSLCatalin: traducere, prelucrare si adaptare dupa un cuvant al Pr. Prot. Thomas Hopko Daca apreciezi activitatea noastra, acum ai ocazia sa primesti un Certificat de Membru Simpatizant “Lăcaşuri Ortodoxe”, dand click! aici! Aflandu-ne in cel de-al 10-lea an, te imbratisam ca membru al echipei noastre, cu bucurie!